Administrație
Rovinietă locală în orașele mari și pe drumurile județene, noul trend administrativ al anului 2025 în România

Rovinietă locală în orașele mari și pe drumurile județene: cum speră autoritățile să facă rost de bani pentru lucrările de întreținere și reparare a drumurilor publice.
Rovinieta locală pare să fie noul trend al primăriilor din orașele mari din România, scrie Termene.ro, într-o analiză dedicată fenomenului.
Instituirea unor astfel de taxe pleacă de la constatarea că traficul autovehiculelor de mare tonaj deteriorează drumurile, ceea ce presupune cheltuieli semnificative pentru reparații.
Este important de menționat că aceste tarife pentru drumurile naționale se adaugă la taxele deja existente pentru utilizarea infrastructurii locale.
Astfel, transportatorii trebuie să fie atenți la cumularea acestor costuri și să își planifice rutele în consecință.
Debutul a fost făcut de autoritățile din Județul Brașov, unde din ianuarie 2025 a intrat în vigoare „rovinieta regională” pe care trebuie să o plătească transportatorii care folosesc drumurile județene.
Valoarea taxei este de până la 1.500 de lei pe an și se aplică pe anumite sectoare aflate în administrarea Consiliului Județean Brașov.

Următorul pe listă este municipiul Iași, unde proiectul de hotărâre privind rovinieta locală urmează să fie supus votului Consiliului Local Iași la finalul lunii februarie.
Acesta prevede tarife valabile pentru perioade de o săptămână, o lună sau un an pe drumurile naționale DN24 și DN28. Pentru drumurile locale, va exista o taxă zilnică, după câte se pare.
Măsura vizează traficul camioanelor cu o masă între 3,5 tone și peste 40 de tone, care contribuie la deteriorarea infrastructurii rutiere.
Transportatorii locali spun, însă, că înainte de a pune condiții, autoritățile din Iași ar fi trebuit să ofere soluții la traficul de acum.
Rovinietă locală, noul trend în administrație
Primul județ care a recurs la instituirea unei astfel de taxe este Brașovul, începând cu 15 ianuarie 2025.
Sistemul se va aplica pe 16 drumuri județene, împărțite pe zone: Brașov, Făgăraș și Rupea.
Unele dintre acestea au restricții mai stricte, cum ar fi limitele de 3,5 tone sau 7,5 tone.
Trebuie precizat că aceste taxe pentru utilizarea drumurilor județene pot fi impuse de către Consiliile Județene cu condiția să fie conforme cu principiile stabilite de Codul Fiscal și cu normele Uniunii Europene privind concurența și libera circulație a mărfurilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Rușinea
marți, 25.02.2025 at 09:07
Cu o administrație locala adevărată, Sebeșul ar fi avut de multe drumuri bune, poluare mult redusă iar casele oamenilor și rețelele de utilități ar fi avut mai putin de suferit ! Cit despre centura ocolitoare…vise erotice și minciuni !