Actualitate
Schema de sprijin pentru românii cu restanțe la bănci ar putea intra în vigoare de la 1 iulie. Restructurarea datoriilor bancare va fi opţională
În luna februarie, Guvernul anunţa o schemă de sprijin pentru românii cu restanțe la bănci, care presupunea reducerea ratei timp de doi ani și credit fiscal de 200 lei. În această săptămână, ministrul pentru buget Liviu Voinea precizează că schema de restructurare a datoriilor bancare ar putea intra în vigoare de la 1 iulie. Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu susţine că va fi un procedeu opţional atât pentru client, cât și pentru bancă. Nu este o schemă obligatorie, iar legislația implementării „electoratei” nu a fost elaborată de către Ministerul Finanțelor.
Prin schema de reduceri fiscale practic, jumătate din rata pe care o plătesc persoanele creditate va fi amânată, cei care au 800 lei rată vor plăti doar 400 lei, restul de 400 lei se amână pe doi ani. Statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferenţa după ce se termină cei doi ani.
Operaţiunea trebuie să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate, dar nu cu mai mult de 500 lei ori echivalentul în lei aferent valutei în care a fost acordat ori la care este indexat creditul, a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului aferente creditului supus restructurării, pentru o perioadă de cel mult doi ani.
Banca trebuie să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată, adică cel mult doi ani.
Restructurarea poate fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică determinată anterior.
„Este un proiect cu componentă fiscală majoră, acum trebuie să scoată legislația. După ce vom avea propunerea legislativă este posibil să ne dăm cu părerea. În ceea ce privește impactul pe venitul disponibil, dacă un om are 1.000 de lei salariu și plătește rate 300 de lei și, în loc să de dea 300 de lei lunar dă jumătate, îi crește venitul disponibil, deci crește posibilitatea să crească consumul”, a explicat Mugur Isărescu.
Ministrul pentru buget consideră că „această măsură numită greşit, după părerea mea, electorată, este una de restructurare a datoriei pentru bun plantici, care au venituri sub medie. O astfel de măsură ajută un milion de oameni care au credite şi sunt sub salariul mediu pe economie”.
Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.
surse: financiarul.ro, realitatea.net, mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News