Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii. Ultima zi din Postul Paștelui în care se fac pomeniri pentru cei adormiţi

Sâmbăta lui Lazăr, numită în popor și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morților, reprezintă ultima zi de pomenire a celor adormiți înainte de Paște. Anul acesta, Sâmbăta lui Lazăr este marcată pe 12 aprilie, în ultima sâmbătă dinaintea Duminicii Floriilor.

Aceasta este ultima sâmbătă a morților din cele șase din Postul Paștelui.

Sâmbăta lui Lazăr – ultima zi din Postul Mare în care se fac pomeniri pentru cei adormiți

Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Această sâmbătă este cunoscută în tradiţia creştină ca Sâmbăta lui Lazăr. Pomenirile vor fi reluate, potrivit rânduielii obișnuite, după Săptămâna Luminată.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii. Prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea aceasta cu cei plecaţi la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în faţa lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu, dialog care revarsă foloase şi asupra lor, scrie Basilica.ro.

Slujbele de pomenire a celor adormiți poartă numele de parastas, cuvânt de proveniență greacă, care înseamnă înfățișare înaintea cuiva, mijlocire. Deci, prin acest serviciu religios se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei morți. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților noștri.

Biserica Ortodoxă cinstește în această zi una dintre cele mai mari minuni ale Domnului Iisus Hristos și anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, la capitolul 11, versetele de la 1 la 45.

Minunea învierii lui Lazăr preveștește Învierea Domnului

După cum găsim relatat în Sinaxarul din Cartea Triodului, Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, fiul fariseului Simon, originar din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos venea adesea în casa lui Simon și vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morților. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci și cele două surori ale lui, Marta și Maria, scrie Basilica.

Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredințeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morți, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei.

Între timp Lazăr, prietenul Său, îmbolnăvindu-se, a murit. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă, cu toate că nu era de față, a spus ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit! Iar după puțină vreme a adăugat: Lazăr a murit!

Atunci a părăsit Iordanul și a plecat în Betania ca să afle știri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat și I-au spus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar și acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poți!

Iisus a întrebat poporul: Unde l-ați pus? Și îndată toți au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! Domnul Iisus Hristos s-a rugat și, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieși afară! Și îndată a ieșit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă.

Această negrăită minune a trezit invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Mântuitorul Iisus Hristos s-a dat din nou la o parte și a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că mulți oameni credeau Mântuitorului Iisus Hristos când îl vedeau pe Lazăr.

Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru și a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al orașului Chition. Trăind în curățenie și după voia lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni.

Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor și i l-a dăruit.

S-a stabilit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, din această cauză: Sfinții Apostoli, voind să pună, pentru curățire după postul cel de patruzeci de zile.

Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au socotit mai cu seamă această minune drept începutul și cauza urii iudeilor împotriva lui Hristos. Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să tacă.

Din această cauză orice decedat de curând se numește Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numește lazarome; cuvântul lasă să se înțeleagă că are să se facă și cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos și a trăit din nou, tot așa și noi, deși am murit, la trâmbița cea din urmă vom învia și vom trăi veșnic.

„Prin învierea lui Lazăr din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos îşi prevesteşte propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte înseamnă că El Însuşi va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de <mică înviere> în sensul în care ea prevesteşte, aşa cum spuneam, ceea ce se va întâmpla peste câteva zile”, a explicat Părintele Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii: Tradiții și obiceiuri

În unele comunități creștine, Sâmbăta lui Lazăr este asociată cu obiceiuri specifice.

În tradițiile românilor, în această zi, femeile obișnuiau să gătească plăcintele lui Lazăr și să le dea de pomană.

În sâmbăta lui Lazăr, la sate, femeile nu torceau deloc, pentru ca nu cumva morții, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ pe fuiorul tors.

Totodată, se practică datina Lăzărelului, practică care amintește de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri.

Alte tradiții de Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii:

• În zona de sud, se mergea cu Vaiul, care inițial a fost un imn religios. Tradiția spune că fete împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă.
• Obiceiul Cântecelor de Paști. În aceste cântece se povestește despre moartea și învierea lui Lazăr, înviere care o anunță pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.
• În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, L-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.
• La sate, pe vremuri, se practicau de Florii și câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând, în acest fel, să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.
• În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr.

sursa: basilica.ro