Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Poarta a V-a a Cetăţii, deschisă publicului larg, doar începând de sâmbătă. Tot atunci se inaugurează şi Parcul din Şanţurile Cetăţii

Publicat

Poarta a V-a a Cetăţii Alba Carolina va fi deschisă publicului începând de sâmbătă. În ciuda faptului că Poarta a fost inaugurată oficial miercuri, în prezenţa Ambasadorului Regatului Norvegiei, aceasta va putea fi vizitată de turişti şi locuitori, doar din acest weekend.

Administraţia a ţinut să sublinieze acest lucru, deoarece, miercuri, mai mulţi turişti s-au arătat surprinşi că, după inaugurarea oficială, nu au putut să viziteze obiectivul restaurat cu 800.000 de euro, deoarece porţile au fost închise, imediat ce alaiul de invitaţi a părăsit perimetrul.

Tot sâmbătă, autorităţile locale vor da în folosinţă albaiulienilor şi celelalte trasee şi obiective restaurate până în prezent în Cetatea Alba Carolina. Primarul Mircea Hava a precizat că lucrările de reabilitare a fortificaţiei se vor încheia definitiv până cel târziu la 1 mai.

Vă ataşăm comunicatul transmis de „Grup Corint” privind inaugurarea de sâmbătă a parcului din Şanţurile Cetăţii:

„Poate că puţini albaiulieni ştiu că în Capitala Spirituală a României se află cel mai mare Parc amenajat în interiorul unei cetăţi medievale, un parc unic prin concepţie şi realizare, un parc unic prin frumuseţe şi prin concepţia peisagistică a lui.
Dând o perspectivă unică de plenitudine a zidurilor Cetăţii Alba Carolina, Parcul din Şanţurile Cetăţii va fi sub forma unei grădini dendrologice, cu peste 70 de specii de arbori şi arbuşti şi peste 25 de specii de flori. Toate traseele turistice, din punct de vedere peisagistic, au fost gândite în aşa fel încât să nu fie împiedicată vizibilitatea obiectivului principal, respectiv a zidurilor Cetăţii Alba Carolina. Astfel, experţii peisagişti au ales mai multe specii de plante cu creştere înaltă şi fusiformă, dar care să cadreze şi cu specificitatea istorică a spaţiului amenajat.
Sunt mai multe zone în care toţi cei care vor veni să se plimbe prin parcul din Şanţurile Cetăţii vor avea în faţa ochilor o cromatică perfectă a speciilor plantate în zonele verzi, existând o multitudine de zone umbroase şi răcoroase, precum şi zone cu soare la orice oră a zilei. Şi asta pentru că orientarea în Şanţurile Cetăţii se face după cele patru puncte cardinale, astfel încât la orice oră din zi vor exista zone cu umbră, la dispoziţia albaiulienilor, fie ei pensionari, părinţi cu copii sau tineri îndrăgostiţi de natură şi frumos.
La amenajarea parcului din Şanţurile Cetăţii s-au avut în vedere şi volumele şi forma coroanelor arborilor, reuşindu-se o etajare pe înălţime foarte vizibilă pe întreg traseul de la Poarta a V-a până la Obelisc, dar parcă mai pregnantă în chiar Amfiteatrul de pe Ravelinul Sfânta Trinitate (sau Trinitarienilor).
O altă surpriză, pregătită albaiulienilor şi celor care îşi iubesc cu adevărat Cetatea, este faptul că în parcul din Şanţurile Cetăţii va fi în orice anotimp un spectacol de culoare, punctul de maximă frumuseţe fiind în luna iunie, când majoritatea arborilor vor fi înfloriţi, în diverse culori. Astfel, există un echilibru între foioase şi conifere, ceea ce înseamnă că sunt şi o serie întreagă de specii care vor fi veşnic verzi.
Cunoscătorii speciilor dendrologice vor rămâne uimiţi să vadă aici printre cele peste 70 de specii de arbori şi arbuşti următoarele specii de o frumuseţe aparte: Fraxinus excelsior, Morus alba pendula, Sophora japonica pendula, Pinus moga, Mahonia, Prunus fructicosa globosa, Malus pupurea, Juniperus variegata, Magnolia Soulangeana, Prunus padus albertii, Betula pendula, Pinus nigra, Prunus triloba etc.
De asemenea, dintre cele peste 25 de specii de flori care vor întregi imaginea acestui parc amintim: Gazania, Ageratum, Tulipa, Begonia, Lavandula, Gentiana etc.
Suprafaţa totală a Traseelor Sudic şi Estic din cadrul Şanţurilor Cetăţii este de 42.854 mp, iar dintre aceştia nu mai puţin de 23.345 mp sunt de fapt zonă verde. Aceasta înseamnă că 54,5% din suprafaţa totală a celor două trasee reprezintă de fapt zona verde, alcătuind astfel cel mai mare şi mai impresionant parc din Alba Iulia şi unic în felul său în România. Un lucru extrem de surprinzător este faptul că zona verde, pe Traseul Estic reprezintă nu mai puţin de 65,7% din suprafaţa totală, respectiv 5.764 mp din suprafaţa totală de 8.762 mp.
Acest parc, unicul din România şi cel mai mare din Alba Iulia, vă aşteaptă să îi descoperiţi frumuseţea. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, ora 11.00, la intrarea în Şanţurile Cetăţii pe Traseul Sudic – Poarta a V-a (Punct de reper: lângă Catedrala Reîntregirii sau Grădiniţa nr. 8). „

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Oraşul renaşte | mariusrusu.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate