Eveniment
Rusalii 2023: Lunea Sfântului Duh. Tradiții și superstiții – Sărbătoarea Sfintei Treimi. Ce nu ar fi bine să faci
Creștinii ortodocși sărbătoresc, în a doua zi de Rusalii, Lunea Sfântului Duh.
Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh) este prăznuită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor.
De Sfânta Treime, Biserica ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi.
La 50 de zile după Sărbătoarea Sfintelor Paști, în fiecare an, creștini ortodocși sărbătoresc Rusaliile. În acest an, sărbătoarea este în zilele de 4 și 5 iunie (când este Pogorârea Sfântului Duh).
Rusaliile (din latina vulgară – în napolitană se folosește „Pasca rusata” (Paștele trandafirilor), iar în aromână („Arusaľi”), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști.
Rusalii 2023: Lunea Sfântului Duh
În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu.”
În calendarele românești această zi este trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi, potrivit crestinortodox.ro.
Denumirea a fost dată sub influența catolică. La catolici, Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii.
În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar.
Ce nu ai voie să faci de Rusalii
Rusalii provine din latinescul “rosalia”, care semnifică sărbătoarea trandafirilor, dar reprezintă în același timp și fetele împăratului Rusalim, despre care se spune că aveau puteri magice și seduceau oamenii.
De asemenea, se spunea că acestea îi pedepsea pe cei care nu credeau în puterile lor.
Se mai spune că Rusaliile sunt spiritul morților care, după ce sufletele lor au părăsit mormintele la Joimari și au petrecut Paștile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ.
Creștin ortodocșii susțin că de Rusalii există o serie de superstiții, pe lângă obiceiurile tradiționale.
Superstiții și obiceiuri de Rusalii
În Lunea Sfântului Duh, nu este bine să te cerți cu nimeni, acest lucru îți poate aduce necazuri. Rusaliile sunt zâne ale apelor, astfel ca nu este bine sa înoți sau să te speli nici în a doua zi de Rusalii.
Nu ar fi bine nici să muncești în această perioadă, pentru că zânele se înfurie pe cei ce nu le respectă și nu sărbătoresc această ocazie.
În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele.
Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.
În mitologia populară, „Rusaliile” sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat”, acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni.
Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.
Ele umblă în cete formate din spirite fără soț (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească. Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.
Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc ”luat de Rusalii” sau ”ologit de Rusalii”.
De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din cărţi la mănăstire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pământ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News