Economie
Schimbări de calcul la pensiile pentru grupele de muncă. Proiect de lege în care vârsta de pensionare scade în zeci de localități
Noi schimbări la calcularea pensiilor pentru grupele de muncă sunt incluse într-un nou proiect de lege aflat în parlament. Deputatul PNL Florin Roman a declarat marţi, 10 septembrie, că va depune un proiect de lege cu privire la calcularea pensiilor pentru grupele de muncă.
Potrivit acestuia, propunerea este ca punctul de referinţă să fie calculat raportat la prevederile legii în vigoare la momentul ieșirii la pensie.
Potrivit acestuia, sunt mineri din Munții Apuseni care, după recalculare, au avut scăderi la pensie de 5.000 – 6.000 de lei. În proiectul de lege sunt incluse zeci de localități în care este prevăzută scăderea vârstei de pensionare, fără penalizare.
EXTRAS din DOCUMENT:
Reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare: Art.1
La articolul 28 din Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
a) Unitățile miniere și unitățile de prospecțiuni și explorări geologice, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de lucru în luna respectivă;
Reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare Art. 2.( Lista localităților)
La articolul 58 din Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, se va introduce un nou aliniat (4), care va avea urmatorul cuprins:
(4) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării și arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a țițeiului parafinos şi neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv în localităţile:
Baia Mare, Călăraşi, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localităţile:
- Abrud, Avram lancu, Baia de Arieș, Bistra, Lupșa, Ocna Mureș, Ocoliș, Roșia Montană, Sălciua și Zlatna din județul Alba,
- Aluniș, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad,
- Pitești din judeţul Argeș,
- Bacău, Comăneşti și Onești din judeţul Bacău,
- Băița din judeţul Bihor,
- Maieru, Rodna și Șanț din judeţul Bistriţa-Năsăud,
- Codlea, Crizbav, Făgăraș, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou și Victoria din judeţul Braşov,
- Brăila, Chişcani și Tichilești din judeţul Brăila,
- Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roșu şi Reșița din judeţul Caraș-Severin,
- Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj,
- Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din județul Covasna,
- Târgoviște şi Titu din județul Dâmboviţa,
- Işalniţa din judeţul Dolj,
- Galaţi din judeţul Galaţi,
- Clejani, Giurgiu din judeţul Giurgiu,
- Letca Nouă, Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni și Urdari din județul Gorj,
- Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș din judeţul Harghita,
- Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Răchitova, Șoimuș, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din județul Hunedoara,
- Ciulniţa și Slobozia din județul Ialomiţa,
- Băiuț, Borșa, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Şișești, Remetea Chioarului și Copalnic Mănăștur din judeţul Maramureş,
- Grinţieș şi Săvineşti din judeţul Neamţ,
- Brazi, Comarnic, Florești, Ploieşti şi Valea Călugărească din judeţul Prahova,
- Videle din judeţul Teleorman, Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava,
- Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș, Mina Altân Tepe și Tulcea din judeţul Tulcea, Berbești şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea,
pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.
Reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare Art. 3.
La articolul 84 din Legea nr. 28 din 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, dupa alineatul (1), se va introduce un nou aliniat (11), care va avea urmatorul cuprins;
(1.1) Prin exceptie de la dispozitiile art. 84 , alin (1), in cazul persoanelor care au realizat stagiul de cotizare în condițiile prevăzute la art. 28, alin (1), valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul stagiilor de cotizare complete prevăzute de legislația valabilă la data ieșirii în pensie.
Vezi AICI documentul (în format .PDF)
Schimbări la calcularea pensiilor pentru grupele de muncă, propuse de deputatul Florin Roman
„PSD a creat o imensă aşteptare în momentul în care, de la nivelul prim-ministrului şi al ministrului Muncii, s-a anunţat că toate pensiile vor creşte. Asta a fost prima comunicare a PSD. PNL spunea atunci că vor fi nişte probleme, pentru că era evident pentru toată lumea că dispărând excepţiile de la legea pensiilor, cum erau pensionarea anticipată cu 2 ani mai repede pentru cei aflaţi în zonele miniere, pensionarea anticipată în baza calculului pe grupele de muncă, vor apărea inechităţi.
Am spus aceste lucruri şi atunci s-a modificat comunicarea de la nivelul PSD – au spus că 3.800.000 de pensii vor creşte. În momentul în care ne-am uitat pe lege, era evident că cei 18% vor fi nedreptăţiţi”, a spus Roman la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
„Având în vedere că pentru persoanele prevăzute la art. 28, alin. (1) din Legea 360 din 2023 privind sistemul public de pensii, stagiul complet de cotizare, la data ieșirii acestora în pensie, a fost mai mic de 25 de ani, respectiv 15, 17 și 20 de ani, iar prin noua lege este instituit ca stagiu mediu de cotizare luat în calcul la determinarea drepturilor cuvenite acestor persoane o perioadă de 25 de ani ( art. 84 aliniat (1)), pentru aceste categorii de pensionari a rezultat o pensie recalculată mai mică decât cea aflată în plată, iar majorarea acesteia potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (3)-(7), ar fi posibilă doar după circa 3-5 ani, până atunci rămânând la nivelul aflat în plată înainte de recalculare, în condițiile în care ceilalți beneficiari de pensii ar beneficia anual de majorările instituite prin noua lege.
Îngheţarea lor la nivelul actual pentru o perioadă de 3-4 ani înseamnă că cei afectaţi nu vor beneficia de prevederile noii legi care spune că valoarea punctului de referință se majorează anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Pensionarii vor trebui să facă faţă inflației şi majorărilor de prețuri cu banii pe care îi primesc acum, situaţie care creaza noi discriminări şi inechități”, explică deputatul, în expunerea de motive.
Miner cu o scădere a pensiei de 6.000 de lei în urma recalculării, după ce a lucrat 23 de ani în subteran
Florin Roman a precizat că a avut în audienţă mai mulţi mineri. Unul dintre aceștia a avut o scădere la pensie de 6.000 de lei în urma recalculării pensiilor, după ce a lucrat 23 de ani în subteran.
„Legea, la momentul respectiv, spunea că vă puteţi pensiona nu la 25 de ani, cum se calculează acum punctul de referinţă, ci la 15, 17, 19, 20 de ani. În condiţiile în care au avut salariile mai mari, ei au şi contribuit cu 30% mai mult.
Propunerea noastră vine să rezolve această problemă, în sensul că atunci când calculezi punctul de referinţă, trebuie să o faci pentru acei oameni la condiţiile de atunci din lege, pentru că nu e vina lor că ulterior legile s-au tot schimbat. De aici le apare această scădere, întrucât punctul de referinţă nu era aşa – 25 de ani stagiul de cotizare – ci la 19 sau 20 de ani în condiţiile în care au contribuit mai mult.
Propunerea noastră este ca punctul de referinţă să fie calculat la ceea ce spunea legea la momentul respectiv, să fie de 20 ani, dacă aşa s-a pensionat atunci, pentru că aşa i-a permis legea, pentru că era beneficiar de grupă de muncă”, a afirmat acesta.
Includerea unităților de prospecţiuni și explorări geologice în categoria locurilor de muncă încadrate în grupa 1
„Principalul obiectiv al Legii 360 din 2023 a fost eliminarea inechităţilor şi discriminărilor din sistemul public de pensii. Din păcate, noua legea a creat noi discriminări care afectează peste 800.000 de pensionari, oameni care au muncit în condiții extrem de grele de muncă.
Pentru a asigura eliminarea unei mari inechități create, se impune includerea unităților de prospecţiuni și explorări geologice în categoria locurilor de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa 1 de muncă, prin modificarea art. 28, alin. (1). Aceasta inechitate a existat în legislatia anterioară, fiind eliminată prin adoptarea OUG nr. 10/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Persoanele care au desfășurat activități miniere, în subteran, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării sau prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice trebuie să beneficieze și ele de o pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani realizat în aceste activități.
Scopul este acela de a elimina inechitățile existente între categorii de pensionari care au desfășurat activități în aceleași condiții și medii, iar la determinarea punctajului mediu anual au fost utilizate stagii complete de cotizare diferite, în funcție de legislația în vigoare la data înscrierii la pensie”, mai explică deputatul, în expunerea de motive.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News