Connect with us
Advertisement

Aiud

Savantul din Alba, Sergiu Pașca – premiu de Excelență în Cercetare în domeniul biologiei celulare în anul 2018

sergiu pasca

Publicat

Premiile de Excelență în Cercetare, ediția 2018, au fost anunțate de cercetătorii din Asociația Ad Astra. Printre premianți se numără și un tânăr cercetător originar din Aiud, ajuns între timp în elita mondială a lumii științifice, în calitatea sa de profesor la Stanford University.

“Premiile Ad Astra evidențiază numai rezultatele științifice remarcabile obținute de candidați în ultimii 5 ani”, anunță asociația, care precizează că “își continuă sprijinul în vederea identificării și popularizării rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei”.

Printre laureați se află și un cercetător originar din Aiud, Sergiu Pașca. Sergiu Pașca (35 de ani), cercetător și profesor asistent de Psihiatrie și Științe Comportamentale la Universitatea Stanford, a primit anul acesta Early Career Life Scientist Award din partea International Forum for Cell Biology, potrivit unui comunicat al asociației. Premiul primit de Sergiu Pașca este una dintre cele mai prestigioase distincții pentru tinerii cercetători.

Originar din Aiud și educat în România, Sergiu Pașca a primit premiul pentru cercetările sale avansate în privința biologiei celulare a creierului uman. Din 2014, Pașca conduce un laborator la Unversitatea din Stanford în care își conduce propriile cercetări. Pașca s-a specializat în cercetarea mecanismele moleculare şi celulare ale tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv ale autismului.

Ad Astra își propune identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei, spune asociația, care a anunțat vineri, 28 decembrie, câștigătorii. 

Juriile Ad Astra 2018 – câte unul pentru fiecare din cele șase domenii științifice – au fost compuse din personalități care provin din mediul academic și/sau de cercetare din România sau din afara ei.

Românul a fost cel care a arătat pentru prima dată că organoizii pot fi puși laolaltă și pot forma ansambluri cerebrale. Mai mult, acest ansambluri sunt capabile să activeze generarea de circuite neuronale.

“La momentul actual putem recrea în laborator, de la orice individ, o bucățică, de exemplu, de creier, sau putem recrea diferite regiuni ale creierului și apoi le putem conecta în laborator, vedem cum vorbesc unele cu altele”, explica el într-un interviu pentru Știrile Pro Tv.

El nu promite niciun leac minune, dar consideră că există mari șanse ca unele forme de autism, de exemplu, să fie reversibile.

Într-unul dintre studiile axate pe o anumită formă de autism, echipa din laboratorul condus de Sergiu Pașca a descoperit unele anomalii în migrația celulară și a identificat căi pentru a restabili activitatea celulară normală.

Pașca și echipa sa dezvoltă acum ansamble cerebrale pornind de la celule stem prelevate de la pacienți cu diverse forme de epilepsie, autism și schizofrenie.

Sergiu Pașca s-a născut şi a crescut în Aiud, remarcându-se încă din anii şcolii generale şi ai liceului. A obţinut mai multe premii în timpul şcolii, atât la olimpiadele şi competiţiile judeţene, cât şi la cele naţionale.

În 2001, a fost şef de promoţie al Colegiului Naţional „Titu Maiorescu”, cu media generală 10 în cei patru ani de studiu. Apoi a beneficiat de admiterea onorifică (media 10) la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca.

Are titlul de doctor în cercetare, iar în anul 2012, această instituţie de învăţământ i-a conferit premiul pentru cea mai bună cercetare postdoctorală.

În urmă cu doi ani, a primit şi premiul pentru „Cel mai bun student român din străinătate” din partea „Ligii studenţilor români din străinătate”, dar și distincția de Cetăţean de onoare al municipiului Aiud.

Sursă: Edupedu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement