Povestea colindelor. Care sunt cele mai vechi cântece de Crăciun din lume și cum au apărut

Povestea colindelor, cele mai îndrăgite cântece de Crăciun, își are rădăcinile în Europa, cu mii de ani în urmă. La început, erau cântece păgâne care se evocau iarna, în jurul focului şi al monumentelor din piatră.

Primele imnuri de Crăciun cunoscute pot fi urmărite până la Roma secolului al IV-lea. Imnurile latine precum Veni redemptor gentium, scrise de Ambrozie, Arhiepiscopul Milanului sau Corde natus ex Parentis, de poetul spaniol Prudentius (m. 413), se cântă și astăzi în unele biserici.

În secolele al IX-lea și al X-lea, „Secvența” sau „Proza” de Crăciun a fost introdusă în mănăstirile nord-europene, dezvoltându-se sub Bernard de Clairvaux într-o succesiune de strofe rimate.

Ascultă: Veni redemptor gentium

În secolul al XII-lea călugărul parizian Adam al Sfântului Victor a început să extragă muzică din cântecele populare, introducând ceva mai apropiat de colindul tradițional de Crăciun.

În secolul al XIII-lea, în Franța, Germania și, în special, Italia, sub influența lui Francisc de Assisi, s-a dezvoltat o puternică tradiție de cântece populare de Crăciun în limbile native regionale.

Colinde de Crăciun în limba engleză apar pentru prima dată într-o lucrare din 1426 a lui John Awdlay, un capelan din Shropshire, care enumeră douăzeci și cinci de „colinde ale lui Cristemas”, probabil cântate de grupuri care mergeau din casă în casă.

Cântecele cunoscute acum sub numele de colinde au fost inițial cântece comunale cântate în timpul sărbătorilor. Abia mai târziu au început să fie cântate colinde în biserică și să fie asociate în mod specific cu Crăciunul.

Multe colinde care au câștigat popularitate astăzi au fost tipărite în Piae Cantiones, o colecție de cântece latine medievale târzii care a fost publicată pentru prima dată în 1582. Forme timpurii, latine de colinde precum „Hristos S-a născut în ziua de Crăciun”, „Bărbați creștini buni, bucurați-vă „ și „Bunul Rege Wenceslas” pot fi găsite în această carte.

„Adeste Fideles” („O veniți toți credincioșii”) apare în forma sa actuală la mijlocul secolului al XVIII-lea, deși cuvintele ar fi putut avea originea în secolul al XIII-lea. Originea melodiei este contestată.

Mai târziu, în perioada creștinității timpurii, au apărut cântecele închinate lui Iisus Hristos, iar cel mai vechi cântec de Crăciun este considerat a fi „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea.

De asemenea, colindele „O vino azi, Emanuel”, scris în secolul al XII-lea şi „Cântecul Mariei”, cântat mai ales în bisericile catolice şi conceput în Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia după Luca, sunt două dintre cele mai vechi cântece despre Iisus.

În ţara noastră, colindele au avut iniţial un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Obiceiul era legat de începutul anului agrar, adică de venirea primăverii sau de sfârșitul anului, toamna, la culegerea recoltei.

Un alt scop al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt.

Și pe teritoriul românesc, semnificația colindelor s-a schimbat mult de-a lungul anilor, păstrându-se doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.

Unele dintre cele mai cunoscute colinde româneşti sunt “Deschide uşa, creştine!”, “Am plecat să colindăm”, “Leru-i ler” sau “Florile dalbe”.

Peste unele colinde s-a suprapus, așadar, și elementul creștin, regăsibil mai ales la refren, însă acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influența Bisericii. Acestea conțin o sumedenie de scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News