Connect with us
Advertisement

Educație

În Alba sunt zeci de școli în care elevii se pot număra pe degete. Lista unităților la care anul școlar începe cu maxim 10 copii

Publicat

Sute de elevi, zeci de părinți, profesori, primari, preoți, o mare de buchete de flori și emoții: așa arată de cele mai multe ori tabloul clasic al unui început de an școlar. 

Însă, în contrast cu imaginea clasică pe care mulți dintre noi o știm, există și un alt fel de început școlar, departe de ochii lumii. În județul Alba, 20 de școli vor începe noul an cu mai puțin de 10 elevi în bănci. Majoritatea se află în zone rurale, depopulate.

În mare parte este vorba despre școli unde elevii merg zeci de kilometri prin pădure, pe poteci de pământ pentru a învăța.

Sunt școli, unde, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Alba, în bănci, teoretic vor fi doar 3 elevi.

Astfel de cazuri pot fi întâlnite la Școala Primară din Păștești, din Pătușești sau din Mătișești.

Lista unităților școlare din Alba cu mai puțin de zece elevi

  • Grădinița cu Program Normal Pirita – 9 elevi
  • Școala Primară Feisa – 7 elevi
  • Școala Primară Dealu Lămășoi – 5 elevi
  • Școala Primară După Pleșe – 5 elevi
  • Școala Primară Glod – 8 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Glod – 6 copii
  • Grădinița cu Program Normal Almașu Mare – 5 copii
  • Școala Primară Cib – 5
  • Grădinița cu Program Normal Cib – 6 copii
  • Grădinița cu Program Normal Deal – 9 copii
  • Școala Primară Mihoesti – 9 elevi
  • Școala Primară Mărgineni – 4 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Ghețar – 6 copii
  • Grădinița cu Program Normal Medves – 5 copii
  • Școala Primară Medves – 3  elevi
  • Grădinița cu Program Normal Cărpiniș – 7 copii
  • Școala Primară Mătișești – 3 elevi
  • Școala Primară ”Înv. Aurel Nicola” Pătruşeşti – 3 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Totoi – 8 copii
  • Grădinița cu Program Normal Balomiru de Câmp – 7 copii
  • Grădinița cu Program Normal Beţa – 4 copii
  • Școala Primară Beţa – 8 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Mogoş – 8 copii
  • Școala Primară Gârde – 9 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Ocoliş – 9 copii
  • Școala Primară „Gheorghe Pavelescu” Purcăreţi – 6 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Poşaga de Jos – 5 copii
  • Școala Primară Costeşti – 9 elevi
  • Școala Primară Făgetu de Sus – 8 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Făgetu de Jos – 7 copii
  • Grădinița cu Program Normal Costeşti – 5 copii
  • Școala Primară Păşteşti – 3 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Tău – 8 copii
  • Școala Primară Pleşi – 4 elevi
  • Școala Primară Negeşti – 6 elevi
  • Școala Primară Colţeşti – 8 elevi
  • Grădinița cu Program Normal Rimetea – 6 copii
  • Grădinița cu Program Normal Colţeşti – 6 copii
  • Școala Primară Lumineşti – 4 elevi

Poveștile elevilor care parcurg zeci de kilometri întregi zilnic pentru a ajunge la școală pot fi întâlnite la tot pasul în munții Apuseni.

În urmă cu un an, reporterii alba24.ro, au înâlnit-o pe Andreea, o elevă care atunci era în clasa a V-a și pentru a ajunge la școala din Ponor, parcurgea 12 kilometri zilnic, dus-întors.

CITEȘTE ȘI: VIDEO REPORTAJ: Pe urmele oamenilor din munți, izolați în Apuseni. O zi cu pasionații de off-road, într-o acțiune umanitară 4×4

Fata s-a întâlnit la un moment dat chiar și cu un lup. Senină, întrebată de reporterul alba24.ro ce a făcut în acel moment, ea a spus că s-a uitat la el și a trecut mai departe.

Cum se prezintă unele școli din județ înainte de începerea școlii

În județul Alba, cu câteva zile înainte de începutul anului școlar, 12 școli și grădinițe au sedii în clădiri care nu sunt autorizate pentru funcționare.

Majoritatea sunt în zona Munților Apuseni. Unele au încă grupuri sanitare în exteriorul clădirii, altele nu au apă curentă sau chiuvete. La Răchita, grădinița funcționează în containere, cu grupuri sanitare necorespunzătoare. Elevii sau copiii de grădiniță din aceste unități de învățământ vor începe activitatea, chiar și în aceste condiții.

În cele mai multe cazuri este vorba despre grupurile sanitare care sunt necorespunzătoare din punct de vedere al funcționării. Mai exact, în unele situții discutăm despre băi la comun (fete-băieți) sau care nu au apă curentă.

De asemenea mai pot fi cazuri unde în grupurile sanitare au fost descoperite urme de mucegai, sau nu este igienizat corespunzător, au fost descoperite țevi care curgeau sau nu erau izolate cum trebuie.

CITEȘTE ȘI: Cum începe școala în mai multe unități de învățământ din Alba: Probleme la grupurile sanitare, lipsa apei sau WC-uri la comun

Potrivit directorului DSP Alba, Alexandru Sinea, sunt mai mulți factori pentru care un grup sanitar poate fi încadrat ca necorespunzător. În linii mari, Sinea a declarat că inspectorii care verifică starea grupurilor sanitare nu vor lux, ci vor să vadă condiții minime de decență și igienă.

Lista unităților de învățământ neautorizate în ALBA:

  • Grădinița cu Program Normal Acmariu – clădire reabilitată; se poate autoriza
  • Școala Primară Acmariu – clădire reabilitată; se poate autoriza
  • Școala Primară Mărgineni – există apă curentă și chiuvete; grupuri sanitare necorespunzătoare; situație definitivă până la desființare
  • Grădinița cu Program Normal Tău – lipsă apă curentă, canalizare, grupuri sanitare și curte proprii (grup sanitar corespunzător, în afara unității)
  • Grădinița cu Program Normal Răchita – unitatea funcționează în containere, cu grupuri sanitare insuficiente
  • Grădinița cu Program Normal Cunța – unitatea funcționează în incinta școlii gimnaziale, cu grup sanitar amplasat la exterior
  • Școala Primară Mugești – local școală necorespunzător; lipsă apă curentă și grupuri sanitare necorespunzătoare; situație definitivă
  • Școala Primară Dealul Lămășoaia – clădire privată; lipsă apă curentă; grupuri sanitare necorespunzătoare; situație definitivă
  • Școala Primară După Pleșe – clădire privată; lipsă apă curentă; grupuri sanitare necorespunzătoare; situație definitivă
  • Școala Primară Ocoale – există apă curentă în unitate; grup sanitar necorespunzător
  • Școala Primară Păstești – clădire privată; există apă curentă; grup sanitar necorespunzător
  • Școala Primară Negești – lipsă apă curentă; grup sanitar necorespunzător

sursă foto: fotograf Marius Turc, munțiinoștri.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement