Connect with us
Advertisement

Actualitate

Proiect al Ministerului Finanțelor: Eșalonările la plată a datoriilor la Fisc vor include și sumele stabilite de alte autorități

Publicat

Executivul intenționează să extindă sfera eșalonărilor de plată pentru creanțele datorate de contribuabili, Fiscului. Aici sunt incluse și sumele stabilite de alte autorități, transferate în administrarea Fiscului, după emiterea unei decizii de eșalonare la plată.

Aceste prevederi sunt cuprinse într-un proiect de Ordonanță al Ministerului Finanțelor.  Sumele respective nu reprezintă o transmitere de creanțe Agentiei Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a fi recuperate, ci o „predare” de titluri ca urmare a transferului de competență, se arată în nota de fundamentare a  proiectului de ordonanta pentru modificarea si completarea legislaţiei privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, afişat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Eșalonările la plată reprezintă o alternativă de recuperare a obligațiilor fiscale neachitate la termen, atât înaintea începerii executării silite, cât și în timpul efectuării acesteia, cu scopul ameliorării încasării veniturilor bugetare, al diminuării costului arieratelor din punct de vedere material și al resurselor umane, permiţând contribuabililor cu potențial economic să depășească dificultățile conjuncturale care au generat incapacitatea temporară de plată.

Totodată, eșalonarea la plată, care se acordă pe o perioadă de maxim șapte ani pentru toti contribuabilii, este o forma de stimulare a plătii voluntare a datoriilor și de garantare a încasărilor la buget.

Această facilitate este mai eficientă decât procedura de executare silită, care reprezintă o modalitate de recuperare a creanțelor care presupune costuri suplimentare, fără a asigura însa un nivel de încasare satisfăcător, se mai arata în nota de fundamentare.

Astfel, proiectul mai prevede că un contribuabil poate să renunțe oricând, până la emiterea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, la dreptul său de a beneficia de această facilitate, fără a i se îngrădi dreptul de a depune ulterior o nouă cerere de acordare.

Datornicul la Fisc trebuie să depună o garanție suplimentara de 16% din suma eșalonată dacă obligaţiile fiscale eșalonate se garantează cu ipotecă/gaj asupra unor bunuri imobile/mobile, însă în cazul în care ipotecile respective au fost constituite și în favoarea altor creditori, legislaţia actuală prevede un nivel maxim de 32% al garanțiilor suplimentare. Prin proiectul de ordonanță, acest plafon coboară la 16% din sumele eșalonate la plată, în plus față de garanția care acoperă valoarea pentru care s-a constituit ipoteca, sumele eșalonate la plata, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată.

Sursa, Wall-Street.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement