Economie
Pensiile românilor din diaspora, ”DEGETalizate” în Casele de Pensii. Se așteaptă cu anii la un dosar de pensie internațională
Este un adevărat coșmar birocratic pentru românii din diaspora care vor să se pensioneze. Cei care au ani lucrați legal atât în țara de rezidență cât și în România și pot beneficia de așa numita pensie internațională, trebuie să aștepte și doi ani pentru procesarea și rezolvarea dosarului.
Românii din străinătate, ajunși la vârsta pensionării, se lovesc de birocrația din sistemul de pensii din România. ”Marea Digitalizare” este de fapt aceeași ”degetalizare” , făcută tot cu pixul pe hartie, iar astfel, durata rezolvării unui dosar poate ajunge și la doi ani.
Din 2010 și până în prezent, Ministerul Muncii a fost condus de 12 politicieni, dar niciunul nu a reușit să rezolve această problemă. Vârful dosarelor internaționale restante s-a înregistrat în noiembrie 2019, când în fruntea instituției s-a aflat tot actualul ministru Marius Budai.
Mii de dosar sunt blocate din cauza criza de personal, lipsa digitalizării, dar și de legislație.
Criza de personal și diferențele de legislație blochează mii de dosare, în timp ce titularii nu primesc nici un bani și sunt obligați să aștepte pe termen nedefinit.
Cei patru milioane de români din străinătate trebuie să aibă nervii tari, odată ce ajung la vârsta de pensionare. Și asta pentru ca durata rezolvării unui dosar de pensie a crescut de la minimum două luni, la maximum doi ani.
Cei mai afectați sunt vârstnicii din Italia și Spania, care reprezintă 80% din totalul celor care solicită pensie pentru perioadă muncită în România rezultă dintr-o anchetă realizată de PRO TV
Președintele Casei Naționale de Pensii recunoaște că cea mai marea problemă a României o reprezintă lipsa digitalizării. Ceea ce ne arunca la coada Europei. Daniel Baciu spune ca prin Planul Național de Redresare și Reziliență au fost alocate 100 de milioane de euro pentru digitalizare.
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: „Ar fi mai facil dacă am fi la un nivel avansat de digitalizare astfel încât dacă bagi un cod numeric personal să-ți se adune automat vechimea, în 3 secunde, din 7.000 de locuri, unde ai.
În momentul de față, nu putem să facem lucrul ăsta. Oricât se face, eu nu pot să revoluționez țara asta pentru că eu trebuie să interconectez cu alte instituții”.
Anul și ministrul. Niciunul nu a rezolvat întârzierile
Casele de Pensii din întreaga țară înregistrau, în noiembrie 2019, peste 40.000 de dosare internaționale nesoluționate. Toate, cu întârzieri mai mari de șase luni.
Din 2010 și până în prezent, Ministerul Muncii a fost condus de 12 politicieni, dar niciunul nu a reușit să rezolve această problemă. Vârful dosarelor internaționale restante s-a înregistrat în noiembrie 2019, când în fruntea instituției s-a aflat tot actualul ministru.
Câți români din diaspora sunt pensionari
Aproape 2.500 de români își primesc pensia în Italia pentru cât au muncit în România înainte să plece din țară. Alți 4.000- în Spania. Cei mai mulți – 33.000 – sunt în Germania și în Ungaria.
În total, aproape 47.000 de romani stabiliți în alte state europene își încasează acolo banii cuveniți, arată datele Casei de Pensii.
Ce documente ai nevoie pentru pensia internațională
Pentru persoanele care au desfășurat activitate în România și în alt stat membru al Uniunii Europene, la calculul stagiului total de cotizare se valorifica vechimea cumulată în cele doua state membre, asa cum este confirmată prin formularele de legătură între instituțiile implicate.
Detalii complete pentru toate categoriile de salariați pot fi văzute AICI
Pentru persoanele care nu au realizat stagiul minim de cotizare în România dar au desfășurat activitate în alt stat membru al Uniunii Europene, se pot transmite documente de vechime din statul respectiv pentru completarea stagiului minim de cotizare.
Pentru depunerea cererii pentru acordarea prestațiilor de pensie în România, persoana interesată trebuie să îndeplinească formalitățile cerute de legislația romană în vigoare și să furnizeze toate informațiile relevante și documentele justificative:
- carnet de muncă;
- adeverință/e privind sporurile cu caracter permanent;
- adeverință/e privind condițiile de muncă deosebite/speciale;
- diplomă de studii superioare și foaia matricolă din care să rezulte perioadă și forma de învățământ zi. Dacă nu este înscrisă forma de învățământ, se prezintă adeverința emisă de instituția în cauză;
- livret militar;
- acte de stare civilă;
- cod de asigurare socială;
- orice alte acte necesare categoriei de pensie solicitate.
Persoanele care nu se afla în posesia carnetului de muncă vor solicita eliberarea de adeverințe de vechime în munca fostelor unități angajatoare sau deținătorilor arhivelor acestora, adeverințe care vor cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:
- denumirea angajatorului;
- datele de identificare ale persoanei;
- perioada în care a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă;
- menționarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea;
- funcția, meseria sau specialitatea exercitată;
- salariul tarifar de încadrare;
- denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată;
- perioada în care s-a acordat sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.
Actele vor avea număr și dată de înregistrare, ștampila unității emitente, precum și semnătura celor care angajează unitatea sau a persoanelor delegate în acest sens de conducerea unității.
Persoanele care doresc încheierea unui contract de asigurare cu instituția noastră pentru completarea stagiului de cotizare se vor prezenta la sediul Casei Județene de Pensii , având asupra lor actul de identitate – buletin sau carte de identitate – unde vor încheia un contract de asigurare.
În cazul în care nu se pot prezenta personal se poate mandata orice persoană care va încheia în numele lor contractul de asigurare sau anexa la contractul de asigurare, având asupra lor o împuternicire notarială în acest sens, precum și o copie a actului de identitate al solicitantului și actul de identitate al mandatarului.
Românii care lucrează în străinătate pot să-și cumpere vechime în muncă din România
Românii care doresc să-și completeze stagiul de cotizare trebuie să se adreseze la Casa Județeană de Pensii, din zona de domiciliu, și să îndeplinească următoarele condiții:
- să nu aibă deja calitatea de pensionari, indiferent de vârstă;
- să fi lucrat efectiv cel puțin 9 ani (cei 6 ani de vechime care pot fi maximum cumpărați îi vor ajuta astfel să ajungă la pragul de 15 ani, care reprezintă stagiul minim de cotizare pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă);
- să nu fi avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia în perioada pentru care solicită asigurarea;
- să nu fi avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care solicită asigurarea.
Cota de contribuție de asigurări sociale pentru o lună este de 25% din venitul asigurat, venit care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară, valabil la data încheierii contractului de asigurare.
Plata contribuției de asigurări sociale datorate se va face într-o singură tranșă sau eșalonat până la data de 31 august 2023.
surse: Stirileprotv.ro, CNPP
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News