Secretele bisericii medievale dispărute de la Volkani, vechiul nume al localității Vinerea

Localitatea Vinerea este cunoscută prin evenimentele și manifestările tradiționale românești: obiceiul „Păștenilor” – un obicei vechi de peste o jumătate de veac și „Festivalul Național de Dansuri și Tradiții Populare Vinerea – Cugir” care se desfășoară anual în „Poiana cu goruni” din localitate. Dar foarte puțină lume cunoaște istoria bisericii medievale a sașilor din satul dispărut Volkani – localitatea Vinerea de acum.

Informații despre sat și totodată, despre biserica dispărută, am aflat din lucrarea lectorului universitar Cristian Ioan Popa – „Valea Cugirului din preistorie în zorii epocii moderne”.

Pe teritoriul actual al localității se aflau două sate distincte :”satul din vale” din lunca râului, și „satul din deal” – pe cuprinsul căruia se afla și vechea biserică la care vom face referire.

„Satul din deal” era cunoscut în perioada medievală, sub toponimele de villa Wolkani (1330), villa Velkani (1335). Așezarea era situată pe o terasă înaltă, aflată în dreapta râului Cugir.

În anul 1431, satul era condus de un comite sas – comes Hees de willa Walkani, iar ultima atestare documentară a „satului din deal” este consemnată în documente în anul 1488. În secolul XVI satul Volkani își pierde identitatea și se contopește cu satul din vale , locuitorii satului fiind asimilați de vecinii lor, iar noul sat va purta denumirea de Felkuner/Felkenyer.

Atestarea documentară a vechii biserici

Piatra de temelie ar fi fost pusă, înainte de prima atestare documentară a satului Volkany, în anul 1330.

Lăcașul de cult a fost ridicat de către comunitatea săsească din localitatea Vinerea, cunoscută în documentele vremii începând cu prima jumătate a secolului al XIV-lea, prin cei doi preoți: Herbord și Lihard.

Potrivit cercetărilor realizate la fața locului, s-a stabilit că vechiul lăcaș de cult, nu excela prin dimensiunile sale, dimpotrivă biserica era una destul de mică.

Istoricul Iuliu Marțian, consemna prima dată în anul 1904, ruinele unei foste biserici distruse de năvălirea tătară. Vechiul lăcaș de cult, a fost fortificat cu un zid de piatră, porțiuni din acesta fiind vizibil și azi.

În anul 1835, este menționat pentru prima dată și hramul biserici, ca fiind cel al „Sfinților Arhangheli”.

În curtea interioară a bisericii, la aceea vreme se afla și un mic cimitir al comunității săsești. În urma săpăturilor arheologice, a fost descoperit un monument funerar de forma unui mic bloc de gresie, pe care era gravat brațul unei cruci.

Lăcașul de cult a funcționat în perioada Evului Mediu (secolele XV-XVI-lea), după care a intrat treptat în fazele decăderii și a părăsirii micii bisericuțe, de către comunitatea săsească.

Decăderea treptată a bisericii și urme de schelete arse

Odată cu părăsirea satului de către comunitatea săsească și îndreptarea lor către Cugir sau alte zone din țară noastră, ritmul slujbelor a stagnat treptat și apoi s-a oprit de tot, iar lăcașul de cult este lăsat în paragină. Biserica este refolosită apoi în cursul secolului al XIX – lea, de către membrii comunității greco-catolice din Vinerea.

Devenite ruine, în anul 1890, zidurile bisericii sunt vândute bucată cu bucată, fiind folosite de către localnici la construcția și fundațiile locuințelor.

Un incendiu puternic a cuprins biserica, în care, la acel moment, se afla și populația săsească. Oamenii nu au mai putut ieși la timp și au fost mistuiți de flăcări. În urma cercetărilor arheologice, au fost descoperite urme de schelete, carbonizate.

În timpul lucrărilor de refacere a drumului care trece prin aproprierea monumentului medieval, executate în anul 2004, a fost descoperit un bloc din calcar din perioada romană, care a fost refolosit în epoca medievală, ca masă de altar pe care a fost săpată o nișă pentru depunerea moaștelor unui sfânt.

Articol de Sorin Giurca