Educație
Planuri la Ministerul Educației: Număr modificat de ore pentru clasele pregătitoare, a V-a și a XI-a. Masterat și de la distanță
Un proiect de modificare a Legii educației, propus de Ministerul Educației, creează cadrul legal pentru scăderea numărului de ore săptămânale pentru clasele pregătitoare, a V-a și a IX-a, dar și posibilitatea organizării examenelor de licență online, a cursurilor de masterat sal postuniversitare la distanță.
Este vorba despre reguli pentru desfășurarea activității în școli, pe timp de pandemie.
Proiectul de OUG prevede că schimbările încep în anul școlar 2020-2021 și se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”
„În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor direcți ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată”, se arată în proiect.
Modificările sunt următoarele:
- în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi) – acum sunt între 19 și 22 ore/săptămânal
- în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi) – acum sunt între 26 și 34 ore/săptămânal
- în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).
„Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire, stabilit prin planurile-cadru, se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării și se aplică pentru clasele de început de ciclu, respectiv clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a, începând din anul școlar 2020-2021.
(1^2) Aplicarea prevederilor alin. (11) se va finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026”, mai prevede proiectul.
În ceea ce privește propunerile de modificare referitoare la învățământul superior, Ministerul Educației le dă universităților posibilitatea să organizeze online examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare – pentru anul universitar 2020 – 2021 – “în situația limitării sau suspendării activităților didactice”. Orele de practică pot fi organizate “față în față”.
Universitățile vor folosi “metode didactice alternative de învățământ” până la începutul anului universitar 2021 – 2022, dacă se suspendă cursurile față în față. “Cadrele didactice raportează, la finalul fiecărei luni, în cadrul fișelor de pontaj, către responsabilii desemnați de conducerea facultăților/departamentelor, aspectele specifice pentru activitatea desfășurată prin intermediul platformelor on-line”, prevede proiectul de OUG.
Prin documentul se propun următoarele:
„Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat, desfășurate on-line în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă și la distanță sunt recunoscute”.
”Instituțiile de învățământ superior pot asigura desfășurarea activităților didactice care impun interacțiunea “față în față” cu respectarea normelor de siguranță sanitară stabilite de autoritățile de resort și a reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică”.
surse: legestart.ro, edupedu.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News