Connect with us
Publicitate

Actualitate

Pericole ascunse în timpul drumeţiilor de munte: Viperele, mai agresive în această perioadă. Recomandări pentru turişti

v

Publicat

Odată cu încălzirea vremii, cu zilele libere şi perioada concediilor, o mare parte dintre locuitori preferă ieşirile în aer liber şi, de cele mai multe ori, excursiile în natură, cu aer curat de munte. Însă autorităţile de sănătate publică atrag atenţia că în această perioadă a anului viperele sunt mai periculoase decât de obicei, pentru că se află în ciclul de reproducere.

Turiștilor li se recomandă să poarte bocanci de munte, chiar dacă afară temperatura este ridicată și să fie atenți pe unde calcă. De asemenea, excursioniștii sunt avertizați să nu ridice pietre mari pentru că sub ele s-ar putea găsi șerpi, iar, dacă se află într-o zonă cu vegetație înaltă, să lovească ușor plantele cu un băț și vipera va părăsi locul respectiv.

În cazul în care un turist este mușcat accidental de o viperă, victima va trebui să primească un tratament cu ser antiviperin. Oamenii sunt sfătuiți să ceară ajutor la numărul de urgență 112, iar persoana în cauză să fie transportată la spital.

Riscurile ca o persoană să moară de pe urma unei mușcături de viperă sunt rare, deoarece mai mult de jumătate dintre mușcături sunt „uscate”, fără inoculare de venin.

Viperele se deosebesc de ceilalți șerpi prin corpul scurt și gros, cu o coadă care se termină brusc. Reptilele prezintă pe spate un desen în zigzag, iar pe cap un semn în forma literei V întors.

Dacă „patria viperelor”, în special vipera cu corn, este în judeţul Mehedinţi, în Munţii Cernei, în judeţul Alba acestea se găsesc în Cheile Cibului (rezervaţie naturală protejată care găzduieşte una dintre cele mai populate zone din ţară cu această specie) din Munţii Apuseni. Tot în judeţul Alba, se află o rezervaţie de vipere de fâneaţă (specie care a fost pe cale de dispariţie).

În zona Hunedoara, spre exemplu, viperele pot fi întâlnite în Masivul Retezat, pe Defileul Jiului și în zona Cetății Deva.

În România, sunt 23 de specii de vipere cunoscute, dintre care amintim, pe lângă vipera cu corn, care este cea mai mare (poate ajunge la un metru lungime şi se regăseşte în Mehedinţi, Banat, Ţara Haţegului, Oltenia, sudul Munţilor Apuseni), vipera neagră (cu cruce sau vipera de munte, întâlnită în Munţii Carpaţi), vipera de stepă (în Dobrogea, Delta Dunării şi Moldova).

sursă: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate