Persoanele cu handicap din zona Munților Apuseni își vor putea obține certificatele cu un singur drum în Alba Iulia
Cum se va simplifica procedura
Toate dosarele pentru persoane cu handicap se vor putea depune la primăriile din localitățile de domiciliu ale persoanelor cu handicap. Dosarele trebuie depuse cu două săptămâni înainte de expirarea certificatelor. În continuare, acestea vor fi transportate de către personalul administraţiilor locale la Primăria Cîmpeni sau la DSS Abrud. Săptămânal, reprezentanții Direcției de Protecție a Copilului se vor deplasa la Primăria Cîmpeni și la DSS Abrud, de unde vor ridica aceste dosare. Certificatele de handicap, eliberate de comisia din Alba Iulia în urma evaluării gradului de handicap, vor fi duse la Primăria Cîmpeni sau la DSS Abrud, de unde vor fi ridicate și transportate la primăriile din localitățile de domiciliu și vor fi înmânate persoanelor cu handicap.
„Prin această procedură, îi scutim pe cei care sunt cu handicap să facă un drum la Alba Iulia pentru depunerea dosarului. Astfel, reducem cheltuielile pe care acești oameni, dintre care mulți sunt săraci, le au cu transportul, evităm situații penibile în care persoane cu infirmități serioase să fie puse într-un mijloc de transport. Tot săptămânal, reprezentanții DSS stabilesc programări pentru evaluare, pentru ca oamenii să nu mai stea la cozi interminabile”, a precizat Roman.
Aproape 5% din populația județului Alba, aproximativ 18.000 de persoane, sunt posesoare ale unui certificat de handicap. Proiectul de hotărâre va fi introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Județean. Acesta este un proiect pilot pe zona Munților Apuseni, care, dacă se va dovedi eficient, va fi extins în mai multe zone din județul Alba.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)