Eveniment
Scade numărul românilor care se vaccinează pentru poliomielită, rujeolă și alte boli. Crește influența mișcării antivacciniste
Creșterea influenței mișcării antivacciniste în România duce la o scădere a acoperirii vaccinale pentru boli precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita şi rujeola, arată un document al Ministerului Sănătății.
”Neîncrederea în vaccinarea anti-COVID nu trebuie să afecteze vaccinarea cu vaccinurile tradiţionale care au menţinut sănătoase generaţiile de români”, a transmis ministerul.
Acesta este contextul în care a fost lansată în dezbatere Strategia Națională de Vaccinare pentru perioada 2023-2030.
”Strategia de vaccinare nu impune vaccinarea obligatorie, dar dă dreptul tuturor, mai ales pacienţilor cu boli cronice, să se vaccineze gratuit, dacă doresc”, a transmis, luni seară, Ministerul Sănătăţii.
Nici în şcoli, vaccinarea nu va fi obligatorie, iar în zonele în care apar focare, copiii nevaccinați vor fi trimiși acasă.
”Prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi cel al educaţiei, sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învăţământ în situaţii epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă).
În această situaţie, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejaţi împotriva bolii”, a mai transmis ministerul.
Sursa citată explică faptul că acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi a rujeolei (pojarului) au scăzut, în perioada 2009 – 2020, cu circa 10% la copiii în vârstă de un 1 an, pe fondul lipsei cazurilor de boală în ultimii ani, dar şi al creşterii influenţei mişcării anti-vaccinare.
Potrivit documentului citat, peste 20 de boli care pun viaţa în pericol pot fi prevenite acum prin vaccinare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pamfil
marți, 08.08.2023 at 13:35
cel mai simplu se rezolva problema prin selectie naturala. sau se contracareaza spalarea creierelor daca in loc de mesajele alea obosite de genul „evitati consumul de sare zahar si grasimi” ar fi difuzate fotografii si filmulete cu EFECTELE acestor boli in fazele lor avansate si terminale.
Mai ales a poliomielitei si a tetanosului.