EVENIMENT
Rute ocolitoare după închiderea circulației pe Valea Oltului (DN7) în perioada defrișării versantului, anunțate OFICIAL de CNAIR
Rute ocolitoare după închiderea circulației pe Valea Oltului (DN7) în perioada defrișării versantului au fost anunțate vineri OFICIAL de CNAIR.
Pentru executarea lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000 se va institui măsura de închidere a circulației rutiere zilnic în intervalul orar 06:00 – 20:00, aceasta urmând a se desfășura pe următoarele rute ocolitoare.
Variante propuse pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone aflate în tranzit:
Pentru relația București – Veștem (Sibiu) și retur:
- București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN 1 – Veștem – intersecție cu DN 7
Pentru relația Pitești – Brașov și retur:
- Pitești – DN73 – A3 – Râșnov – Brașov
Pentru relația București – A1 Simeria (precum și zonele de vest, centru și nord ale țării) și retur:
- București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1
Totodată pentru această relație sunt propuse și următoarele variante alternative:
- București – A1 – Pitești – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Filiași – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1
- București – A1 – Pitești – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1
- București – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Filiași – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1
- București – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1
Rute ocolitoare după închiderea circulației pe Valea Oltului. Precizări suplimentare
Circulația vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 242 + 600, precum și între Sibiu/Boița și punctul de lucru de la km. 250 + 000 se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.
Pentru autovehiculele cu MTMA < 7,5 tone pot fi utilizate ca variante de ocolire drumurile naționale și județene din proximitatea sectorului închis circulației pe DN7.
Citește și: Rute ocolitoare după ce se închide Valea Oltului. Drumul dintre Vâlcea și Sibiu va dura cu 3,5 ore mai mult
Circulația, permisă temporar pentru riverani și autovehiculele cu regim de circulație prioritară
În intervalele orare 7:30 – 8:00 și 16:30 –17:00 executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localitățile din proximitatea acestuia.
Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.
Pe perioada instituirii închiderii circulaţiei pe sectorul de drum menţionat mai sus, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară precizate la art.32 alin 2 lit. a) şi b) din OUG 195/2002, precum și a autovehiculelor speciale de transport pacienți.
Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.
Circulația autovehiculelor cu masa de până la 30 t, permisă pe DN10 Buzău – Brașov
Concomitent, au fost demarate acțiuni pentru permiterea accesului pe DN10, Buzău – Brașov, a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 t.
De asemenea, au fost luate măsuri astfel încât pe variantele recomandate și propuse, în toată această perioadă să nu fie instituite alte restricții de circulație ce ar putea afectă fluența și siguranța circulației, iar acolo unde există acestea să fie ridicate în cel mai scurt timp posibil (așa cum este cazul restricției de circulație instituite pentru reabilitarea podului situat pe DN1 km 194+400 în zona localității Vlădeni, unde circulația se desfășoară semaforizat și cu piloți de trafic pe o singură bandă în dublu sens).
Menționăm că lucrările ce se efectuează în acest moment urmează a fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni, continuarea lor fiind reluată după ridicarea restricțiilor de pe DN7.
Rugăm participanții la trafic să urmărească indicatoarele rutiere din această zonă, și să utilizeze și variantele de traseu propuse pe următoarele relații:
- Făgăraș – DN1 – Șercaia – DN73A – Brașov și retur
- Făgăraș – DN1 – Șercaia – DN1S – Hoghiz – DN13 – Brașov și retur
Potrivit CNADR, Autostrada Sibiu – Pitești este deosebit de relevantă pentru desfășurarea traficului pe Coridorul IV Pan European. Aceasta va asigura asigura la nivel funcțional o traversare de la Vest la Est a teritoriului național.
De asemenea, este și prima legătură cu rețeaua rutieră europeană care traversează Munții Carpați. Autostrada va conecta Transilvania și Muntenia printr-o rețea rutieră modernă care va asigura circulația în condiții de siguranță.
Mai mult, trebuie conștientizat că defrișările cu circulația deschisă ar reprezenta un real pericol pentru siguranța traficului și pentru integritatea fizică a celor care ar tranzita zona unde se desfășoară lucrările.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Traian
sâmbătă, 06.07.2024 at 08:54
dar pentru vilcea sibiu 90 km cu un camion de 40 tone ce ruta alternativa și cine plătește km nu cumva tot populatia va plății creșterea km și a pret transport