Un secol de la călătoria Familiei Regale în Transilvania. Ce a scris Regina în jurnalul ei despre Alba Iulia și Blaj

În aceste zile se împlinesc o sută de ani de la prima călătorie a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în Transilvania, inclusiv pe la Alba Iulia, în calitatea lor de suverani ai României Unite.

Turneul a început la Oradea într-un moment în care aliaţii occidentali nu erau convinşi că frontiera României trebuie să cuprindă şi Crişana. Dar apărarea contra bolşevismului şi atitudinea impecabilă a suveranilor faţă de comunităţile maghiare au schimbat situaţia.

În jurnal, Regina deplânge faptul că oraşele văzute sunt foarte ungureşti, iar majoritatea populaţiei româneşti trăieşte la sate. Clujul, de pildă, era fief maghiar de secole.

„Oraşele mă întristează, este ceva ostil în ele, iar casele lor mari, majoritatea în stil german, nu sunt deloc româneşti, în nici un fel. În spatele zidurilor simţi inimi întristate şi gânduri ostile”, scria Regina Maria.

Mii şi mii de oameni au venit să îi vadă pe regii României întregite, pe unde au trecut.

Jurnalul Reginei Maria, 30 mai, Alba Iulia, Blaj:

”Am pornit devreme pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care le-am văzut, printr-o trecătoare în munți pe lângă cele mai glorioase păduri. Nu a fost soare, dar și fără el a fost fantastic de frumos.

În multe sate primiri loiale și călduroase, în sfârșit am ajuns la Alba-Iulia, orășelul al cărui nume are un sunet special pentru orice inimă românească. Este greu de descris primirea de care am avut parte, oamenii pur și simplu au înnebunit de entuziasm.

După o paradă militară am intrat în vechea cetate prin aceeași poartă prin care a intrat Mihai Viteazul cu câteva secole în urmă și am fost aclamați frenetic. Ileana ajunsese de la București și a fost cu noi. Alba Iulia este un loc drăguț și vechi, cu un întreg oraș în mijlocul fortificațiilor.

Am primit toate autoritățile, au fost discursuri uriașe, apoi o defilare nesfârșită însă minunată a țăranilor din toate satele, mii și mii.

Dumnezeu știe când am ajuns la prânz și cât a durat – ceasurile și-au ieșit din minți și a fost într-adevăr dificil să plecăm ca să ajungem la Blaj unde eram așteptați.

Până la urmă am plecat după un prânz servit de tinere frumoase îmbrăcate în costume populare, spre încântarea domnilor. A plouat zdravăn, însă asta nu a înmuiat entuziasmul.

Am ajuns foarte târziu la Blaj. Este un orășel drăguț și simplu, are ceva emoționant și a fost dintotdeauna centrul cultural al românilor, cu multe școli și mulți preoți.

Probabil că din toate primirile a lor a fost cea mai entuziastă, erau mii de țărani care aproape și-au ieșit din minți de încântare.

Am fost la o slujbă – tânărul episcop Hossu atât de drăguț a fost și el. Mi-a plăcut slujba, se întuneca și biserica era plină de lumânări, m-am simțit însuflețită, corul a fost bun. Blajul mi-a lăsat o impresie specială de simpatie,

În ciuda faptului că se întuneca am avut parte de o nesfârșită defilare a țăranilor, mii și mii. După ce a venit noaptea au fost aprinse torțe și țăranii au continuat să treacă aclamând din toate puterile. AU fost căruțe enorme, grupuri de nuntași, călăreți, ceva extraordinar și intens.

Am cinat în sfârșit la zece într-o veche mănăstire, într-o sală lungă la lumina lumânărilor, episcopul Hossu a stat lângă mine și am avut o conversație foarte plăcută. Știe și ceva engleză și franceză. Am ajuns în pat foarte târziu, cu sentimentul că a fost o zi minunată.”

Sursă și fotografii: saecularia.ro