Connect with us
Advertisement

Actualitate

Proiectul legii RCA a ajuns la Senat. Schimbări prevăzute în inițiativa legislativă și noi sume pentru prejudicii

accident rca

Publicat

accident rcaIniţiativa legislativă privind asigurarea auto obligatorie a fost depusă în acestă săptămână la Biroul permanent al Senatului, cu propunerea de a fi supusă dezbaterii în procedură de urgenţă. Documentul prevede condiţiile de contract RCA, modalităţile şi termenele de plată, posibilităţile de suspendare a contractului RCA, dar şi limitele sumelor acordate ca despăgubiri în cazul accidentelor.

Luni, 16 mai, a fost depusă la Biroul permanent al Senatului inițiativa legislativă cu titlul „Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule”, cu propunerea de a fi supusă dezbaterii în procedură de urgentă, se arată într-un Comunicat de presă al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat

Grupul de inițiatori este format din senatori ai Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

În procesul de consultare, au participat la elaborarea acestui proiect Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), societăți de transport și asociații profesionale din domeniul transportului, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), Uniunea Naționala a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC), Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), Federația Distribuitorilor și Reparatorilor Autorizați de Autovehicule din România (FEDRA), Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), asigurători, precum și alte asociații.

Iniţiativa legislativă prevede condiţiile de contract RCA, modalităţile şi termenele de plată, posibilităţile de suspendare a contractului RCA, dar şi limitele sumelor acordate ca despăgubiri în cazul accidentelor:

– pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro;

– pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persaonelor păgubite, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro.

Conform proiectului legislativ, aceste limite de răspundere se revizuiesc din 5 în 5 ani, în funcţie de indicele european de consum. De asemenea, sunt prevăzute modificări referitoare la modul de soluţionare şi de stabilire a despăgubirii, plata despăgubirii, termenul de plată, desemnarea şi atribuţiile reprezentantului de despăgubiri.

Potrivit documentului, de asigurarea obligatorie RCA sunt acoperiți și membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau o altă persoană a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de circulaţie.

Alte noutăţi sunt legate de posibilitatea răscumpărării părţii din prejudiciu suportată de asigurat, sau posibilitatea aplicării compensării directe în cazul asigurărilor RCA. Astfel, în baza unei clauze contractuale care va fi însă opţională pentru firmele de asigurări, asiguratul va putea să se adreseze propriului asigurător RCA pentru obţinerea despăgubirilor, acesta recuperând ulterior contravaloarea daunei achitate de la asigurătorul persoanei vinovate.

Modificările privesc și reparaţiile autovehiculelor în cazul producerii unui prejudiciu. Astfel, contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiilor oricărui operator economic care desfăşoară activităţi de reparaţii a autovehciulelor, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere care ar putea să-i influenţeze opţiunea.

Iniţiativa legislativă este în dezbatere publică la Senat, în procedură de urgenţă. Ca să fie adoptată, legea trebuie să treacă însă şi de votul Camerei Deputaţilor.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement