Connect with us
Advertisement

Eveniment

Proiect pentru înființarea unui nou sens giratoriu, la Sebeș. Tema de proiectare, aprobată de consilierii locali

Publicat

Proiect pentru înființarea unui nou sens giratoriu, la Sebeș. Administrația locală din Sebeș vrea să amenajeze un sens giratoriu la intersecția dintre străzile Augustin Bena și Mihail Kogălniceanu, una dintre cele mai aglomerate intersecții din municipiu. 

Consilierii locali din Sebeș au aprobat în ședința de la începutul lunii iulie tema de proiectare nr. 3206/01.07.2024 pentru proiectarea obiectivului de investiţii „Înființare sens giratoriu, strada Augustin Bena, intersecție cu strada Mihail Kogălniceanu, Municipiul Sebeş” – faza S.F.

Potrivit temei de proiectare, intersecţia giratorie bine concepută asigură un grad sporit de securitate a traficului faţă de alte tipuri de amenajări la nivel ale intersecţiilor deoarece:

  • este uşor recunoscută de la distanţă;
  • asigură o reducere a vitezei în traversarea intersecţiei;
  • reduce punctele de conflict între fluxurile de circulaţie;
  • o eventuală eroare privind manevrarea de ieşire se corectează uşor prin continuarea drumului în jurul insulei centrale până la efectuarea corectă a manevrei.

Proiect pentru înființarea unui nou sens giratoriu, la Sebeș

Potrivit documentației, insula centrală sensului giratoriu are două părţi distincte:

  • o zonă necirculabilă cu o rază minimă de 3,50 m;
  • o supralărgire carosabilă de siguranţă de 1,50 – 2,00 m lăţime pentru raze exterioare ale căii inelare de 12 – 15 m.

Supralărgiri carosabile de siguranţă se pot prevedea şi pentru giraţii cu raze exterioare mai mari de 15 m dacă pe traseul pe care se află intersecţia circulă vehicule cu lăţimi şi lungimi ce depăşesc mult dimensiunile de gabarit legiferate.

Calea inelară

Calea inelară este o cale cu sens unic o singură bandă, destul de largă spre a permite înscrierea în giraţie a tuturor vehiculelor, inclusiv a celor foarte grele. Ca urmare, nu trebuie considerată ca o cale cu 2 sau 3 benzi separate prin marcaje pe partea carosabilă care au destinaţii precise. Lăţimea normală a căii inelare este de 7 m și depinde de:

  • valoarea razei exterioare a acestei căi (Rex),
  • de numărul şi lăţimea căilor de acces în intersecţie;
  •  aceasta lăţime trebuie să fie uniforma, nefiind permisă nici o lărgire a căii între două ramuri;
  • lăţimea căii inelare depăşeşte cu 20 % cea mai largă cale de acces, dar nu este sub 6 m;
  • o lăţime de 8 m se justifică în cazul giraţiilor de mici dimensiuni în care circulă şi vehicule cu remorci sau semiremorci;
  • în cazul unor căi de acces cu două benzi, lăţimea căii inelare nu trebuie să depăşească 9 m dacă traficul greu are pondere importantă, dar valoarea curentă este de 8,50 m.

Proiect pentru înființarea unui nou sens giratoriu, la Sebeș. Căile de intrare

Căile de intrare au de regulă o singură bandă, exceptând situaţia în care capacitatea calculate la punerea în funcţie impune crearea a două benzi.

La oricare din ramurile intersecţiei, calea de intrare este separată de calea de ieşire printr-o insulă separatoare denivelată. Un simplu marcaj pe partea carosabilă nu este suficient
(exceptând eventual ramurile cu totul secundare).

Lăţimea recomandată pentru partea carosabilă a căi de intrare (măsurată între marcaje) este:

  • 4 m pentru intrări cu o singură bandă (minimum 2,20 m pentru accese cu totul secundare);
  • 7 m pentru intrări cu 2 benzi (6 m dacă ponderea vehiculelor grele este foarte redusă).

Proiect pentru înființarea unui nou sens giratoriu, la Sebeș. Căile de ieșire

Ieşirile au de regulă o singură bandă, cu excepţia următoarelor situaţii:

  • traficul de ieşire depăşeşte 1.200 vehicule etalon / oră;
  • traficul de ieşire depăşeşte 900 vehicule etalon autoturisme / oră şi de 3 ori traficul de pe calea inelară în dreptul insulei separatoare.
  • Lăţimea căii de ieşire este de 4-5 m pentru o bandă, în funcţie de valoarea razei exterioare. Ca urmare, poate fi uşor racordată la lăţimea unei benzi din cale curentă. Pentru ieşiri cu 2 benzi de circulaţie lăţimea normală este de 7 m.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gîgă

    vineri, 19.07.2024 at 07:47

    Dacă reușești pe porțiunea petrom – tun să nu ți crească barba, sigur vei reuși în această porțiune!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement