Connect with us
Advertisement

Actualitate

Proiect de lege: Procurorii și polițiștii ar putea avea manuale speciale pentru investigarea cazurilor de violență în familie. Alte măsuri pentru agresori

Publicat

violentaUn parlamentar propune completarea legii pentru prevenirea și combaterea violenței în familie astfel încât procurorii și polițiștii să beneficieze de manuale speciale pentru investigarea și intervenția în cazurile de violență în familie. De asemenea, judecătorii vor putea să îi trimită pe agresori la psiholog, la dezintoxicare sau la închisoare.

Proiectul de Lege privind completarea art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, a fost deja adoptat de Senat la începutul acestei luni. Inițiatorul acestuia, deputatul neafiliat Remus Florinel Cernea consideră că persoanele cu atribuții în acest domeniu nu au întotdeauna pregătirea necesară și în unele cazuri au manifestat un comportament descurajant sau umilitor pentru victimele violenței în familie, astfel că ar trebui să facă mai multe cursuri de perfecționare, înainte de a profesa.

Guvernul este de părere că elaborarea unui manual pentru investigațiile privind violența în familie nu este necesară. “Elementele în cauză sunt deja reglementate în legislația în vigoare, astfel că se consideră că propunerea referitoare la elaborarea unui manual pentru investigațiile privind violența în familie nu este necesară, aceasta având un caracter superfluu”, se precizează în  punctul de vedere al Executivului.

Potrivit inițiatorului, în acest moment victima nu deține o protecție suficientă deoarece agresorul nu este sancționat corespunzător dacă încalcă ordinul de restricție.

„Atunci când o victimă obține ordin de restricție împotriva agresorului său, aceasta primește o insuficientă protecție pentru că pe agresor nu îl împiedică decât propria conștiință de a nu-i face rău în continuare. Poliția nu beneficiază de alte proceduri de protecție în aceste cazuri, ei doar îi prezintă agresorului prevederile ordinului de restricție și sancțiunea în cazul în care încalcă ordinul. Astfel au fost înregistrate sute de cazuri în țara noastră în care agresorii au încălcat ordinul de restricție și au mers mai departe, omorând victima și, uneori, sinucigându-se ulterior. În aceste cazuri ordinul de restricție devine cvasi-inutil pentru că deși agresorul a primit o pedeapsă, victima nu a fost protejată și a fost ucisă chiar dacă, formal, beneficia de acel ordin”, se arată în expunerea de motive.

Citește și VIDEO: CRIMĂ la Cugir. Tată și fiică, ÎNJUNGHIAȚI cu un cuțit de bucătărie de fostul concubin al femeii. Bărbatul a decedat

Vezi și FOTO: Autorul CRIMEI din Cugir, propus pentru arestare preventivă. Florin Nicolae Ghinea este acuzat de omor și tentativă de omor

Citește și CRIMA din Cugir: Nicolae Florin Ghinea, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Decizie la Tribunalul Alba

Astfel, prin aceeași hotărâre, instanța ar putea dispune luarea unei măsuri de control a respectării ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

– obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de tip stabilit de instanță potrivit împrejurărirlor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție;

– obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în cazul în care prin ordin s-a dispus evcuarea lui din locuința familiei.

De asemenea, proiectul legislativ prevede ca tot instanța să poată dispune ca agresorul să se prezinte obligatoriu la testarea psihologică, pentru a primi consiliere sau tratament, sau chiar să fie trimis la dezintoxicare sau dezalcoolizare, după caz.

În prezent, proiectul de lege se află în dezbatere publică la Camera Deputaților, care este for decizional.

sursa: cdep.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement