Connect with us
Advertisement

Actualitate

Reprezentanții elevilor cer modificarea structurii anului școlar. Vacanța de vară să înceapă în 1 iunie, iar anul școlar, în 1 septembrie. Motivele

elevi

Publicat

elevi liceu1 Reprezentanţii elevilor cer ca vacanța de vară să înceapă în 1 iunie, iar anul școlar, în 1 septembrie. Propun această modificare pentru a echivala numărul de săptămâni ale semestrelor, astfel încât vacanța de iarnă să fie extinsă cu o săptămână.

Aceștia susţin că schimbarea privind structura anului şcolar ar fi bine-venită în contextul sărbătorilor legale din această perioadă, cât și eventualelor condiții meteorologice nefavorabile întâlnite până acum, care pot fi evitate pentru a nu cauza ulterior probleme ce pot afecta buna desfășurare a actului educațional.

Vezi şi STRUCTURA anului școlar 2017-2018. 36 săptămâni de cursuri, cu începere din 11 septembrie. Când sunt programate VACANŢELE

În perioada 3-6 februarie 2017, în cadrul celei de-a XXII-a Adunări Generale a Consiliului Național al Elevilor, s-a adoptat şi un raport privind starea sistemului de învățământ preuniversitar din perspectiva elevilor și s-au identificat discrepanțele dintre prevederile actelor normative și modalitatea de implementare a acestora de fapt, venind ca un suport pentru strategia structurii și declanșând un semnal de alarmă asupra problemelor cu care elevii se confruntă. Alte discuții esențiale au făcut referire la situația problematică a manualelor școlare, rămase încă neactualizate în raport cu noua paradigmă educațională, organizarea transparentă și riguroasă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și inspector școlar și Codul de etică în învățământul preuniversitar, cod pe care reprezentanții elevilor l-au amendat, însă nu îl consideră aplicabil în actuala cutumă a sistemului de învățământ preuniversitar.

,,Cele mai stringente probleme abordate au fost reprezentate de structura anului școlar, pusă în dezbatere publică și codul de etică al profesorului. Legat de restructurarea anului școlar viitor, trebuie să înțelegem că educația este o prioritate națională, iar actul educațional nu trebuie să țină cont de interesele financiare invocate o dată cu propunerea de a avea vacanța de vară între 1 iunie și 1 septembrie. Mai mult de atât, ne aflăm la coada clasamentului mondial când vine vorba de vacanțe alocate elevilor, așadar ne dorim o săptămână în plus la vacanța de iarnă, echivalând astfel cele două semestre. Și dacă privim problema strict din interesul școlii, mărirea vacanței de iarnă poate restrânge consumul mare de resurse alocate încălzirii școlii, aspect esențial în gestionarea eficientă a bugetului. Referitor la codul de etică al profesorului, forma actuală este foarte bună, însă ne temem că va rămâne doar pe hârtie și nu vom fi parte a asumării generalizate a principiilor si valorilor invocate de către toți actorii impicați în educație.”, a declarat Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement