Connect with us
Advertisement

Educație

REZULTATE finale EVALUARE NAȚIONALĂ 2023 în ALBA: procentul mediilor peste 5 a urcat la 78%. Au rămas 9 medii de 10

Publicat

Rezultate finale Evaluare Națională 2023: Procentul mediilor peste 5 în județul Alba, după rezultatele finale a ajuns la 78%, față de 77,9% înainte de contestații.

Sunt tot 9 medii de 10, la fel ca înainte de contestații.

Din 6 iulie încep înscrierile la liceu. Repartizarea computerizată va fi în 19 iulie.

Vezi GHID Admitere liceu 2023: cum se completează fișa de înscriere. Ordinea opțiunilor pentru a prinde loc la liceul dorit

Ministerul Educației a publicat marți, la ora 11.00, rezultatele finale la Evaluare Națională 2023.

Rezultate finale Evaluare Națională 2023 în Alba – situația după contestații

În județul Alba, procentul mediilor peste 5 este de 78% (77,9% înainte de contestații).

În total, 1.941 dintre cei 2.489 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 9 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 2001 de candidați din totalul celor 2.493 care au susținut proba, iar 38 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 1.924 de candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 56 de candidați au obținut nota 10 (zece) – încă o notă de 10 după contestații.

La proba de limba și literatura maternă, 71 candidați (din 81 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Situația pe medii – Evaluare Națională 2023 – Alba – după contestații

  • 548 medii între 1 și 4,99 (22%) – cu 2 mai puțin față de rezultate inițiale
  • 129 medii între 5 și 5,49 (5,2%)
  • 168 medii între 5,5 și 5,99 (6,7%)
  • 155 medii între 6 și 6,49 (6,2%)
  • 149 medii între 6,5 și 6,99 (6%)
  • 184 medii între 7 și 7,49 (7,4%)
  • 213 medii între 7,5 și 7,99 (8,6%)
  • 240 medii între 8 și 8,49 (9,6%)
  • 244 medii între 8,5 și 8,99 (9,8%)
  • 268 medii între 9 și 9,49 (10,8%)
  • 182 medii între 9,5 și 9,99 (7,3%)
  • 9 medii de 10 (0,4%)

În județul Alba, au fost depuse 399 de contestații (număr record din ultimii doi ani): 275 au fost la Română, 122 la Matematică și 2 la limba maternă.

Comparativ, anul trecut au fost 234 de contestații (140 la Română, 93 la Matematică și una la proba de limba maternă), iar în 2021 – 246 de contestații (136 la Română, 108 la Matematică și 2 la proba de limba maternă).

Potrivit datelor centralizate de IȘJ Alba și comunicate Alba24.ro de către inspector școlar general adjunct Dan Cherecheș, evoluția notelor după contestații este următoarea:

  • Română – 99 de note au scăzut, 20 de note au rămas la fel, 156 au crescut
  • Matematică – 33 de note au fost mai mici (de la 0,05 la 0,35 puncte), 32 au rămas aceleași, 57 au fost mai mari, după contestații (de la 0,05 la 0,5)

Evaluare Națională 2023 în Alba – rezultatele înainte de contestații

Dintre cei 2.489 de candidați, 1.939 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 77,9%. Dintre aceștia, 9 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de (96%), dintr-un total de 2.582 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 1.999 de candidați (80,2%) din totalul celor 2.493 care au susținut proba, iar 38 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 1.919 de candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 55 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de limba și literatura maternă, 71 candidați (din 81 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Situația pe medii – Evaluare Națională 2023 – Alba – înainte de contestații

  • 550 medii între 1 și 4,99 (22,1%)
  • 127 medii între 5 și 5,49 ((5,1%)
  • 166 medii între 5,5 și 5,99 (6,7%)
  • 163 medii între 6 și 6,49 (6,5%)
  • 147 medii între 6,5 și 6,99 (5,9%)
  • 183 medii între 7 și 7,49 (7,4%)
  • 218 medii între 7,5 și 7,99 (8,8%)
  • 239 medii între 8 și 8,49 (9,6%)
  • 244 medii între 8,5 și 8,99 (9,8%)
  • 266 medii între 9 și 9,49 (10,7%)
  • 177 medii între 9,5 și 9,99 (7,1%)
  • 9 medii de 10 (0,4%)

Rezultate finale Evaluare Națională 2023 – situația din țară

Ministerul Educației a comunicat că, la nivel național, au fost înregistrate 27.128 de contestații, adică 8,52% din numărul total de lucrări, dintre care:

  • 18.465 la Limba și literatura română (13.324 – 2022)
  • 444 la Limba și literatura maternă (265 – 2022)
  •  8.219 la Matematică (8.265  – 2022).

Comparativ, în sesiunea 2022 au fost depuse 21.854 de contestații (7,12% din numărul total de lucrări).

În cazul a 16.476 de lucrări (13.757 de lucrări – în anul 2022) contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 7.668 de lucrări (5.906 lucrări – în anul 2022) notele au fost modificate prin scădere.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4% (117.798 de elevi), în creștere cu 0,20% (291 de elevi) față de rezultatele inițiale (76,2%). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%.

A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la 466 (237 în anul 2022).

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre aceștia, 36.317 candidaţi (23,6%) au obţinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 3 (trei) elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Procentual, la nivel național, 71,2% dintre notele contestate – 19.320 de lucrări (74% în 2022) au fost modificate cu diferențe mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferențe între 0,5 și 1 punct, 226 de note cu diferențe între 1 și 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au înregistrat diferențe mai mari de 2 puncte (3 la Limba și literatura română și 3 la Matematică).

La nivel național, la proba de Limba și literatura română, 120.268 de elevi  (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 1.500 de elevi au obținut nota 10 (+46 în raport cu prima afișare).

La Matematică, 116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 3.188 au obținut note de 10 (+122 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 64 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 6 – 7 iulie și 10 – 17 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 va avea loc în data de 19 iulie.

CALENDAR Admitere liceu 2023 – repartizare computerizată – prima etapă

6-7 iulie și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a.

  • Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.
  • Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

14 – 17 iulie 2023: Completarea opțiunilor pe fișele de înscriere de către:

  • candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi
  • candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES
  • candidații care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă
  • candidații din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024

15-16 iulie 2023: Completarea fișelor de înscriere de către candidații care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși

6-7 iulie și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

6-7  iulie și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi

  • 10 – 11 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită
  • 13 iulie 2023: Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. Candidații nerepartizați pe locurile speciale

Admiterea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă

  • 10 – 11 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicit înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită
  • 13 iulie 2023: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024

Admiterea candidaților pentru învățământul special

10 – 11 iulie 2023: Înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 9 iunie 2023. Procedura poate să prevadă inclusiv posibilitatea de repartizare computerizată a candidaților, în funcție de opțiunile exprimate de aceștia

Admitere liceu 2023 – a doua etapă

  • pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024
  • 28 iulie 2023: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
  • 31 iulie 2023: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct allocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
  • 1 – 2 august 2023: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 3 – 4 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
  • 7 – 9 august 2023: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct allocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.
  • 10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.
  • 11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă

  • 10 iulie 2023: Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral sau cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024
  • 20-21, 24 – 25 iulie 2023: Înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024
  • 26-28 iulie 2023 Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 pe locurile de la învățământul seral și cu frecvență redusă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement