Connect with us
Publicitate

Administrație

Patru localităţi vor avea mai puţini consilieri locali faţă de 2008. S-au stabilit comisiile de organizare a alegerilor locale

Publicat

Prin ordin al prefectului de Alba, au fost stabilite mai multe detalii privind organizarea alegerilor locale din 10 iunie. În ceea ce priveşte numărul de consilieri locali, în localităţile Bistra, Meteş, Roşia Montană şi Vadu Moţilor au fost înregistrate modificări, în urma datelor de recensământ, fiind disponibile cu câte 2 locuri mai puţine, iar la Sîntimbru, cu 2 mai multe. În rest, rămân aceleaşi posturi valabile cu cele din 2008. La nivelul judeţului Alba, sunt disponibile, în 2012, 32 de locuri de consilier judeţean, completate cu postul de preşedinte CJ.

Până la această dată, au fost stabilite Comisia tehnică pentru alegerile locale, Comisia de evaluare a ofertelor şi de negociere a clauzelor contractuale în vederea atribuirii contractelor de furnizare şi de servicii, pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare desfăşurării alegerilor, sediul Biroului electoral de circumscripţie judeţeană, programul calendaristic, numerotarea circumscripţiilor şi numărul de consilieri locali şi judeţeni.

Din Comisia tehnică fac parte Cornel Ştefan Bardan – prefectul judeţului Alba (preşedinte) şi membri: Raul Sebastian Tudoraşcu – subprefect al judeţului Alba, Mariana Hurbean – secretarul judeţului Alba, Ioan Crişan – director executiv, Direcţia Regională de Statistică Alba; Marius Zinca – director executiv, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba; Ioan Nicolae Căbulea – inspector şef, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba; Adrian Daniel Mosora – şef birou, Biroul judeţean de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor Alba; Lucian Nicolae Barboş – director executiv, Direcţia publică comunitară de evidenţă a persoanelor Alba; Ioan Onac Herţa – inspector şef, Inspectoratul de Jandarmi Alba; Cornel Stelian Sandu – inspector şcolar general, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba; Horea Sorin Timiş – director executiv, Direcţia de Sănătate Publică Alba; Călin Petraşcu – şeful Oficiului judetean de Telecomunicaţii Speciale Alba; Ioan Perju – director, Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Alba din cadrul S.C. “Electrica FDEE Transilvania Sud” S.A; Marinela Brumar – corespondent teritorial al Agenţiei Naţionale de Presă “Agerpres”. Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice judeţene vor fi asigurate de: Vasile Bumbu – şef serviciu, Instituţia Prefectului – judeţul Alba; Maria Amalia Pavel – şef serviciu, Instituţia Prefectului – judeţul Alba; Cornelia Aurora Bedelean – inspector, Instituţia Prefectului judeţul Alba.

Comisia de evaluare a ofertelor şi de negociere a clauzelor contractuale în vederea atribuirii contractelor de furnizare şi de servicii, pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare desfăşurării alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din judeţul Alba care vor avea loc în luna iunie 2012 are următoarea componenţă: Raul Sebastian Tudoraşcu – subprefect al judeţului Alba (preşedinte) şi membri – Adina Rodica Ignea – consilier; Simona Eleonora Dan – inspector; Crina Elena Chirilă – consilier juridic; Marius Gigel Jurcă – consilier. Membru de rezervă: Dan Gheorghe Untea – consilier. Lucrările de secretariat vor fi asigurate de Anca Virginia Todeasă – consilier.

Biroul electoral de circumscripţie judeţeană nr. 1 Alba pentru alegerile locale care vor avea loc în anul 2012 îşi va desfăşura activitatea în sediul Palatului administrativ situat în localitatea Alba Iulia, str. I.I.C. Brătianu, nr. 1, judeţul Alba, camera 122. Statisticienii, informaticienii şi personal tehnic auxiliar din cadrul Direcţiei regionale de Statistică Alba îşi vor desfăşura activitatea în camera 110 din sediul Palatului administrativ. Predarea-primirea proceselor verbale de constatare a rezultatelor din partea circumscripţiilor electorale comunale, orăşeneşti şi municipale către Biroul judeţean de circumscripţie nr. 1 Alba se va face în sala 100 Mihai Viteazu din sediul Palatului administrative. Paza sediului Biroului electoral de circumscripţie judeţeană nr. 1 Alba, precum şi paza pe timpul tipăririi, transportului şi depozitării buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării va fi asigurată de Inspectoratul judeţean de Jandarmi Alba. De asemenea Inspectoratul judeţean de Jandarmi Alba va asigura paza şi protecţia preşedintelui şi membrilor Biroului judeţean de circumscripţie judeţeană nr. 1 Alba şi a documentelor prevăzute de lege a fi predate către Biroul Electoral Central. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Alba va asigura serviciile şi echipamentele de telecomunicaţii speciale necesare bunei desfăşurări a activităţii biroului electoral de circumscripţie judeţeană nr. 1 Alba. Serviciul financiar contabilitate, resurse umane, relaţii publice şi apostilă din cadrul Instituţiei Prefectului va asigura condiţiile materiale pentru funcţionarea biroului electoral de circumscripţie judeţeană. Serviciul verificarea legalităţii actelor, juridic, contencios administrativ,  urmărirea aplicării unitare a legilor cu caracter reparatoriu, alegeri va comunica prezentul ordin persoanelor nominalizate, Serviciului financiar, contabilitate, resurse umane şi apostilă, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Autorităţii Electorale Permanente, birourilor electorale de circumscripţie (după constituirea acestora).

Două comune din Alba, cu mai puţine locuri de consilieri locali

Numărul membrilor Consiliului Judeţean Alba pentru alegerile locale din anul 2012, raportat la numărul locuitorilor judeţului Alba şi la prevederile Legii nr. 35/2008 este de 32 membri. Consiliul judeţean ales în conformitate cu prevederile legii se completează cu preşedintele consiliului judeţean.

În municipiile, oraşele şi comunele din Alba, vor fi următoarele locuri de consilieri, la alegerile din 2012. Faţă de 2008, doar două comune au pierdut câte 2 locuri, în urma scăderii populaţiei – Bistra şi Meteş:

  1. Alba Iulia (68.763 locuitori, 21 de consilieri locali)
  2. Aiud (25.782 locuitori, 19 consilieri locali)
  3. Blaj (20.586 locuitori, 19 consilieri locali)
  4. Sebeş (29.764 locuitori, 19 consilieri locali)
  5. Abrud (5695 locuitori, 15 consilieri locali)
  6. Baia de Arieş (4.171 locuitori, 13 consilieri locali)
  7. Cîmpeni (7.562 locuitori, 15 consilieri locali)
  8. Cugir (25.587 locuitori, 19 consilieri locali)
  9. Ocna Mureş (14.910, 17 consilieri locali)
  10. Teiuş (7.404 locuitori, 15 consilieri locali)
  11. Zlatna (8.106 locuitori, 15 consilieri locali).

Comune:

12. Albac (2.142 locuitori, 11 consilieri locali)

13. Almaşu Mare (1.375 locuitori, 9 consilieri locali)

14. Arieşeni (1.739 locuitori, 11 consilieri locali)

15. Avram Iancu (1.646 locuitori, 11 consilieri locali)

16. Berghin (2.097 locuitori, 11 consilieri locali)

17. Bistra (4.853 locuitori, 13 consilieri locali; faţă de 2008, a scăzut numărul cu 2 locuri)

18. Blandiana (1.030 locuitori, 9 consilieri locali)

19. Bucerdea Grînoasă (2.365 locuitori, 11 consilieri locali)

20. Bucium (1.543 locuitori, 11 consilieri locali)

21. Cenade (914 locuitori, 9 consilieri locali)

22. Cergău (1.529 locuitori, 11 consilieri locali)

23. Ceru Băcăinţi (285 locuitori, 9 consilieri locali)

24. Cetatea de Baltă (3.006 locuitori, 13 consilieri locali)

25. Ciugud (2.864 locuitori, 11 consilieri locali)

26. Ciuruleasa (1.166 locuitori, 9 consilieri locali)

27. Cîlnic (1.775 locuitori, 11 consilieri locali)

28. Crăciunelu de Jos (2.167 locuitori, 11 consilieri locali)

29. Cricău (2.193 locuitori, 11 consilieri locali)

30. Cut (1.268 locuitori, 9 consilieri locali)

31. Daia Română (3.109 locuitori, 13 consilieri locali)

32. Doştat (987 locuitori, 9 consilieri locali)

33. Fărău (1.537 locuitori, 11 consilieri locali)

34. Galda de Jos (4.399 locuitori, 13 consilieri locali)

35. Gîrbova (2.086 locuitori, 11 consilieri locali)

36. Gîrda de Sus (1.681 locuitori, 11 consilieri locali)

37. Hopîrta (1.198 locuitori, 9 consilieri locali)

38. Horea (2.181 locuitori, 11 consilieri locali)

39. Ighiu (6.592 locuitori, 15 consilieri locali)

40. Întregalde (640 locuitori, 9 consilieri locali)

41. Jidvei (5.209 locuitori, 15 consilieri locali)

42. Livezile (1.314 locuitori, 9 consilieri locali)

43. Lopadea Nouă (2.797 locuitori, 11 consilieri locali)

44. Lunca Mureşului (2.485 locuitori, 11 consilieri locali)

45. Lupşa (3.508 locuitori, 13 consilieri locali)

46. Meteş (2.917 locuitori, 11 consilieri locali, cu 2 locuri mai puţin faţă de 2008)

47. Mihalţ (3.400 locuitori, 13 consilieri locali)

48. Miraslău (2.152 locuitori, 11 consilieri locali)

49. Mogoş (829 locuitori, 9 consilieri locali)

50. Noşlac (1.747 locuitori, 11 consilieri locali)

51. Ocoliş (644 locuitori, 9 consilieri locali)

52. Ohaba (737 locuitori, 9 consilieri locali)

53. Pianu (3.486 locuitori, 13 consilieri locali)

54. Poiana Vadului (1.177 locuitori, 9  consilieri locali)

55. Ponor (530 locuitori, 9 consilieri locali)

56. Poşaga (1.167 locuitori, 9 consilieri locali)

57. Rădeşti (1.311 locuitori, 9 consilieri locali)

58. Rimetea (1.086 locuitori, 9 consilieri locali)

59. Rîmeţ (541 locuitori, 9 consilieri locali))

60. Roşia Montană (2.902 locuitori, 11 consilieri locali, cu 2 locuri mai puţine faţă de 2008)

61. Roşia de Secaş (1.531 locuitori, 11 consilieri locali)

62. Sălciua (1.603 locuitori, 11 consilieri locali)

63. Săliştea (2.288 locuitori, 11 consilieri locali)

64. Săsciori (6.032 locuitori, 15 consilieri locali)

65. Scărişoara (1.644 locuitori, 11 consilieri locali)

66. Sîncel (2.594 locuitori, 11 consilieri locali)

67. Sîntimbru (3.005 locuitori, 13 consilieri locali, cu 2 locuri mai multe faţă de 2008)

68. Sohodol (1.779 locuitori, 11 consilieri locali)

69. Stremţ (2.549 locuitori, 11 consilieri locali)

70. Şibot (2.486 locuitori, 11 consilieri locali)

71. Şona (4.414 locuitori, 13 consilieri locali)

72. Şpring (2.446 locuitori, 11 consilieri locali)

73. Şugag (2.871locuitori, 11 consilieri locali)

74. Unirea (5.156 locuitori, 15 consilieri locali)

75. Vadu Moţilor (1.466 locuitori, 9 consilieri locali, cu 2 locuri mai puţine faţă de 2008)

76. Valea Lungă (3.145 locuitori, 13 consilieri locali)

77. Vidra (1.720 locuitori, 11 consilieri locali)

78. Vinţu de Jos (5.451 locuitori, 15 consilieri locali).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate