Connect with us

Economie

Programul ”Rabla” pentru persoane fizice se lansează în septembrie. Ghidul, în consultare publică

Publicat

Sesiunea pentru persoane fizice din cadrul Programului Rabla va fi lansată în luna septembrie, acesta fiind unul dintre cele mai așteptate programe de stimulare a înnoirii parcului auto național și de sprijinire a mobilității nepoluante, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit sursei citate, sesiunea destinată dealerilor autorizați va fi deschisă în perioada premergătoare, urmând ca la finalul lunii septembrie să fie lansată și sesiunea pentru beneficiari – persoane fizice.

”În contextul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 41/2025, privind măsuri pentru gestionarea investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri publice naționale, noul Ghid de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025 a fost publicat deja în consultare publică”, se menționează într-un comunicat.

Documentul, disponibil pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, se află în dezbatere publică și include actualizări importante referitoare la valoarea ecotichetului, potrivit Agerpres.

Astfel, conform propunerilor din Ghid, cuantumul sprijinului financiar este următorul:

  • 18.500 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul hibrid și 10.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

”AFM vine în întâmpinarea celor care își doresc autovehicule mai puțin poluante, dar și în sprijinul industriei auto, care are nevoie de acest suport.

Mult așteptatul program Rabla este lansat anul acesta și în condițiile impuse de noua ordonanță, iar calendarul său depinde de termenele procedurale pe care suntem obligați să le respectăm.

În același timp, prin reducerea valorii voucherului pentru mașinile electrice, la 18.500 lei, răspundem situației economice actuale și permitem accesarea programului de un număr mai mare de beneficiari, în limita a 200 de milioane de lei alocate”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Elaborarea noului Ghid a avut la bază și consultări cu reprezentanții industriei auto, astfel încât măsurile propuse să răspundă atât obiectivelor de mediu, cât și nevoilor pieței, se mai arată în comunicat.

Ghidul se află în consultare publică până pe 5 septembrie pe site-ul Ministerului Mediului, dată până la care toate persoanele interesate pot transmite observații și propuneri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.