Connect with us
Publicitate

Actualitate

Senatorul Alexandru Pereş: În zece ani, în municipiul Sebeş au fost înregistrate peste 800 de cazuri de cancer

Publicat

IMG_4305 Senatorul de Alba, Alexandru Pereş, a prezentat vineri, în conferinţă de presă, o statistică a cazurilor de cancer înregistrate în ultimii ani la Sebeş şi s-a referit la situaţia fabricii de formaldehidă din oraş. A spus că salută „suspendarea pe moment a autorizației de mediu pentru noua fabrică de formaldehidă până la lămurirea situației şi instituirea unui mod de dialog și rezolvare a tuturor problemelor locuitorilor”.

Noua fabrică de formaldehidă de la Sebeş a dus la scoaterea în stradă a peste 1.500 de oameni, duminica trecută la Sebeş, iar din spusele lui Pereş protestele vor continua toată luna ianuarie. Un nou protest este programat duminică, de la ora 14.00.

„Toţi suntem de acord că aceste noxe (formaldehida – n.r), într-adevăr periculoase trebuie eliminate din traiul de zi cu zi al locuitorilor din municipiul Sebeş şi a zonei limitrofe, care poate fi afectată de această, spun eu, posibilă poluare”, a declarat vineri senatorul Alexandru Pereş, în cadrul unei conferinţe de presă.

IMG_4314 În perioada 2004 – 2014 în municipiul Sebeş au fost înregistrate 841 de cazuri de cancer. „Anul cel mai groaznic, este anul 2007, în care au fost 120 de cazuri de diferite tipuri de cancer. În 2008 au fost 61, în 2009 au fost 67 de cazuri, în 2010 au fost 61 de cazuri, în 2011 este un salt la 79 de cazuri în 2012 au fost 77 de cazuri, în 2013 au fost 86 de cazuri, iar în 2014 au fost 85 de cazuri”, a spus Alexandru Pereş.

„Din anul 2007, am încercat și insistat la factorii guvernamentali locali și centrali de a comunica și lămuri situația de la Sebeș, prin intermediul a opt interpelări pe posibilele poluări sau pe sănătatea locuitorilor și am primit răspunsuri, mai mult sau mai puțin voluminoase sau argumentate, dar toate dădeau ca sigură investiția și cu limite acceptabile și legale în privinţa poluări”, a mai precizat Pereş.

„Fabrica aceasta de 60.000 de tone nu e precedent. Fabrica aceasta cumpărată nu e o tehnologie ultramodernă nouă, prin care într-adevăr principalul lucru pe care constructorii îl pun e siguranţa cetăţenilor şi siguranţa muncitorilor de acolo. Deci acest punct de vedere poate fi o acuză  clară a investitorului de a aduce o fabrică second hand în România şi la Sebeş, având în vedere că acolo exista de fapt o fabrică de 10 -11 ani, funcţionează la o capacitate foarte mică, care a fost şi subiectul unui referendum în 2008, care nu era valid. SC Kronospan SA poate funcționa deocamdată și cu vechea fabrică, completându-și din altă parte necesarul de formaldehidă”, a adăugat senatorul de Alba.

YouTube video

Alexandru Pereş spune că a fost „martor la dezindustrializarea judeţului, în care, tocmai din cauza acestui lucru, a poluării excesive şi a regulilor impuse de UE, s-au luat nişte măsuri foarte dure”.

Ca o opinie personală, Alexandru Pereş a făcut următoarele precizări, privind cum ar trebui să se procedeze:

„1. Vina este la administrația locală și centrală, dar și la investitor. Atât instituțiile de control locale, regionale sau centrale, care nu comunică repetat și îndestulător cu populația, cât și investitorul care ar trebui să aibă mai multă deschidere spre dialog și informare populară, baza unei coexistențe acceptate.

2. Mai puțină aroganță în declarații și comportament din partea managerilor S.C. Kronospan S.A. ar netezi relația cu locuitorii din Sebeș și din zonă.

3. Mai multă trasparență și lumină în derularea de noi investiții, cu accent pe sistemele moderne de protecție a mediului și sănătății populației, precum și a monitorizării aerului.

4. Controale mai riguroase și comunicarea către populație a rezultatelor acestora, nu doar spre ministere, cu privire la sursele de poluare existente și măsurile convenite.

5. Acțiuni comune pentru stoparea eventualelor poluări accidentale.

6. Prima dată siguranța mediului și sănătății salariaților și apoi profitul companiilor”.

Alexandru Pereş a spus că „rolul nostru este de a sesiza și instituțiile centrale, respectiv Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, precum și Ministerul Sănătății, în ideea de a reanaliza și rezolva situația de la SC Kronospan SA Sebeș”.

Prezent în cadrul conferinţei de presă, deputatul PNL Alba Dan Simedru a declarat că „mi se pare de înţeles atitudinea cetăţeniloe de a fi neliniştiţi, atâta timp cât statul român nu ia măsurile necesare pentru a fi informaţi şi a arăta că este capabil să monitorizeze într-un mod transparant întregul proces de industrializare”.

De asemenea acesta a mai adăugat că „acum există instalaţie de monitorizare, dar a gradului general de poluare. Atunci când noi vom putea să avem instrumente de măsură şi control, a gradului de poluare şi să fie transparent utilizate ca să existe acest zilnic şi public rezultat al monitorizării, atunci putem discuta şi de o industrializare aşa cum doresc investitorii, pentru că avem nevoie de industrializare. Dar acest lucru trebuie să vină la pachet cu responsabilizarea acestor investitori faţă de protecţia mediului”.

Citeşte şi Noua fabrică de formaldehidă de la Sebeş: ONG-urile au REFUZAT concilierea cu Kronospan şi continuă protestele. Vezi motivele

Citeşte şi VIDEO |Noua fabrică de formaldehidă de la Sebeş: „Ministerul SUSPENDĂ acordarea autorizaţiei de mediu până la clarificarea situaţiei”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate