Actualitate
Proiectul „Alba Iulia are Skepsis”: Acțiuni socio-culturale propuse de trupa de teatru pentru anul 2017
În ultimii patru ani Municipiul Alba Iulia a susţinut parţial, dar constant, Asociația Grupul Skepsis în principalele proiecte derulate în comunitate. Impactul pozitiv al acestora a făcut ca la începutul anului 2017 să fie adoptat un protocol de colaborare pe 10 ani între Municipiu și Asociația Grupul Skepsis. Acest protocol reprezintă o recunoaştere a aportului adus de Asociaţie în dinamizarea vieţii culturale a oraşului, dar şi o responsabilizare pe viitor.
În 2017 Asociaţia Grupul Skepsis propune un proiect de impact pentru oraşul Unirii – „Alba Iulia are Skepsis”, proiect ce se centrează pe implicarea tinerilor în dezvoltarea vieţii socioculturale a comunităţii şi promovarea imaginii municipiului Alba Iulia în plan cultural la nivel naţional şi internaţional.
Alba Iulia are Skepsis este un proiect cu pronunţate valenţe educaţionale şi caracter intercultural. El cuprinde 3 mari componente, fiecare vizând o dimensiune specifică și propunând o serie de obiective și activități specifice:
– Stagiunea cu Skepsis 2017 – această componentă presupune sistematizarea ofertei cultural-artistice a grupului și organizarea ei sub forma unei stagiuni de spectacole prezentate la intervale riguroase, care să stimuleze implicarea tinerilor ca agent activ în dezvoltarea vieții cultural-artistice a municipiului. Asociația Grupul Skepsis își propune ca în anul 2017 să ofere publicului albaiulian 14 spectacole de teatru și divertisment de sală, dar și de teatru de stradă, în aer liber – fiind vizată atragerea tinerilor (elevi și studenți), dar mai cu seamă a albaiulienilor și turiștilor.
– APOLLO – Festival Internațional de Teatru de Tineret – ediția a IV-a – componentă ce își propune să confere continuitate unui demers cultural unic în România prin specificul său. Evenimentul, realizat anual începând cu 2014, reprezintă o invitație deschisă adresată trupelor și companiilor tinere din toată lumea de a se întâlni, de a învăța prin schimb de experiență și de a oferi spectacole reprezentative, de calitate, comunității din Alba Iulia, România. În luna Mai, timp de 4 zile cât va dura festivalul, publicul va avea ocazia de a asista la reprezentații diverse, evenimentul având un pronunțat caracter intercultural – grupurile invitate provenind din țări diferite, medii sociale diferite, având orientări și viziuni teatrale diferite.
– Zilele Medievale ale Bălgradului – Festival de Artă Medievală – propune organizarea unui eveniment inedit prin specificul său în agenda culturală a orașului în perioada turistică – luna August. Zilele Medievale ale Bălgradului este un eveniment care reunește mai multe companii și grupuri artistice de tineret din România și este conceput ca un atelier de artă medievală, renascentistă și tradițională care reunește tineri artiști într-un atelier de creație, descoperire și cultură, într-un spațiu atemporal în care se caută revitalizarea rădăcinilor culturale eurpene. Se readuce în mileniul III viața și spectacolul trupelor ambulante ale Evului Mediu, renascentist și baroc, dar și tradițiile acelor vremuri rămase în conștiința populară.
În cadrul proiectului Alba Iulia are Skepsis contribuția Municipiului Alba Iulia pentru anul aferent este de 65.000 lei, reprezentând aprox. 25 % din valoarea totală a proiectului. Diferenta este asigurată de organizator şi prin contribuţiile partenerilor şi sponsorilor locali.
„Ne dorim prin acest proiect implicarea tinerilor în formularea unui răspuns coerent pentru susţinerea educaţiei şi dezvoltarea vieţii socioculturale a comunităţii. Se impune deci organizarea unui proiect care să încurajeze valorificarea potenţialului creativ al acesteia”, au transmis reprezentanții Asociației Grupul Skepsis.
Grupul Skepsis, fondat în 2002 este un grup cu experienţă în organizarea şi dezvoltarea de programe, proiecte şi parteneriate culturale în ţară şi străinătate. Pe parcursul celor 14 ani de activitate, Grupul Skepsis a devenit un nume de marcă la nivel local şi naţional în arealul organizaţiilor culturale tinere, bucurându-se de recunoaştere internaţională şi funcţionând ca un real ambasador cultural al Municipiului Alba Iulia.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Fundaţia Comunitară Alba; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News