Planurile orașului Alba Iulia în cazul unor atacuri aeriene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cetatea și piața Mihai Viteazu, zonele vulnerabile

În anul 1941, România era implicată în Cel de-al Doilea Război Mondial. Toate orașele din țară își pregăteau teritoriile pentru un eventual conflict aerian. Chiar și orașul Alba Iulia și-a făcut un plan în cazul atacurilor aeriene, iar zonele cele mai vulnerabile erau Cetatea și piața Mihai Viteazu.

Arhivele Naționale Alba păstrează, din anul 1941 un dosar în care apare planul de apărare a orașului în caz de atac aerian, dar și unele însemnări ale polițiștilor din acea vreme care erau însărcinați cu apărarea orașului.

În vreme de război, un plan de apărare bine structurat, salvează multe vieți și teritorii. Astfel au procedat și polițiștii din Alba Iulia care au întocmit un plan de apărare ce cuprinde harta orașului, schema cu populația care rămâne în oraș în caz de conflict, un tabel nominal cu stabilimentele publice și private mai importante care, în timp de război pot adăposti populația, ele servind ca și azile. În dosar este prevăzut și un tabel nominal cu personalul polițienesc care încadrează formațiunile de control, situația materialelor A.P. ale serviciului de poliție.

Pe lângă dosar, sunt anexate trei hărți cu orașul, unde sunt marcate cu diferite culori instituțiile importante care urmau să fie păzite pe timp de conflict, numărul populației orașului, dar erau păzite și materialele și obiectele de mare valoare.

Serviciul tehnic al municipiului a întocmit un plan și a fixat locurile unde urmau să fie construite adăposturi, tranșee și șanțuri. În dosar apare informația că Alba Iulia nu avea adăposturi din beton armat. Și în acea vreme, apare problema banilor, astfel că, din lipsa acestora, adăposturile nu sunt construite.

O altă informație scoate la iveală faptul că în caz de conflict, adăpostirea populației era o acțiune dificilă, deoarece „cea mai mare parte a orașului este situată la același nivel și în unele părți chiar sub nivelul râului Mureș, și deci construirea adăposturilor la adâncime prevăzute în regulamente și instrucțiuni este aproape imposibilă din cauza apei ce izvorește la mici adâncimi.” Tot din cauza celor sus menționate, majoritatea pivnițelor nu pot fi utilizate.

În planul orașului sunt prevăzute doar trei pivnițe care puteau fi folosite și care ar putea fi amenajate și declarate adăposturi colective, iar acestea pot adăposti circa 700 de persoane.

Pivnițele Palatului Justiției, Camerei de Comerț și Palatul Reunirii Meseriașilor din Alba Iulia serveau ca adăpost pentru populație în caz de atac aerian

Pivnițele care sunt trecute pe hartă sunt pivnița Palatului de Justiție din Piața General Berthelot, cu o capacitate de 500 persoane. Cea de-a doua pivniță era cea de la Camera de Comerț și Industrie din strada General Coandă, nr 5, cu o capacitate de 100 persoane.

Ultima clădire în care oamenii puteau fi adăpostiți este pivnița Palatului Reunirii Meseriașilor și Conercianților din Calea Regelui Ferdinand, nr. 2, cu o capacitate de 100 de persoane.

Zona Cetății și Piața Mihai Viteazu, locurile cele mai vulnerabile în caz de atac aerian

Pentru a apăra cât mai bine cele două zone vulnerabile și pentru a asigura protecție, aici s-au fixat curente de circulație pe străzi în sens unic. În restul orașului, circulația era mai puțină, iar în caz de conflict aceasta ar putea fi dirijată rapid. Pe una din hărți, apare trecut un număr de 13.754 persoane care există în Alba Iulia și 2342 care pleacă.

Stabilimentele publice și particulare care necesitau pază în caz de conflict erau Prefectura Alba, Primăria, Administrația Financiară, Camera de Comerț și Industrie, Camera de Muncă, Camera Agricolă, Banca Națională, Palatul Justiției, Gara Mare, Liceele Mihai Viteazu, Comercial, Romano-Catolic și Școala de Fete, Școala Primară nr. 1, nr. 2, Fabrica de Spirt, Fabrica de Săpun, Fabrica de Ghete Helia, Societatea Transilvană.

Pentru ca zonele să fie bine apărate, polițiștii formau echipe de patru persoane pentru control și stingerea luminilor, locuințele părăsite erau păzite de șase persoane. Poliția era echipată cu „materiale de tot felul,” de exemplu măști, revolvere, motociclete, biciclete și căruțe.