Connect with us
Advertisement

Eveniment

Salvamont Alba: Risc mare de avalanșă în Munții Șureanu, în zona Domeniului schiabil. Recomandările salvamontiștilor

zapada iarna munte meteo vremea

Publicat

Salvamontiştii  din Alba avertizează că există un risc mare de producere de avalanşe în Munții Șureanu, în zona Domeniului schiabil. În zona montană înaltă, gradul de risc poate să atingă nivelul 4 din 5. Schiorii sunt avertizați să nu se aventureze în afara pârtiilor de schi.

„Sunt semnalate plăci de vânt, cornișe și transport însemnat de zăpadă pe văile cu înclinație accentuată în zona vârfului Șureanu, pe pantele abrupte din Sud, Est și Nord. Stratul de zăpadă nu este stabilizat, fiind depuneri însemnate de zăpadă pulver peste o crustă înghețată, reducându-se astfel, considerabil, coeziunea între zăpada mai veche și cea depusă recent. De asemenea, turiștii sunt rugați să nu întreprindă deplasări pedestre în afara zonelor amenajate și să solicite salvatorilor montani informațiile necesare”, au transmis reprezentanții Salvamont Alba.

Potrivit meteorologilor, în Munții Șureanu – Parâng, la peste 1800 m, la suprafață, se întâlnește un strat instabil ce depășește local 25-30 cm, depus peste stratul vechi, înghețat și stabil. Ninsorile din următoarele 24 de ore vor depune un strat nou, de 10-15 cm. În zonele înalte sunt formate plăci recente de vânt. Spontan, în special în zonele adăpostite unde sunt depozite mai mari de zăpadă și unde sunt plăci noi de vânt, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, prin alunecarea stratului de zăpadă recentă peste stratul vechi, înghețat, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Sub 1800 m altitudine, zăpada veche a înghețat și s-a consolidat. Peste aceasta se mai pot depune 10-15 cm de zăpadă proaspătă. Mai ales la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, există riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni medii și mici.

În Munţii Făgăraş, alerta a fost ridicată la nivelul 5 din 5.

La peste 1.800 de metri, după ninsorile din ultimele 24 de ore, stratul puţin rezistent şi instabil de la suprafaţă atinge 80-90 cm, fiind alcătuit din zăpada uşoară, de tip pulver, căzută în ultimele două zile. Peste acesta se va mai depune un strat însemnat de zăpadă pulver. Stratul vechi, aflat dedesubt, este consolidat şi stabil. În zonele adăpostite depunerile sunt mai consistente, iar în cele înalte sunt formate plăci recente de vânt. Din cauza cantităţii mari de zăpadă instabilă, va exista riscul declanşării spontane a avalanşelor de dimensiuni mari şi medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Sub 1.800 de metri altitudine, stratul de zăpadă instabil de la suprafaţă este de asemenea însemnat, zăpada proaspătă fiind depusă peste stratul vechi, consolidat. Ninsorile care se vor înregistra în următoarele 24 de ore vor depune un strat nou, local consistent, care poate aluneca peste cel vechi, atât spontan, cât şi la supraîncărcări mici, pe pantele mai înclinate, ducând la declanşarea de avalanşe.

Risc mare de avalanşe este şi în Munţii Bucegi, avertizarea fiind de nivelul 4 din 5.

În Munţii Rodnei, Munţii Ţarcu -Godeanu şi Munţii Călimani -Bistriţei -Ceahlău riscul de avalanşe este însemnat, 3 din 5.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement