Eveniment
STAREA DRUMURILOR în ALBA: Măsuri de la CNADNR pe arterele naţionale şi autostradă şi situaţia pe drumurile judeţene. Atenţionare de polei
Judeţul Alba se află sub avertizare Cod Galben de polei şi ceaţă, joi, astfel încât şoferilor li se recomandă să circule cu prudență.
Potrivit ANM, până la ora 12.00 în judeţul Alba, inclusiv municipiile și drumurile naţionale, europene şi autostrada, se vor semnala depuneri de polei şi ceață, cu reducerea vizibilității. Condiţii de polei şi precipitaţii mixte vor fi până vineri dimineaţa. De asemenea, în 14 judeţe din estul ţării este Cod Galben de ninsori viscolite până în 8 ianuarie, ora 6.00. În regiunile estice vântul va avea intensificări cu viteze de 60-70 km/h. În Moldova va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă de aproximativ 10-15 cm. În Dobrogea şi estul Munteniei ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, trecător viscolită în cursul nopţii.
Potrivit CNADNR, nu sunt drumuri naţionale blocate în judeţul Alba, însă este zăpadă până la 1 cm pe DN75 Cîmpeni şi până la 2 cm în zona Scărişoara. Pe DN1, DN 7 şi centura ocolitoare se circula în condiţii de iarnă, „la negru”.
Secţia Drumuri Naţionale a acţionat cu 12 utilaje şi a răspândit 65 tone de material antiderapant pe DN74, DN74A, DN75, DN1R.
De asemenea, SDN Sibiu Autostrăzi a răspândit 14 tone de material antiderapant pe A1, cu patru utilaje.
În judeţul Alba, în jurul orei 10.00, mai ningea slab, local, în zonele DN74 (Zlatna), DN74 (Abrud), DN75 (Câmpeni), DN75 (Sălciua) şi DN75 (Scărişoara).
Dacă aveţi informaţii despre situaţii de drumuri blocate sau circulaţie îngreunată pe parcursul zilei, puteţi trimite fotografii pe pe Ştirea Ta pe Alba24.ro.
În ceea ce priveşte drumurile judeţene, pentru siguranţa circulaţiei pe timp de iarnă şi gestionarea eficientă în acest sezon rece, 17 tronsoane au fost închise până în 15 martie. Asta înseamnă că în zonele stabilite nu vor intra utilaje de deszăpezire sau luate alte măsuri de întreţinere a drumurilor, iar şoferii trebuie să aleagă variante ocolitoare.
În judeţul Alba, pe drumurile judeţene s-a acţionat cu material antiderapant, în locaţiile în care a fost nevoie de astfel de intervenţii, încă din noaptea de miercuri spre joi, în total fiind utilizate 50 de utilaje. Circulaţie îngreunată, în condiţii de iarnă, a fost semnalată în zona Roşia de Secaş – ieşire spre judeţul Sibiu şi zona montană. Nu au fost semnalate cazuri de drumuri blocate, potrivit directorului Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Alba, Dan Popescu.
Lungimea totală a sectoarelor de drumuri închise este de 182,397 km, iar măsura este similară celor de anii trecuţi.
Întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de iarnă este asigurată de societatea Drumuri şi Poduri Locale SA, care a încheiat contracte cu CJ Alba, pentru acest sezon, în valoare de 4,3 milioane lei cu TVA.
Vezi şi Situaţia contractelor de DESZĂPEZIRE, publicată de Prefectura Alba. Cine întreţine drumurile şi autostrada, în iarna 2015-2016
Citeşte şi Cât costă DESZĂPEZIREA pe drumurile județene din Alba, în sezonul de iarnă 2015 – 2016. Contracte valabile până în martie anul viitor
Prevenirea înzăpezirii drumurilor se realizează prin patrulare cu utilaje, acţiune ce se desfăşoară în timpul ninsorilor liniştite, viscole slabe (vânt sub 30 km/h). Utilajele folosite pe drumurile judeţene sunt de regula utilaje echipate cu lamă (autogredere), greder semipurtat) sau autovehicule-autobasculante la care s-a montat lama metalică, dotata cu cuţit cu protecţie din cauciuc, transmite CJ Alba.
Sectoarele de drumuri judetene declarate închise în perioada 15 decembrie 2015 – 15 martie 2016:
1.DJ 106 H: Ighiu – Ighiel – Necrileşti – Întregalde, de la km 5+653 la km 24+500; L=18,847 km; între localităţile Ighel şi Necrileşti
– varianta ocolitoare DJ 107 K, cu acces din DN 1 prin localitatea Galda de Jos;
2.DJ106K: Sebeş – Daia Română – Ohaba – Secăşel – DJ107, de la km 12+750 la km 19+150; L=6,400km, între Daia Română şi Vingard;
– varianta ocolitoare DJ106I: Cunţa – Draşov – Şpring – Vingard;
3.DJ 107 K: Galda de Jos – Poiana Galdei – Întregalde – Ghioncani – DJ
107 I; de la km 32+000 la km 35+500; L= 3,500 km; între Valea Mlacii şi
Valea Ţupilor
– varianta ocolitoare DJ 107 I, cu acces din DN 74 prin localitatea Bucium şi Mogoş
4.DJ 107 I: Aiud – Râmeţ – Geogel – Valea Barnii – Mogoş – Bucium – DN 74,
de la km 42+000 la km 55+540; L=13,540 km; între localităţile Geogel şi Cojocani
– varianta ocolitoare pe DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud) şi DN 74 (prin localităţile Bucium şi Mogoş)
5.DJ107R: Stremţ (DJ 750C) – Cetea – Benic (DJ107K), de la km.0+000 la km.4+000; L=4,00km;
6.DJ 670 C: Săsciori – Dumbrava – Cîlnic, de la km 3+000 – km 6+000 ; L=3,000 km; între localităţile Dumbrava şi Cîlnic
– varianta ocolitoare DJ 106 F, cu acces din DN 1 (intersecţie DN 1 cu DJ 106 F)
7.DJ 704: DN 7 – Vinerea – Cugir – Şureanu – Prigoana – Valea Mare – DN 67C, de la km 17+600 – km 55+950; L= 38,350 km; între limita extravilan Cugir şi Luncile Prigoanei
– varianta ocolitoare DN 67C, cu acces din DN 1 (Sebeş)
8.DJ 704 A: DN7 – Pianu de Jos – Pianu de Sus – Strungari – Răchita – DN 67C de la km 16+850 la km 19+350; L=2,50 km; între localităţile Strungari şi Răchita
– varianta ocolitoare DN 67C, cu acces din DN 1 (Sebeş)
9.DJ 705 F: Cugir – Cabana Prislop – Drum forestier; de la km 0+000 la km 12+800; L=12,80 km ; între Cugir şi Cabana Prislop
– varianta ocolitoare DJ 704, cu acces din DN 7 (intersecţie DN 7 cu DJ 704)
10.DJ 705 G: limită judeţul Hunedoara – Cugir, de la km 15+900 la km 19+900; L= 4,000 km; între limita extravilan Cugir şi limita judeţul Hunedoara
– varianta ocolitoare DJ 704, cu acces din DN 7 (intersectie DN 7 cu DJ 704)
11.DJ 709 K: limita judeţul Hunedoara – Cabana Şureanu – DJ 704, de la km 61+000 – km 69+000; L= 8,000 km
– varianta ocolitoare: nu este cazul
12.DJ 750 C: Sălciua de Sus – Valea Largă – Ponor – Râmeţ – Valea Mănăstirii – Stremţ – Teiuş, de la km 5+000 la km 35+760; L= 30,760 km; între Valea Largă şi Valea Mănăstirii
– varianta ocolitoare pe DJ 750 C, cu acces din DN 1 (Teiuş) şi DN 75 (Sălciua) sau varianta din DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud)
13.DJ 762 A: DJ 762 – Vidrişoara – limită judeţul Arad, de la km 2+000 la km 22+000; L = 20,000 km; între localităţile Vidrişoara şi limită judeţ
– varianta ocolitoare: nu este cazul
14.DJ 107P: Hopârta – Turdaş – DJ107D (Vama Seacă) – de la km 0+0.000 la km 2+800; L= 2,80 km; între Hopârta şi Turdaş
– varianta ocolitoare: nu este cazul
15.DJ 704K: Vinerea (DJ704) – Săliştea (DJ705E), de la km 0+0.000 la km 5+0.000; L= 5,00 km; între Vinerea şi Săliştea
-varianta ocolitoare: nu este cazul
16.DJ 762: limită judeţul Hunedoara – Dealul Crişului – Valea Maciului – Marteşti –Vidra – Lunca de Jos – Vărtăneşti – Burzoneşti – Mihoieşti (DN75); de la km. 40+600 la km 46+300; L=5,70 km, între Valea Vidrişorii şi limită judeţ Hunedoara
– varianta ocolitoare: nu este cazul
17.DJ 107Z: Ciumbrud (DJ 107E) – Păgida – Gâmbaş – Aiud (DN1); de la km 1+000 la km 4+200, între localităţile Ciumbrud şi Păgida; L=3,20 km
– varianta ocolitoare: Aiud – Gâmbaş – Păgida
Dacă aveţi informaţii despre situaţii de drumuri blocate sau circulaţie îngreunată pe parcursul zilei, puteţi trimite fotografii pe pe Ştirea Ta pe Alba24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News