Actualitate
Schimb de experienţă în Italia pentru angajaţii AJOFM, pentru a-i convinge pe şomeri să-și facă propria afacere
Un grup de 10 angajaţi ai Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba au participat în octombrie la un stagiu de învățare în Italia. Au beneficiat de schimb de experienţă pentru a creşte numărul persoanelor care să înţeleagă că este mai important pe termen lung să-și facă propria afacere într-un domeniu în care au şanse de reusită, decât să se multumească cu o indemnizatie lunară de somaj pe o anumită perioadă, transmit reprezentanţii AJOFM.
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba derulează proiectul „Şomer ANtreprenor? Se poAte! – ŞANSA. Servicii publice pentru ocuparea şi inovarea forţei de muncă, consultanţă şi sprijin pentru SPO din Regiunile Centru si Vest, în dezvoltarea de servicii noi pentru promovarea antreprenoriatului”. Demersul este pus în practică în parteneriat cu cinci organizații publice și private din ţară şi Italia.
Un număr de 10 angajați din Agenții de Ocupare a Forței de Muncă din regiunile Centru și Vest au participat, în perioada 29 septembrie-5 octombrie 2013, la un stagiu de învățare, organizat de partenerii italieni din proiect, în regiunea Emilia-Romagna. Scopul intership-ului a fost identificarea, implementarea și schimbul de bune practici și expertiză în domeniul serviciilor de dezvoltare antreprenoriat și consiliere profesională cu Serviciile Publice de Ocupare din state membre UE.
Unul dintre instrumentele de lucru prezentate de partenerii italieni a fost „Bilanțul competențelor“, util șomerilor aflați în căutarea unui loc de muncă, angajaților care practică mobilitatea pe piața muncii, dar și celor care doresc o dezvoltare profesională și a carierei. De asemenea, permite găsirea locului de muncă unde pot fi valorificate competențele dobândite, susțin cei care l-au testat. Participanții la stagiu de învățare au avut ocazia să viziteze și un incubator de afaceri, deschis în urmă cu 10 ani. Aici, firmele nou înființate primesc spațiu, au acces la utilități, au o serie de avantaje fiscale, primesc consultanță și sprijin pentru obținerea de împrumuturi de la bănci sau asociații de antreprenori. Intrarea în incubator se face prin concurs, iar facilitățile se întind pe o perioadă de până la cinci ani.
Au fost avansate propuneri pentru regândirea măsurilor active care să îmbunătățească ocuparea forței de muncă; testarea și introducerea Bilanțului competențelor ca instrument de lucru în Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă; schimbarea criteriilor de evaluare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Participanții au realizat documentele relevante care se vor constitui în mijloace de învățare pentru specialiștii din AJOFM care nu au făcut deplasarea în Italia.
Proiectul „Şomer ANtreprenor? Se poAte! – ŞANSA. Servicii publice pentru ocuparea şi inovarea forţei de muncă, consultanţă şi sprijin pentru SPO din Regiunile Centru si Vest, în dezvoltarea de servicii noi pentru promovarea antreprenoriatului” este co-finanțat de Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare“. România, ca țară membră a Uniunii Europene, trebuie să-și consolideze propriile Agenții de Ocupare a Forței de Muncă, în calitate de Serviciu Public de Ocupare (SPO), prin asigurarea unor servicii moderne, extinzând cooperarea de la nivel local, la regional/inter-regional, național și european.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ALBAIULIAN
luni, 14.10.2013 at 16:08
Va rugam respectuos sa ne fi spus si cine a „beneficiat” de acest „schimb”, nu de altceva dar sunt platiti din banii publici!