Eveniment
România și Alba Iulia, în Cartea Recordurilor 2025. Care sunt performanțele confirmate de Guinness World Records
România și Alba Iulia sunt în Cartea Recordurilor 2026. Țara noastră se află pe locul 5 la nivel global și pe locul 1 la nivel European. Sunt peste 100 de recorduri confirmate de Guinness World Records.
Reușitele românilor acoperă domenii variate – sport, cultură, artă, inițiative comunitare și proiecte inovatoare – și demonstrează talent, creativitate și perseverență.
Alba Iulia a înregistrat cel mai recent, în 2025, recordul pentru cea mai lungă masă realizată din materiale reciclate, cu o lungime de peste 2,7 kilometri.
Record la Alba Iulia: Masa care unește
În 13 septembrie 2025, Alba Iulia a înregistrat un nou record mondial. ”Masa care Unește” a fost cea mai lungă masă construită din materiale reciclabile, din lume.
Evenimentul a reunit efortul a peste 1000 de voluntari și zeci de firme care au pus la dispoziție mâncarea, materialele, flori, farfurii și logistică.
Alte recorduri mondiale la Alba Iulia
Alba Iulia deține recordul pentru cea mai mare hartă a României formată din oameni și pentru ”cea mai mare îmbrățișare”.
În 29 septembrie 2018, Anul Centenar, 4.807 persoane, coordonate de sute de voluntari, au format în spaţiul din Şanţurile Cetăţii Alba Carolina harta României. Denumirea oficială a recordului este ”Largest human image of a country/continent” (”Cea mai mare imagine formată din oameni a unei ţări/continent”).
În 2009, a fost "Cea mai mare îmbrăţişare", la Alba Iulia. A adunat aproape 10.000 de oameni, care au format un lanț uman în jurul Cetății. Pentru a atesta recordul, judecătorul Guiness Book a parcurs pe bicicletă distanţa de aproape patru kilometri a lanţului uman care a înconjurat Cetatea Alba Carolina.
Primul record mondial din judeţul Alba, înregistrat oficial în Guinness World Records a fost în octombrie 2007. La Târgul de Turism Arieșeni – Gârda – Scărișoara, moții au preparat cel mai mare balmoş din lume. A avut o greutate de 510 kilograme, peste o jumătate de tonă, fiind inclus în The Book of World Records.
Judeţul Alba a mai stabilit un record Guinness, tot în 2009, când, în Roşia Montană, peste o sută de localnici, adunaţi pe stadionul din localitate, au căutat aur cu şaitrocul. Acțiunea pentru stabilirea acestui record a avut loc pe 30 august 2009, de Ziua Minerului.
România în Cartea Recordurilor 2026. Performanțe sportive de referință
România este reprezentată în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) de numeroase nume care au marcat istoria sportului mondial:
- Nadia Comăneci – prima gimnastă din lume care a obținut nota perfectă 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976.
- Helmuth Duckadam – singurul portar care a apărat patru lovituri de departajare consecutive într-o finală de cupă europeană (1986).
- Elisabeta Lipă – deținătoarea celor mai multe medalii olimpice la canotaj: opt medalii, dintre care cinci de aur, cu o diferență de 20 de ani între prima și ultima medalie de aur.
- Gogu Neagoe – caricaturist cu trei recorduri Guinness, 246 de portrete realizate în șase ore, peste 97 de premii internaționale și nouă titluri mondiale.
- Gheorghe Mureșan – cel mai înalt jucător din istoria NBA, cu o înălțime de 2,31 metri.
- Iolanda Balaș – neînvinsă timp de 10 ani la săritura în înălțime, cu 142 de victorii consecutive.
- Constantina Diță – cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton, la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, la vârsta de 38 de ani.
- Mariana Bitang și Octavian Bellu – cel mai de succes duo de antrenori din gimnastica feminină, cu rezultate istorice.
Recorduri recente
- Alba Iulia (2025) – cea mai lungă masă realizată din materiale reciclate, cu o lungime de peste 2,7 kilometri.
- Bianca Ciocârlan – record pentru cele mai multe piruete pe hoverboard într-un minut (Guinness World Records 2026 – Young Achievers).
- Georgeta Damian – record pentru cele mai multe medalii olimpice de aur la canotaj feminin.
- Ștefan Doniga și echipa sa (2025) – record pentru cel mai rapid concert susținut pe fiecare continent.
- Tradiții din Bistrița-Năsăud – recorduri pentru cea mai mare adunare de oameni îmbrăcați în costume populare și pentru cel mai mare dans popular românesc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News