Economie
Rezidență în România, în schimbul investițiilor: 400.000 de euro pentru drept de ședere în țară. Propunere înregistrată la Senat

Cetățenii străini care investesc cel puțin 400.000 de euro în România ar putea primi permis de ședere temporară în țară. Este vorba despre Programul de Rezidență prin Investiție ”Golden Visa România”. Condițiile sunt descrise într-un proiect înregistrat la Senat.
Potrivit proiectului inițiat de un grup de parlamentari PNL, facilitatea se adresează cetățenilor din state din afara UE/SEE/Confederația Elvețiană. Permisul de ședere temporară în țară va fi eliberat pe cinci ani în schimbul investiției de 400.000 de euro în România. Acest permis poate fi reînnoit.
La cererea investitorului, în același permis de ședere pot fi incluși membri ai familiei acestuia.
Programul Golden Visa în România. Investiții eligibile
Investițiile eligibile, de cel puțin 400.000 de euro, sunt:
- titluri de stat românești
- una sau mai multe proprietăți imobiliare în România păstrate pe o durată de minimum cinci ani de la data achiziției
- fonduri de investiții înregistrate și autorizate în Romania
- acțiuni la companii cu capital românesc listate la Bursa de Valori București.
”Alte forme de investiție pot fi stabilite ca eligibile prin ordinul comun al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Afacerilor Interne, adaptând corespunzător pragul valoric”, mai prevede proiectul de lege, potrivit Agerpres.
Programul Golden Visa în România. Beneficiari eligibili
Pot solicita participarea în Programul Golden Visa cetățeni care au împlinit 18 ani din statele menționate, care:
- au document valabil de trecere a frontierei de stat, fără semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român ori în Sistemul de Informații Schengen
- nu au fost condamnați definitiv pentru o faptă penală și pentru care nu a intervenit reabilitarea
- nu sunt cercetați penal și nu prezintă pericol pentru securitatea națională – nici solicitantul și nici vreun membru al familiei inclus în cerere
- dovedesc proveniența și disponibilitatea fondurilor pentru investiții, dețin o asigurare medicală valabilă pe teritoriul României.
Programul Golden Visa în România. Condiții
”În cazul în care investitorul retrage parțial sau total investiția înainte de împlinirea termenului de 5 ani, autoritățile competente pot dispune revocarea permisului de ședere. Revocarea nu va avea loc dacă investitorul, în termen de 60 de zile, înlocuiește investiția retrasă cu o altă investiție eligibilă de valoare cel puțin egală.
Investitorul are obligația de a notifica Inspectoratul General pentru Imigrări din România și Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) în termen de 30 zile de la modificarea investiției”, mai prevede proiectul.
Programul Golden Visa în România. De ce a fost inițiată propunerea
”Vorbim despre rezidență, nu cetățenie. Despre bani reali, investiți în proiecte reale, cu impact în comunități.
De ce? Pentru că România are nevoie de capital nou: în imobiliare, companii românești, titluri de stat, fonduri de investiții sau proiecte locale.
E o șansă de a atrage resurse private, fără birocrație și fără a depinde doar de fonduri publice. (…) România câștigă capital privat pentru proiecte productive, locuri de muncă și venituri bugetare, investiții în orașe și județe mai puțin dezvoltate, mai multă încredere din partea investitorilor internaționali”, a scris pe Facebook senatorul PNL Glad Varga, inițiator al proiectului.
Inițiatorii își argumentează propunerea legislativă prin faptul că alte țări europene au derulat programe similare de rezidență prin investiții, menite a aduce capital străin și locuri de muncă. ”Noi alegem o variantă responsabilă, cu filtre clare și focus pe economia reală, nu pe specula imobiliară”, a adăugat Glad Varga.
Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, ca prim for legislativ sesizat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
iobag
joi, 16.10.2025 at 13:20
Chilipir. Sa vezi ce o sa se inghesuie investitorii.