Farmecul Apusenilor: Peşteri, peisaj, poftă de aventură – drumeţii în locuri neumblate din Ţara Moţilor

Am aflat despre „Apuseni Adventure” de la un târg de turism organizat la Albac, în Munţii Apuseni. Chiar dacă sunt la o aruncătură de băţ, nu ştiam că un grup de oameni inimoşi au început un proiect de ceva timp şi propun iubitorilor de adrenalină o vacanţă ce te provoacă „să te pui cu natura”.

Ne-am informat un pic despre oferta lor de pe internet şi am văzut că pun la dispoziţie pachete variate şi flexibile, în funcţie de preferinţele vizitatorului zonei, în care intră de la posibilităţi de cazare, la excursii pe munte, campare, rafting, paintball, ture cu IMS sau ATV, cu caii, cu şareta şi mai tot ce ar fi curios un turist să încerce la munte.

Până aici, nimic nou faţă de celelalte oferte de distracţie montană, pentru cunoscători. Însă ce poate nu ştiaţi este că aceşti tineri încăpăţânaţi vor să vă arate cu adevărat frumuseţea muntelui, astfel că, dacă aveţi norocul să-i prindeţi liberi, vă pot conduce în unele locaţii mai puţin cunoscute şi vă pot povesti „la gura sobei” secrete pe care o să le savuraţi cu sufletul la gură. Mai mult, grupurile de copii pot să înveţe în cadru natural pictură, fotografie, karate, cum să campeze, arta meşeşugului dacic, speologie, ecologie, tradiţiile şi istoria locurilor.

Povestea Apuseni Adventure

Şi cum şi noi suntem amatori de poveşti, haideţi să o ascultăm pe cea numită „Apuseni Adventure” spusă chiar de creatorul ei, Cristi Vîrciu.

Rep: Bună, Cristi. Dă-ne câteva repere despre tine. Ştim că te-ai născut în zonă, la Albac, că ştii bine munţii şi că ai avut ceva curaj când te-ai hotărât să rămâi în zonă şi să investeşti. Ai terminat studii economice/marketing la Alba Iulia. Eşti căsătorit şi ai copii. Ce-ar mai fi de spus?

Cristi: Apăi, eu sunt de aci din Țara de Piatră și, după ce am umblat pe la școli domnești, m-am întors acasă, că noi, moții, avem o vorbă: „Degeaba ai școală, dacă ai tăi nu se folosesc de mintea ta, ce folos, te pierzi printre domni și nimica s-a alege…”. De investit, am investit prin alții, adică am plantat ideea turismului în mintea neamurilor mele, care acum au fiecare câte o pensiune, iar eu culeg roadele. Adică, sunt un om-agenție de turism. Eu construiesc programe turistice, trasee inedite și activități precum mountain bike, paitball, rafting etc. Concurența se întreabă de ce gradul nostru de activitate este atât de mare. Păi, 4 ani de liceu de turism, 5 ani de management turistic, un masterat și pasiunea pentru munte de 18 ani m-au făcut să știu ce-și dorește turistul. Fac pariuri cu mine însumi ce pot face cu fiecare turist, în urma conversației de 4-5 minute telefonice pe care o am cu el.

Sunt căsătorit și am un băiețel de 8 ani, de care sunt mândru că-i place muntele. Are deja traseul lui: „Bunica- obiectiv turistic”. Da, e bunica de la cota 1.275 m, la Vârful Runc, cea mai înaltă cabană de pe Valea Arieșului. E superb acolo, deasupra norilor. Cabana dispune de baie la fiecare cameră, iar cocoșul de pe vârful gardului, dacă nu e cuminte, devine mâncare „eco”.

Rep: Cum a început „Apuseni Adventure”? De cât timp funcţionează, cum ţi-a venit ideea şi cine sunt oamenii de lângă tine?

Cristi: „Apuseni Adventure” a început demult, când munții se băteau în capete și noi în idei. Am pornit în paradisul tăinuit al Apusenilor și de atunci, din 1993, tot găsim lucruri inedite. O gașcă de iubitori ai muntelui (profa de geografie, profa de biologie, care ulterior mi-a devenit nevastă, contabila de la școală, „artistul trăznit” – Luci. Am postat un site pe net cu fotografii din Apuseni. Apoi am investit în mașinile IMS-4×4 cu care plimbăm turiștii la Ghețarul Scărișoara și așa, încet-încet, am găsit obiectivele turistice din Țara Moților.

Cred că am cea mai faină meserie: de la adrenalina 4×4, la turele de ATV, raftingul pe Arieș, coborârile cu mountain bike și incursiunile din peșteri au devenit meseria mea. Oamenii de lângă mine sunt familia mea, care duce greul la cabană și pensiuni, angajații care se minunează tot timpul de poveștile turiștilor și mulți, mulți prieteni, care din turiști au devenit colaboratorii mei din țară și străinătate. Mă simt fericit când de sărbători primesc sute de e-mailuri și mesaje pe telefon de la oameni care au pe desktop imagini din Apuseni, cu peisaje inedite.

Rep: Cât de greu ţi-a fost la început? Care sunt sfaturile pentru alţi tineri din alte zone, care ar vrea să-ţi urmeze exemplul şi să iniţieze un proiect care să promoveze un punct turistic prin metode, să zicem, „alternative”? Pe tine ce te motivează?

Cristi: Pe mine mă motivează oamenii de lângă mine, care depind de mine: bucătarii, prietenii, familia, ratele de la bancă, chelnerii, care așteaptă să aduc turiști.

Rep: Ce înseamnă, de fapt, „Apuseni Adventure”? Ce le propui tu oamenilor care ajung la tine?

Cristi: „Apuseni Adventure” înseamnă „cu noi poți călători oriunde în Apuseni, chiar și în timp”. Da! Am programe turistice de la tabere în satul dacic – unde te întorci în timp – și până la turele de ATV, în viteză, pe Vârful Bihor.

Rep: Dă-ne un exemplu de expediţie cu peripeţii sau o drumeţie cu turiştii în urma căreia poţi spune că ai mai rămas şi tu cu experienţe memorabile.

Cristi: Fiecare zi e o aventură. Pleci în munte, unde civilizația e la 2 ore cu mașina și o zi mers pe jos. M-a impresionat o franțuzoaică, faină, care a mers pe munte cu proteze la ambele picioare și eu, cu toată experiența mea, nu mi-am dat seama că sub pantalonii ei se află picioare de metal.

Rep: Care a fost cea mai recentă drumeţie? Descrie puţin.

Cristi: Vara, din mai până septembrie, toată ziua sunt pe munte, asta e meseria mea. Iarna, la schi de tură prin munți. Primăvara sunt în campanie de promovare pe la târguri, expoziții, firme etc. Toamna, vin pictorii în tabere de creație, atunci e cea mai boemă perioadă a activității mele. Cine vrea, poate intra pe Facebook – Cristi Vîrciu – și poate vedea pictură pe piatră.

Rep: Cât timp te vezi făcând asta? Ai prevăzut că o să ai atât succes în proiectele tale? Sau ai vrut doar să vezi „cât poţi duce”?

Cristi: Cât o să fiu sănătos, acum mă simt excelent la 37 de ani, alerg 5-7 km fără probleme, am aceeași greutate din liceu și duc o viață echilibrată. Cred că în puține locuri din lume aș fi putut face atâtea activități, pe bani acceptabili. Aici, în Apuseni, am fost liber, am zburat cu parapanta și am văzut minunățiile peșterilor, am călărit caii și m-am plimbat cu ATV și mi-am făcut mii de prieteni. Am trăit și trăiesc viața la maxim, liber, fără șef. Succesul e o chestie de marfă. Am avut proiecte care nu au mers, ca de exemplu „înfrățirea copacilor cu turiștii”. Da! Turistul îmi dădea 2% din salariu ca să se înfrățească cu un copac pe care-l alegea el și pe care eu, prin ONG Gheața Verde, i-l cumpăram de la direcția silvică. Am reușit să dăm coordonate GPS la 5.600 de copaci, pe care i-am înfrățit cu tot atâția turiști. Dar… nimeni nu a respectat proverbul ”Codru-i frate cu românul’’ și acum iese seva din cioatele brazilor și ei sunt scândură în portul Constanța. „Biroul” meu e distrus, zi de zi…

Locuri neumblate, recomandate de cunoscători

Cele mai „faine” obiective turistice din Țara Moților, recomandate de ghidul montan Cristi Vîrciu sunt:

– Cetățile Ponorului – traseu de 35 minute cu mașina şi 99 de minute de mers pe jos prin pădure, până la intrarea în cetăți. Străbați dolinele și peștera în 1-2 ore, în funcție de cât de repede îți dezlipeşti ochii de la peisaj. Nu vă sfătuiesc să plecați fără ghid, sunt șanse să vă rătăciți și ajungeți în „lumea pierdută’’; Groapa Ruginoasă. Pentru o tură adevărată, cu coborâre în Groapă, continuare până la Cantonul Glăvoi, apoi circuitul Galbenei și o mașină care să vină seara, să ne ia, merită aventura.

– Cheile Galbenei – cine le vede, două zile nu mai are cuvinte

– Ghețarul Vârtop – satul Casa de Piatră, lumea pierdută a uriașilor și zânelor în secolul vitezei. Nu merită să te grăbești într-o excursie comercială, lasă poveștile cu spirite, moți și moațe, aur și legende să te învăluie. Peștera e minunată, urme de pași din preistorie, spiritul omului de Vârtop, lumini și umbre, toate au farmec în măruntaiele muntelui.

– Ghețarul de la Scărișoara – o minunăție, nu o poţi descrie pe merit

– Vârful Runc – valea Arieșului merită să o vezi, o călătorie în țara mistică a moților e superbă. Un picnic cu iepure la jar poate fi sarea și piperul vacanței.

– Cheile Mândruțului – versanții cheilor înseamnă adrenalină. Cristi îi invită pe iubitorii de speoturism să ia parte la cea mai frumoasă aventură din viața lor.

Poftă de aventură: Drumeţie în Munţii Apuseni

Povestea spusă de Cristi Vîrciu, creatorul celei mai vechi firme de ghizi montani din Țara Moților, ne-a uimit și în același timp ne-a făcut curioși să pornim într-o mini-aventură, pentru a explora stâncile sălbatice și „uriașul de gheață” de la Scărișoara. Platourile montane fermecătoare, cheile cu forme spectaculoase care se înscriu într-un peisaj cu personalitate, precum și văile tumultoase și peșterile întunecate. pline de farmec și mister mi-au părut a fi ingredientele necesare unei experiențe unice, „savurate” într-o zonă aproape ireală a Munților Apuseni. Atentă la priveliștea uluitoare a peisajului și cu jurnalul de călătorie în mână, mi-am notat fiecare detaliu. Urcând drumul de munte (DJ 750) care pleacă din Gârda de Sus, la dreapta, de-a lungul părâului Ordâncușa, am descoperit cele mai înalte chei din nordul județului, Cheile Ordâncușii, 1.100 m. La nici 5 km de acestea se află Peștera Poarta lui Ionele, în curs de amenajare. Pereții calcaroși și împăduriți ai cheilor îți dau o senzație care nu poate fi explicată în cuvinte, ci doar simțită. Un bătrânel cu care ne întâlnim pe drum ne spune: „Apăi, dragu’ baciului, aveți grijă la drum numa” și ne sfătuiește să fim atenți la drumul nu tocmai prietenos și greu accesibil, însă nu imposibil de parcurs pentru turiștii gata „să se pună la harță” cu stâncile impunătoare din Apuseni.

Drumul îngust care te duce până în cătunul Mununa este în curs de asfaltare, sute de turiști din România și Europa urcând în fiecare week-end până la Ghețarul din Scărișoara. Aici există peisaje care îți fură ochii, fără să vrei. Lumina soarelui care se ascunde pe după nori imprimă peisajului un aspect multicolor, iar fânețele și tradițiile arhaice întregesc peisajul Munților Apuseni. Cerul albastru este ingredientul care avea să fie adaosul inedit al „picturii”, de altfel ca și specificul construcțiilor de lemn acoperite cu paie și ospitalitatea specifică locuitorilor de aici.

Peisaj spectaculos la minus zece grade

În inima Munților Apuseni, valea Arieșului este o oază de liniște și un paradis al îndrăgostiților de natură. Hai-hui prin lumea peșterilor, cheilor și a unui relief de poveste, am reușit să ajungem în cătunul Mununa, de unde, cu rucsacul în spate, ne-am îndreptat spre „uriașul de gheață’’ de la Scărișoara, vechi de 4.000 de ani și lung de 700 metri. Înainte să luăm biletele pentru a putea ajunge în sfârșit să vizităm cel mai mare ghețar din România, suntem întâmpinați de două femei în vârstă, care ne îndeamnă să cumpărăm ceva specific zonei, un suvenir care să ne amintească de această drumeţie. Adevărata aventură abia acum va începe. Aventura coborârii în ghețar îți dă o senzație care fără să vrei ți se întipărește în minte. Pe măsură ce cobori fiecare treaptă de pe scara metalică, aerul devine tot mai rece și ai impresia că te pătrunde până în suflet. Chiar dacă încă nu a venit toamna în adevăratul sens al cuvântului, înainte să cobori la Ghețar e nevoie să te îmbraci gros sau cel puțin noi așa am făcut, întrucât pe măsură ce cobori temperatura aerului scade la minus 10 grade.

Pentru a ajunge la ghețar a fost nevoie să coborâm pe o scară metalică foarte îngustă și deosebit de umedă. Ajunşi în pântecele ghețarului, am văzut cele peste 100 de formațiuni stalagmitice de gheață, scăldate în lumina reflectorului. Ghețarul poate fi cercetat e către specialişti și în zonele unde accesul este interzis publicului larg, precum Rezervația Mare și Rezervația Mică. După 20 de minute petrecute în această capcană de gheață, urcăm treptele încet și cu mare atenție, oprindu-ne din când în când pentru a mai admira măcar o dată priveliștea tăcută. După 15 minute de urcat pe lângă pereții stâncoși și umezi ajungem în sfârșit la soare. Mai facem câteva fotografii și ne îndreptăm spre ieșire, pentru că avem un drum lung si anevoios de străbătut, ca să ajungem la mașină, iar până șosea drumul e lung și aglomerat, mai ales în week-end, când toți se întorc entuziaști și nerăbdători să povestească peripețiile de la munte.

Nimic nu se compară cu gustul unui grătar făcut în inima Apusenilor, între stâncile impunătoare. Când soarele se ascunde după nori și se mai aude doar ecoul unui șoim călător, punem bagajele în mașină și pornim la drum spre casă. Amintirile de aici îmi vor rămâne, însă, pentru mult timp, ca ingredientele unei aventuri de poveste, în Ţara Moţilor.

Mădălina TOMA (corespondent Alba24)