Eveniment
Proces la Judecătoria Sebeș: Un bărbat a susținut că purtarea măștii în aer liber nu este constituțională. Decizia instanței
Un bărbat care a fost amendat de polițiștii locali din Sebeș din cauza faptului că nu purta mască de protecție în spații publice a cerut anularea amenzii în instanță.
Printre motivele principale invocate de bărbat a fost că ”obligativitatea purtării măștii nu este constituțională, în prezent neexistând o decizie a Curții Constituționale în acest sens”.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sebeș, iar o primă decizie a fost dată de magistrați în data de 13 ianuarie 2021.
Bărbatul în cauză, potrivit motivării instanței a fost surprins în autorgara din Sebeș, pe 16 octombrie, 2020, în jurul orei 16:30, fără a purta mască de protecție.
Atunci polițiștii locali din Sebeș l-au amendat pe bărbat cu suma de 500 de lei.
Bărbatul a cerut anularea amenzii la Judecătoria Sebeș. În motivare acesta a susținut că:
” (…) datele sale personale sunt trecute eronat în procesul-verbal de contravenție, agentul constatator a încheiat procesul-verbal de contravenție în lipsa sa, astfel susține că s-au încălcat prevederile art. 19 alin. (l) din OG 2/2001.
Solicită anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că la data constatării faptei, el se afla pe bancă în autogară și că nu a încălcat nicio regulă prin faptul că acesta nu purta masca în acel moment.
Susține că obligativitatea purtării măștii nu este constituțională, în prezent neexistând o decizie a Curții Constituționale în acest sens. Invocă în apărarea sa art. 53 din Constituția României care statuează că restricțiile de drepturi și libertăți nu pot fi impuse decât prin lege ca act juridic al parlamentului.
Obligația de a purta mască în aer liber nu este constituțională, iar eventualele amenzi sunt ilegale. Obligația de a purta mască în aer liber nu este prevăzută nici în Legea 55 și nici în Legea 136”, se arată în motivarea instanței.
Ce au susținut reprezentanții Poliției Locale din Sebeș
Potrivit acestora datele de identificare ale bărbatului erau trecute pe procesul verbal.
” Trecând peste acestea, petentul solicită anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că la data constatării faptei, el se afla pe bancă în autogară și că nu a încălcat nicio regulă prin faptul că acesta nu purta masca în acel moment. Nici această susținere nu poate fi reținută ca motiv de anulare a procesului-verbal de contravenție, întrucât la acea data era în vigoare obligativitatea purtării măștii atât în interior cât și în exterior.
Petentul susține că obligativitatea purtării măștii nu este constituțională, în prezent neexistând o decizie a Curții Constituționale în acest sens. Contravenientul invocă în apărarea sa art. 53 din Constituția României potrivit căruia, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securități naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitări naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
De menționat că fapta petentului a fost constatată și sancționată de Legea nr. 55/2020 adoptată de Parlamentul României, respectându-se astfel, prevederile art. 53 din Constituția României.
Petentul și-a recunoscut fapta, achitând jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile. Drepr urmare, procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal încheiat”, se arată în motivarea Judecătoriei Sebeș.
Ce a decis Judecătoria Sebeș
Magistrații Judecătoriei Sebeș au respins cererea bărbatului ca fiinde neîntemeiată și au constatat că procesul verbal a fost corect întocmit.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în 30 de zile de la comunicare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News