Pe parcursul întregului an, dar și în anii anteriori, specialiști psihologi, asistenți sociali și educatori din Structura de reintegrare socială a Penitenciarului Aiud au susținut demersuri adresate tinerilor din comunitate cu rol de conștientizare a comportamentelor de risc precum alegerea unui anturaj cu influențe negative sau consumul de alcool ori droguri.

Publicitate

Cele mai recente activități de acest gen s-au desfășurat joi, 14 noiembrie. Prima dintre acestea a avut loc în Sala Aula Magna a Facultății de medicină din cadrul  Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Un psiholog și un asistent social angajați ai Penitenciarului Aiud au moderat două întâlniri între trei deținuți și peste 500 de elevi și cadre didactice de gimnaziu și liceu din Sibiu, în cadrul proiectului „Alegeri greșite” inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Întâlnirile au avut un pronunțat caracter interactiv, deținuții și-au prezentat poveștile de viață cu accent pe contextele personale și familiale sau alegerile care au condus în final la comportamente infracționale, iar ulterior s-au oferit răspunsuri la întrebările elevilor.

A doua activitate s-a desfășurat la Liceul Teologic Reformat din Cluj-Napoca, unde doi deținuți însoțiți de doi educatori din Penitenciarul Aiud au fost protagoniștii unui eveniment de prevenție a comportamentelor deviante în rândul tinerilor elevi. Deținuții au vorbit despre experiențe negative legate de consumul de droguri și au răspuns la întrebările celor peste 100 de elevi și cadre didactice prezente.

Publicitate

Întrebările au vizat perioada post-liberare, elevii au dorit să afle planurile de viitor ale deținuților, dacă vor mai consuma sau dacă vor comercializa droguri, dacă sunt susținuți și ajutați de către familiile lor, dacă există riscul de a recidiva. Răspunsurile oferite s-au concentrat pe aspecte care trebuie evitate pentru ca alegerile să nu conducă la infracțiuni și, mai apoi, la privare de libertate.

Activitățile de prevenire au fost utile pentru elevi, care au aflat din surse reale și valide informații despre urmările consumului de droguri. Pe de altă parte, persoanele private de libertate au avut oportunitatea de a fi utile unor tineri de vârste similare.

Publicitate