Sistemul electoral american. De ce un candidat poate lua mai multe voturi din partea alegătorilor, dar poate pierde alegerile

Sistemul de vot utilizat în Statele Unite, creat în urmă cu peste 200 de ani, este unic în lume și a fost adaptat la momentul respectiv la nevoile unei țări de dimensiuni foarte mari, de fapt un continent.

Un candidat poate pierde alegerile, chiar dacă a obținut mai multe voturi în mod absolut decât rivalul său. S-a întâmplat acest lucru de mai multe ori. Sistemul electoral american presupune un vot indirect.

Ziua propriu-zisă a alegerilor este doar ultimul pas dintr-un proces electoral lung de aproximativ un an.

Primul pas sunt alegerile primare, în care statele aleg care va fi candidatul pentru fiecare partid politic.

În Statele Unite sunt două partide politice cu care majoritatea americanilor se identifică: Partidul Republican și Partidul Democrat.

Partidul Republican este considerat de dreapta, susținând poziții considerate conservatoare, precum privatizarea sistemului de sănătate, legi stricte pentru imigrație și taxe mai mici.

Partidul Democrat este de stânga și are o poziție considerată mai liberală, susținând politici precum taxe mai mari pentru cei bogați, controlul armelor, salariu minim pe economie mai mare sau protejarea mediului.

În vara de dinaintea alegerilor, cele două partide țin evenimente de o săptămână, numite convenții, pentru a-și selecta în mod oficial candidatul nominalizat.

Fiecare stat trimite delegați la convenție, care acționează drept reprezentanți ai rezultatelor din alegerile primare. Candidatul care obține cele mai multe voturi din partea delegaților acceptă ulterior nominalizarea partidului. Chiar și președintele în funcție trebuie să fie nominalizat din nou de partidul său, în cazul în care nu a servit deja maximul de două mandate.

În momentul în care cei doi candidați au fost nominalizați, se trece la alegerile generale. Deși cei doi candidați se „atacă” unul pe celălalt în timpul campaniei, nu se întâlnesc decât în momentul dezbaterilor prezidențiale, care au loc cu o lună înainte de alegeri.

Scrutinul indirect

Când vine momentul alegerilor propriu-zise, americanii au trei metode posibile pentru a-și oferi votul: prin poștă, prin vot în avans (care are loc cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor), sau prin prezența la urne în ziua votului.

Scrutinul pentru Casa Albă este unul indirect, în care delegaţii şi electorii din Colegiul Electoral iau locul votanţilor direcţi. Scopul sistemului este ca statele cu o populaţie redusă să nu fie ignorate în procesul electoral.

Toate cele 50 de state federale americane au un număr prestabilit de „electori” în Colegiul Electoral – aproximativ proporţional cu populaţia statului.

În total, Colegiul este format din 538 de electori, din care 435 sunt distribuiţi în funcţie de populaţia statelor, iar 100 sunt distribuiţi câte doi pentru fiecare stat american. Alţi trei electori sunt desemnaţi pentru capitala Washington D.C.

Pentru ca un candidat să câştige alegerile are nevoie de susţinerea a cel puţin 270 de electori, adică jumătate plus unul.

Distribuirea electorilor se face, aproape în toate statele, după principiul „câştigătorul ia totul”, astfel candidatul care obţine majoritatea votului popular într-un stat va obţine toţi electorii acelui stat.

• Există, însă, două excepţii: Maine şi Nebraska, unde electorii sunt repartizaţi proporţional.

Practic, americanii votează pentru electori, nu pentru candidaţii propriu-zis. Electorii sunt oficiali din stat sau membri ai partidelor, dar numele lor nu apare, de regulă, pe buletinul de vot.

Numărul de electori pe care îi are fiecare stat este egal cu numărul de reprezentanţi pe care îi are în Camera Reprezentanţilor şi în Senat. California, de exemplu, cel mai mare stat, are 55 de electori, în timp ce Wyoming, stat cu populaţie redusă, are numai trei.

Cum s-a ajuns aici

În acest fel se poate întâmpla ca președintele ales să nu fie cel care a obținut numărul de voturi cel mai mare în mod absolut, ceea ce reprezintă principala critică adusă sistemului de vot american.

Când fondatorii SUA au creat sistemul Colegiului Electoral, în 1787, nu era posibil ca un candidat la preşedinţie să poată organiza o campanie la nivel naţional. În plus, identitatea naţională era departe de a fi cristalizată.

Varianta alegerii preşedintelui de către Congres a fost respinsă, pentru că ar fi provocat prea multe diviziuni. De asemenea, alegerea unui preşedinte de către administraţiile statelor a fost eliminată, pentru că ar fi subminat autoritatea federală.

Alegerea unui preşedinte prin vot direct a fost evitată, de asemenea, de teamă că oamenii îşi vor vota candidatul local favorit şi nu va exista nici un candidat cu o majoritate suficientă pentru a guverna toată ţara.

A fost ales sistemul electorilor, bazat, într-o oarecare măsură, pe Colegiul Cardinalilor care îl aleg pe Papă. Autorităţile au plecat de la premisa că persoanele cele mai bine informate şi mai înţelepte din fiecare stat se vor întruni pentru a alege un preşedinte pe baza meritelor acestuia, fără a ţine cont de loialitatea lor la nivel de stat.

A pierdut un candidat votul public, dar a devenit președinte?

Da. De fapt, două din ultimele cinci alegeri au fost câștigate de candidați care au avut mai puține voturi din partea publicului larg decât rivalii lor.

Este posibil ca un candidat să fie cel mai popular printre alegătorii la nivel național, dar totuși nu reușesc să câștige suficiente state pentru a obține 270 de voturi electorale.

În 2016, Donald Trump a avut aproape trei milioane de voturi mai puțin decât Hillary Clinton, dar a câștigat președinția, deoarece colegiul electoral i-a acordat majoritatea.

În 2000, George W Bush a câștigat cu 271 de voturi electorale, deși candidatul democrat Al Gore a câștigat votul popular cu mai mult de jumătate de milion.

Alți trei președinți au fost aleși fără a câștiga votul popular, toți în secolul al XIX-lea: John Quincy Adams, Rutherford B Hayes și Benjamin Harrison.