ADMINISTRATIE
Prejudiciu de peste 2,5 de milioane de lei în Alba, constatat de Curtea de Conturi după verificarea a 17 administrații locale
Prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei în Alba, constatat de Curtea de Conturi după verificarea a 17 administrații locale și firme de stat din Alba.
Pe lângă acestea, s-au constatat și abateri cu caracter financiar contabil, necauzatoare de venituri suplimentarea sau prejudicii, dar care au avut impact asupra realității și exactității situațiilor financiare.
Valoarea totală a acestora este de peste 51 de milioane de lei, potrivit unui raport consultat de Alba24.
Neconformitățile față de normele legale, identificate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (…) sunt rezultatul unui management ineficient al fondurilor publice, necunoașterii adecvate a legislației în vigoare privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, pregătirii insuficiente a personalului de specialitate și, nu în ultimul rând, caracterului interpretabil al unor reglementări legale, au constat reprezentanții instituției de control.
De asemenea, inspectorii Curții de Conturi au mai descoperit lucrări nerealizate dar plătite, sporuri ilegale sau decontarea unor servicii de telefonie mobilă în valoare totală de 48 mii lei la o comună, peste necesarul real de consum.
Precizările Curții de Conturi
Pentru activitățile desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în cursul anului 2023, a fost prevăzută desfășurarea unui număr de 17 misiuni de audit, dintre care:
- 14 misiuni de audit financiar la U.A.T.J. Alba, U.A.T.M. Alba Iulia și Aiud, U.A.T.O. Cugir, Ocna Mureș și Zlatna și la 8 U.A.T.C.: Avram Iancu, Blandiana, Câlnic, Ighiu, Pianu, Ponor, Săsciori și Sâncel.
- 3 misiuni de audit de conformitate la U.A.T.M. Blaj, U.A.T.O. Teiuș și la S.C. APA CTTA S.A. Alba – entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Alba (acționar majoritar 67%).
În cazul celor 17 misiuni de audit realizate de Camera de Conturi Alba în anul 2023, la nivelul unităților administrativ-teritoriale incluse în programul anual de activitate, evaluarea abaterilor constatate se prezintă astfel:
Total abateri constatate: 51.471 mii lei (peste 51 de milioane de lei), din care:
- Total erori cauzatoare de prejudicii: 2.527 mii lei, din care recuperate operativ: 1.331 mii lei;
- Total venituri suplimentare: 369 mii lei, din care încasate operativ: 139 mii lei;
- Total abateri financiar-contabile: 48.575 mii lei.
Erori cauzatoare de prejudicii. Sporuri în afara legii la Salvamont, acordare ilegală de venituri la CS Ocna Mureș
Principalele neconformități identificate se referă la:
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor de personal, în sumă totală de 188 mii lei, vizând:
- Drepturi salariale, spor de condiții periculoase și vătămătoare în valoare de 123 mii lei, acordate fără respectarea în totalitate a cerințelor legale pentru ca personalul din cadrul entității să beneficieze de aceste drepturi, abatere identificată la Serviciul Public Județean Salvamont SALVASPEO Alba – ordonator terțiar de credite subordonat U.A.T.J. Alba;
- Acordarea nelegală a unor venituri nete în sumă de 64 mii lei, stabilite în baza contractelor de activitate sportivă, încheiate pentru persoane care, potrivit Legii nr. 69/2000, trebuiau să fie angajate în baza unor contracte individuale de muncă. Prin recalcularea drepturilor salariale, diferențele de venit net reprezintă contribuții datorate de asigurați la bugetul asigurărilor sociale de stat, abatere identificată la Clubul Sportiv Ocna Mureș – ordonator terțiar de credite subordonat U.A.T.O. Ocna Mureș.
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor cu bunuri și servicii, în sumă totală de 377 mii lei, din care s-a recuperat 320 mii lei, vizând:
- Acceptarea la plată și decontarea unor servicii de telefonie mobilă în valoare totală de 48 mii lei, contractate peste necesarul real de consum, precum și penalități de întârziere stabilite pentru achitarea cu întârziere a facturilor, abatere identificată la U.A.T.C. Avram Iancu;
- Acceptarea la plată și decontarea unor situații de lucrări întocmite necorespunzător, majorate cu suma de 284 mii lei, sumă recuperată în totalitate, prin aplicarea unui indice eronat de ajustare a prețurilor unitare din propunerea financiară inițială, contrar prevederilor din documentația de atribuire a contractului de achiziție publică și a prevederilor din acordul-cadru, precum și prin actualizarea profitului, contrar prevederilor legale aplicabile, abatere identificată la U.A.T.M. Alba Iulia;
- Acceptarea la plată și decontarea unor situații de lucrări supradimensionate și nereale, majorate nejustificat cu valoarea unor lucrări neexecutate, în sumă totală de 45 mii lei, situații identificate în urma inspecțiilor pe teren efectuate de persoanele desemnate de entitatea verificată împreună cu echipele de audit. Abateri identificate la: U.A.T.J. Alba, U.A.T.C. Blandiana, U.A.T.C. Pianu și U.A.T.C. Sâncel.
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor de asistență socială, în sumă totală de 2 mii lei, recuperată în totalitate, referitoare la plata unor ajutoare pentru încălzirea locuinței către persoane care nu erau îndreptățite legal să beneficieze de aceste drepturi, întrucât beneficiarii în drept decedaseră anterior, abatere identificată la U.A.T.C. Ponor.
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata altor cheltuieli, în sumă totală de 698 mii lei, vizând:
- Plata nejustificată din bugetul local a unor amenzi și penalități în valoare totală de 41 mii lei, fără ca ordonatorii de credite să dispună măsuri de recuperare a acestor sume de la persoanele responsabile, abatere identificată la U.A.T.C. Ighiu și U.A.T.C. Săsciori;
- Majorarea nejustificată a cheltuielilor entității cu suma de 657 mii lei, reprezentând accesorii stabilite de alte organe cu atribuții de control, pentru nedeclararea corectă a unor contribuții datorate Administrației Fondului de Mediu, fără ca ordonatorul de credite să dispună măsuri de recuperare a acestor sume de la persoanele responsabile, abatere identificată la U.A.T.M. Alba Iulia.
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor de capital, în sumă totală de 1.262 mii lei, din care s-a recuperat suma de 1.008 mii lei, vizând:
- Acceptarea la plată și decontarea unor lucrări supradimensionate și nereale, majorate nejustificat cu valoarea unor lucrări neexecutate, situații identificate în urma inspecțiilor efectuate de persoanele desemnate de entitatea verificată împreună cu echipele de audit, în sumă de 518 mii lei, din care s-au recuperat 393 mii lei. Abateri identificate la: U.A.T.J. Alba, U.A.T.M. Alba Iulia, Aiud și Blaj; U.A.T.O. Cugir, Ocna Mureș și Teiuș; U.A.T.C. Avram Iancu, Ighiu, Pianu, Sâncel și Săsciori; și la S.C. APA CTTA S.A. Alba – entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Alba (acționar majoritar 67%);
- Nerecuperarea din garanția de bună execuție a cheltuielilor suplimentare angajate din bugetul local, în valoare de 617 mii lei, din care s-au recuperat 505 mii lei, pentru punerea în funcțiune și predarea către APA CTTA S.A. a obiectivului de investiții „Reabilitare și extindere rețea de canalizare oraș Zlatna”, care trebuia să fie funcțional la finalizarea lucrărilor, abatere identificată la U.A.T.O. Zlatna;
- Acceptarea la plată și decontarea unor lucrări supraevaluate cu suma de 127 mii lei, ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale privind prețurile practicate, actualizarea acestora, precum și actualizarea profitului, contrar prevederilor legale în domeniu. Abateri identificate la: U.A.T.M. Alba Iulia, U.A.T.O. Teiuș, U.A.T.O. Zlatna, U.A.T.C. Avram Iancu și U.A.T.C. Blandiana.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.