Connect with us

Economie

Prime lunare de la stat pentru tinerii care se angajează pentru prima dată. Care sunt propunerile Ministerului Muncii

Publicat

Tinerii care se angajează pentru prima dată vor beneficia de prime de la stat. Un proiect de lege în acest sens a fost inițiat de Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Este vorba de un pachet de 18 măsuri. Acestea vizează, între altele, sprijinirea tinerilor aflați la început de carieră, anunță ministerul, într-un comunicat.

Proiectul prevede și protejarea și reintegrarea persoanelor vulnerabile, inclusiv victimile traficului de persoane, dar și mamele cu 3 copii.

Sprijin pentru primul loc de muncă

Pachetul de măsuri propune introducerea primei de stabilitate pentru „Primul loc de muncă”. Aceasta va fi destinată tinerilor din categoria NEET:

  • persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani
  • care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.

Obiectivul este de a-i sprijini să facă primul pas pe piața muncii și să rămână activi profesional, transmite ministerul.

Cum se acordă prima de stabilitate

Se instituie o primă de stabilitate destinată tinerilor NEET care accesează primul loc de muncă pe durată nedeterminată, în cuantum total de 27.000 lei.

Prima se va acorda lunar, timp de 24 de luni de la angajare:

  • 1.000 de lei lunar în primul an
  • 1.250 de lei lunar în cel de-al doilea an pentru a încuraja continuitatea și dezvoltarea profesională.

Acest sprijin completează beneficiile acordate angajatorilor, respectiv o subvenție de 2.250 lei/lună dacă încadrează în muncă astfel de persoane, înregistrate ca șomeri.

Excepții. Cine nu poate beneficia de prima de stabilitate

Nu beneficiază de prima de stabilitate tinerii NEET care se încadrează în muncă la următoarele categorii de entități:

  • instituţii şi autorităţi publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare
  • operatori economici, respectiv: regii autonome înfiinţate de stat, societăţi/companii naţionale, precum şi societăţi la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, după caz
  • regii autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi societăţi la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, după caz
  • autorităţi/agenţii/instituţii publice autonome aflate în coordonarea/subordonarea Parlamentului României
  • institute naţionale de cercetare-dezvoltare aflate sub autoritatea/coordonarea/subordonarea ministerelor/autorităţilor competente publice centrale şi locale
  • institute/institute naţionale/comisii/comisii de specialitate care se află în coordonarea/autoritatea/ subordonarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, care beneficiază de fonduri publice pentru desfăşurarea activităţilor, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, chiar dacă acestea au autonomie funcţională şi financiară

Alte condiții pentru prima de stabilitate

Prima este neimpozabilă și se acordă proporțional cu menținerea raportului de muncă.

Aceasta se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de tinerii NEET, precum şi pentru perioadele în care aceștia se află în concediu de odihnă.

Prima se acordă și dacă, în perioada de 24 de luni de la data încadrării în muncă, tinerilor le încetează raportul de muncă la primul angajator şi se încadrează, în termen de 60 de zile, la un alt angajator, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată.

Tinerii NEET au obligaţia de a restitui integral sumele primite cu titlu de primă de stabilitate, în situaţia în care raporturile de muncă încetează, într-o perioadă mai mică de 24 de luni de la data încadrării în muncă.

În caz contrar, recuperarea sumelor acordate cu titlu de primă de stabilitate se va face pe baza angajamentului beneficiarilor, care constituie titlu executoriu.

Prima de stabilitate nu se cumulează cu prima de inserţie, cu prima de activare, primele de mobilitate și prima de relocare.

Definiția șomerului de lungă durată

Conform reglementărilor în vigoare, șomerii de lungă durată sunt persoanele aflate în șomaj:

  • mai mult de 12 luni (pentru cei cu vârsta de peste 25 de ani)
  • mai mult de 6 luni (pentru tinerii între 16 și 25 de ani).

Se modifică definiția „șomerului de lungă durată” pentru a o corela cu prevederile art. 5 pct. IV/4 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. Acestea stabilesc că tânărul NEET este persoana cu vârsta între 16 și 30 de ani. Prin această ajustare se asigură coerența legislativă și o mai bună corelare între măsurile active de ocupare și categoriile de beneficiari cărora li se adresează.

Piață a muncii mai incluzivă

”România are nevoie de o piață a muncii mai incluzivă, în care nimeni să nu fie lăsat în urmă. Am pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care modificăm Legea nr. 76/2002 pentru a extinde categoriile de beneficiari și pentru a încuraja angajatorii să ofere șanse reale celor care vor să muncească, dar au nevoie de sprijin.

De aceea, tinerii vor putea beneficia de o „primă de stabilitate” la primul loc de muncă, mamele cu cel puțin trei copii vor fi sprijinite pentru a se reintegra profesional, iar persoanele vulnerabile, inclusiv victimele traficului sau ale violenței, vor avea acces la măsuri de ocupare dedicate.

Este un pas important spre o societate în care fiecare om contează.

Munca înseamnă demnitate, iar solidaritatea nu e doar un principiu social, ci o datorie pe care ne-o asumăm împreună”, declară ministrul Muncii, Florin Manole.

Suport pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane

Proiectul extinde accesul la măsuri de sprijin în vederea ocupării persoanelor aflate în situații de risc. Victimele violenței domestice și ale traficului de persoane vor putea beneficia de servicii dedicate pentru integrare și reinserție pe piața muncii, pe perioade clar stabilite.

Aceste măsuri sunt menite să ofere o șansă reală de independență persoanelor care au trecut prin astfel de situații și să faciliteze reconstruirea vieții lor. În această situație se acordă și o subvenție de 2.250 lei/lună angajatorilor care încadrează în muncă astfel de persoane, dacă acestea sunt înregistrate ca șomeri.

Sprijin pentru integrarea pe piața muncii a mamelor cu cel puțin 3 copii

Pentru facilitarea ocupării, se introduce posibilitatea ca angajatorii care încadrează în muncă mame cu cel puțin 3 copii în întreținere, până la împlinirea vârstei de 18 ani, să poată beneficia de subvenționarea locului de muncă pentru o perioadă de 12 luni cu 2.250 de lei lunar, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Condiții

Pentru a beneficia de măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, persoanele menționate mai sus trebuie să se înregistreze ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința.

Alături de subvenții, vor putea fi accesate măsuri precum: informare şi consiliere profesională; medierea muncii; formarea profesională; evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale etc.

Furnizarea de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă a serviciilor specializate se poate realiza și online, prin intermediul platformelor și sistemelor informatice dedicate, de la data la care acestea devin operabile.

Vârstă mai mare pentru subvenționarea angajării

Proiectul de lege mai propune:

  • includerea persoanelor din grupuri vulnerabile în categoriile eligibile pentru măsuri active de ocupare
  • creșterea vârstei de eligibilitate pentru subvenționarea angajării, de la 45 la 50 de ani
  • simplificarea procedurilor administrative

Măsurile propuse vin și în sprijinul angajatorilor care se confruntă cu o lipsă a forței de muncă și dificultăți în atragerea de personal stabil, în special în zonele defavorizate. Locurile de muncă vacante declarate de angajatori în perioada ianuarie – iunie 2025 a fost de 307.881, din care 191.403 au fost declarate vacante în mod repetat de către angajatori.

Aceste schimbări sunt corelate cu obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2025–2028 și cu recomandările europene pentru ocupare durabilă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. vasile

    luni, 10.11.2025 at 15:34

    ce vrajala acum la ANOFM se acorda pentru prima angajare din fonduri europene 2250 pe luna 12 luni cu conditia mentinerii raporturilor de munca 18 luni

  2. Petru

    marți, 11.11.2025 at 07:04

    Pentru ce se dau banii ? Au făcut ceva notabil , sau doar că s-au angajat ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.