Connect with us
Advertisement

Economie

Patronul firmei „Pomponio” și-a recunoscut faptele pentru care a fost acuzat. Vezi mecanismul evaziunii cu beton din rechizitoriul procurorilor

Publicat

Un grup de şase inculpaţi din Dosarul „Pomponio” ar putea primi din partea magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia condamnări la închisoare, cu suspendare. Aceştia şi-au recunoscut faptele şi pot beneficia de reducerea pedepselor cu o treime. Printre inculpaţi se află şi patronul firmei „Pomponio”, Luca Anversa, care s-a angajat să achite integral prejudiciile cauzate în acest dosar. Vă reamintim care au fost afacerile ilegale, pentru care a intrat omul de afaceri italian în vizorul legii.

Menţionăm că toate informaţiile sunt extrase din ancheta penală realizată de procurori şi pot fi răsturnate în instanţă. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, inculpaţii se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Procurorii DIICOT au strâns, în cele 144 de pagini ale rechizitoriului întocmit în Dosarul „Pomponio”, argumente pentru destructurarea unui grup infracţional ale căror activităţi la limita legii ar fi fost întreprinse cu aprobarea unor înalţi funcţionari ai DGFP Alba. Capetele de acuzare pentru care sunt judecaţi patronul „Pomponio”, Luca Aversa, directorul Cosmin Limbean, dar şi alţi angajaţi ai firmei conduse de miliardarul italian sunt numeroase şi vizează în principal sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului şi prejudicierea acestuia cu sume impresionate de bani. În rândurile care urmează o să vă prezentăm date din rechizitoriul întocmit de DIICOT, din care rezultă activitatea grupului infracţional constituit la firma „Pomponio” şi pentru care au fost trimise în judecată nu mai puţin de 14 persoane din Alba Iulia.

Vânzări ilegale de beton: economii de peste 320.000 de euro pentru firma „Pomponio”, prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor către stat

În rechizitoriul DIICOT se arată că, pentru a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului, Luca Anversa, Cosmin Limbean, Elena Avram, Ramona Achimaş, Ana Maria Goia, Marinela Crişan, Octavian Iulian Pop şi Daniel Bădescu, în calitatea lor de angajaţi pe funcţii de conducere a firmei „Pomponio”, au înregistrat în evidenţele contabile ale acesteia cheltuielile aferente producerii betonului către persoane fizice sau juridice care nu solicitau factură. Aceştia nu au înregistrat însă şi veniturile obţinute din vânzarea acestor produse, iar, potrivit procurorilor, s-au sustras astfel de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului datorat bugetului de stat cu suma de 1.280.071 lei, aproximativ 320.000 de euro.

„Pentru a ascunde aceste venituri şi a justifica cheltuielile făcute cu producerea betonului comercializat la negru, sus-numiţii au întocmit, pentru perioada de până la înfiinţarea SC <Pomponio Construcţii> SRL (primăvara anului 2009), avize de însoţire a mărfii aferente transportului acestor cantităţi de beton, pe care scriau în mod fictiv, la rubrica beneficiarului, datele şi şantierele proprii deschise în aceste momente la SC <Romaqua Grup> SA, SC <Transavia> SA, SC <Mall Alba>, SC <Albalact> SA, SC <Brool Pigments> SRL, SC <Semmelrock Stein Design> SRL. etc. Aceste avize de însoţire a mărfii erau întocmite de şefii de staţie de prelucrare a betonului, la solicitarea învinuitei Avram Elena, care prelua comenzile de la terţi şi stabilea cărui client nu i se va întocmi factură pentru marfa livrată. Astfel, pentru clienţii care luau beton la negru, Elena Avram conducea o evidenţă separată”, au arătat procurorii.

În rechizitoriu se menţionează că directorul Cosmin Limbean era cel care verifica pe ce şantiere s-au întocmit avizele de însoţire a mărfii, dispunând uneori schimbarea acestora când cantităţile alocate suplimentar pe un anumit şantier erau prea mari sau nu corespundeau casele de beton. Sumele de bani obţinute astfel ilegal erau colectate de Elena Avram şi predate lui Luca Anversa şi Cosmin Limbean, aproximativ zilnic, pe baza unor evidenţe extracontabil conduse de ea. Procurorii menţionează că aceste evidenţe au fost distruse, la solicitarea lui Cosmin Limbean şi cu aprobarea lui Luca Anversa, după începerea cercetărilor de către DIICOT.

Aspecte ilegale ies la iveală în urma unui control dispus de DGFP Alba, în 2008

În urma unui control realizat în 2008, pentru verificarea unei rambursări de TVA solicitate de SC „Pomponio” SA, doi inspectori au observat aspecte ilegale importante şi au cerut conducerii DGFP Alba efectuarea unui control de fond a companiei. Potrivit procurorilor, la acea dată, şeful compartimentului de control pentru contribuabilii mici şi mijlocii era Cosmin Oltean, iar şef serviciu era Dorin Conţan. Aceştia, împreună cu celelalte compartimente de control, erau sub coordonarea directorului adjunct Ioan Dobra. Dat fiind faptul că, la acea dată, subordonarea faţă de Ioan Dobra era doar de ordin metodologic, cei doi inspectori au putut beneficia de sprijinul dezinteresat al lui Cosmin Oltean, care a aprobat efectuarea de către aceştia a controlului de fond la firma „Pomponio”.

Controlul a demarat în 2008, iar, după cum arată procurorii, la începutul anului 2009 au fost scoase la iveală vânzările de beton la negru, lucrările în curs de execuţie vechi şi de o valoare foarte mare, nefacturate, reevaluarea unor terenuri vândute la SC „Kronospan” SA, pentru care nu s-a evidenţiat impozit pe profit, multe cheltuieli voluptorii efectuate de conducerea societăţii, aspecte care au fost aduse la cunoştinţă conducerii DGFP Alba, în mod repetat.

Presiuni asupra lui Ioan Dobra şi Dorin Conţan pentru a schimba echipa de control de la firma „Pomponio”

„Văzând că echipa de control precizată anterior îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu şi constată ilegalităţile comise de membrii grupării, între aceştia şi Cosmin Limbean, respectiv Luca Anversa au izbucnit conflicte care i-au determinat pe cei din urmă să facă presiuni asupra lui Dorin Conţan şi Ioan Dobra pentru a schimba echipa de control. După aprilie 2009, când a avut loc reorganizarea DGFP Alba, Cosmin Oltean nu a mai rămas în funcţia de conducere a DGFP Alba, deoarece funcţia s-a desfiinţat. Inspectorii menţionaţi anterior au rămas practic fără susţinerea necesară efectuării controlului la SC <Pomponio> SA”, se specifică în rechizitoriu.

Deşi inspectorii responsabili cu efectuarea controlului de fond la firma „Pomponio” au solicitat realizarea unei expertize tehnice în construcţii prin care să se verifice în teren cantităţile de beton turnate pe şantierele în lucru, procurorii susţin că această expertiză a fost trucată prin următorul mecanism: „Deoarece, aşa cum am arătat, echipa de control în cauză era sprijinită iniţial şi legal de Cosmin Oltean, aceasta nu a fost schimbată şi s-a încercat procedural o mediere a disputelor, astfel că Dorin Conţan şi Cosmin Oltean s-au deplasat la SC <Pomponio> SA, prin februarie-martie 2009, pentru a vedea care este situaţia exactă şi a le spune reprezentanţilor contribuabilului să prezinte documentele justificative privind utilizarea cantităţilor de beton trecute în avize pe şantiere”.

Procurorii mai menţionează că „aşa cum am arătat deja, aceste documente justificative nu existau şi nu era facturate, deoarece cantităţile de beton în cauză au fost vândute la negru, motiv pentru care, aşa cum reiese din materialul probator administrat, urmare sfaturilor acordate de inculpatul Dorin Conţan şi ulterior din dispoziţia lui Cosmin Limbean, s-au întocmit în fals situaţiile de lucrări cu valoare zero. Prin acestea, cantităţile de beton vândute la negru şi trecute în avizele de însoţire a mărfii întocmite anterior, cuprinzând datele false ale beneficiarului – şantierul <Pomponio> SA – au fost trecute practic ca lucrări scriptic efectuate suplimentar, netaxabile beneficiarului şi incluse în valoarea totală a contractelor aferente şantierelor în lucru. Aceste situaţii de lucrări cu valoare zero nu existau la momentul începerii controlului realizat de inspectorii numiţi. Aspectele acestea sunt confirmate de Luca Anversa, Elena Avram, Cosmin Oltean şi, parţial, chiar de Cosmin Limbean”, se arată în rechizitoriu.

Manevre ilegale: Înlocuirea metodei de livrare a betonului la negru prin folosirea „bonurilor de transport”, care ulterior erau distruse

Procurorii mai arată că, ulterior înfiinţării SC „Pomponio Construcţii” SRL şi începerii activităţii acesteia în primăvara anului 2009, dar şi parţial anterior (pentru staţia de prelucrare a betonului de la Drâmbar, achiziţionată de SC „Pomponio” SA de la SC „Europexpres” SRL, pe motiv că SC „Pomponio” SA nu mai deţinea decât foarte puţine şantiere proprii, acestea fiind preluate de SC „Pomponio Construcţii” SRL) de la acea dată şi până la sfârşitul anului 2010, s-a procedat la schimbarea metodei de livrare a betonului la negru, prin folosirea bonurilor de transport – ca documente justificative extracontabile şi neînseriate, folosite doar pentru însoţirea transportului şi evidenţa proprie, respectiv, după cum arată procurorii, pentru decontarea către Luca Anversa şi Cosmin Limbean a sumelor de bani obţinute.

În paginile rechizitoriului, procurorii menţionează că, pentru livrarea betonului fără documente justificative către diverse persoane, se întocmeau doar bonuri de transport care însoţeau marfa, documente care erau adunate de Elena Avram împreună cu sumele de bani neîncasate în avans şi predate lui Luca Anversa şi Cosmin Limbean. „Aceste bonuri erau distruse şi de şefii de staţie, când betonul era plătit în avans învinuitei Elena Avram. Oricum, ulterior, aceste bonuri de transport, pe care era înscrisă cantitatea reală de beton livrată şi destinatarul, erau distruse”, arată procurorii.

Pentru a acoperi producţia de beton înregistrată în contabilitate ca şi cheltuială (producţie care era mai mare decât cea livrată sau utilizată la producţia proprie de prefabricate din beton), oamenii legii subliniază faptul că s-au întocmit rapoarte pentru efectuarea unor scăzăminte fictive la staţiile de beton şi s-a hotărât în adunarea generală a acţionarilor acest lucru, introducându-se un procent de eroare la cântărire de 3%: „În realitate, acest procent avea rolul de a diminua diferenţele dintre cantităţile de beton propuse, pentru care s-a înregistrat cheltuiala şi cele vândute, în cazul cărora nu erau înregistrate veniturile din vânzările ilegale, fără factură”.

Venituri neînregistrate ale firmei „Pomponio” în valoare de peste 2.200.000 de lei

Prin aceste moduri, procurorii atrag atenţia că, verificându-se gestiunile betonului şi materiilor prime folosite la producerea acestuia, s-a constatat că nu s-au înregistrat venituri în contabilitatea SC „Pomponio” SA, în perioada 01.07.2008 – 31.12.2010, în valoare totală de 2.289.178 lei şi s-a creat bugetului statului un prejudiciu minim cert de 843.457 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

„Cuantificarea reală a prejudiciilor astfel produse nu s-a putut realiza, întrucât volumul de muncă este foarte mare, în condiţiile în care autorităţile specializate din cadrul DGFP Alba nu şi-au efectuat controalele în mod legal şi imparţial, ci au favorizat reprezentanţii SC <Pomponio> în defavoarea statului şi chiar i-au învăţat să fraudeze ori să-şi ascundă faptele fiscale comise. Mai mult, evidenţele reale existente la acea dată au fost distruse, fizic – în cazul înscrisurilor – şi şterse – în cazul situaţiilor de pe sistemele informatice de la vânzări şi altele – şi nu au putut fi recuperate integral”, au conchis procurorii DIICOT.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. toby

    marți, 09.08.2011 at 19:33

    cine sunt PERSONALITATILE CARE AU INCERCAT TRAFICUL DE INFLUENTA DE BINE ? CE INTERESE AU EI ? DE CE NU FACETI PUBLICE NUMELE LOR? DIN CAUZA LOR NU SE POT FINALIZA ACTELE IN JUSTITIE!!!!

  2. Marius

    joi, 18.08.2011 at 09:43

    aici ar fi mers o poza cu anuntul atat de intalnit „clientul are obligatia de a pastra bonul pana la iesirea din magazin”

  3. toby

    sâmbătă, 12.11.2011 at 18:17

    …echipa lui luca condamnari cu suspendare pt ca adevaratii beneficiari… persoane importante ….. sa ramana anonime …..justitie mioapa …

  4. Pingback: ASTĂZI: Termen în Dosarul “Pomponio”. Sunt audiați cei patru funcţionari de la Finanţe acuzați de sprijinirea unui grup infracțional | alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement