Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sumele donate pentru sculptura „Cuminţenia Pământului”, inclusiv prin SMS, vor fi RESTITUITE până la sfârșitul anului. Care este procedura

cumintenia pamantului

Publicat

cumintenia pamantului La finalul anului trecut, Guvernul a stabilit mecanismul de restituire a donațiilor pentru opera de artă „Cumințenia Pământului”. Astfel, sumele donate în vederea achiziționării de către stat a sculpturii lui Constantin Brâncuși vor putea fi restituite integral donatorilor până la data de 31 decembrie 2017. Măsura a fost luată în contextul în care nu s-a reuşit strângerea fondurilor necesare pentru achiziţionarea acesteia, de la cei peste 100.000 de donatori adunându-se peste 1,2 milione de euro.

Hotărârea Guvernului nr. 1016/2016 stabileşte că sumele de bani colectate în condiţiile OUG nr. 10/2016 se restituie donatorilor integral din contul de disponibilităţi deschis la Trezoreria Statului şi/sau din conturile deschise la instituţiile de credit, până la data de 31 decembrie 2017, după cum urmează:

– sumele colectate în lei vor fi restituite pe bază de ordin de plată din contul de disponibilităţi deschis de Ministerul Culturii la Trezoreria Statului şi/sau din conturile în lei deschise la instituţiile de credit.

– sumele colectate în valută vor fi restituite pe bază de ordin de plată din conturile în valută deschise de Ministerul Culturii la instituţiile de credit.

– sumele de bani provenind din SMS-uri şi din numerele liniilor de telefonie fixă, neîncasate până la data de 31 ianuarie 2017, nu vor mai fi transferate către Ministerul Culturii, urmând a fi returnate către donatori direct de către operatorii de telefonie mobilă.  Pentru donaţiile provenite prin SMS, cursul valutar la care se va face returnarea sumei de 2 EUR către donatorul final este cel din data rectificării pe factură/bonusarea la numărul de telefon în cazul cartelei prepaid.

Persoanele fizice sau juridice care au donat şi care nu doresc restituirea acestora îşi vor exprima această opţiune, în mod expres, în scris, către Ministerul Culturii, până la data de 31 martie 2017.

În cazul în care Ministerul Culturii nu deţine suficiente informaţii pentru identificarea anumitor donatori, acesta va comunica public pe pagina proprie de internet şi prin mijloacele mass-media necesitatea transmiterii informaţiilor necesare în vederea restituirii sumelor donate.

cerere restituire cumintenia pamantului Donatorii neidentificaţi vor depune la Ministerul Culturii la adresa/adresele, inclusiv prin poşta electronică, comunicată/comunicate public pe pagina web proprie şi pe cea a Guvernului, precum şi pe alte căi mediatice, o cerere de restituire a sumelor,  până la data de 31 octombrie 2017.

Cererea de restituire va fi însoţită de copii ale documentelor de plată ale solicitanţilor şi trebuie să cuprindă următoarele elemente:

– denumirea solicitantului;

– codul de înregistrare fiscală/CNP;

– domiciliul solicitantului;

– suma solicitată la restituire;

– codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea;

– banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei;

– documente justificative/dovada depunerii sumei solicitate în original;

– numărul de telefon la care poate fi contactat şi numărul de telefon folosit la donarea sumei prin SMS, după caz.

Ministerul Culturii verifică respectarea tuturor obligațiilor pentru efectuarea plății, urmând ca în termen de 60 de zile de la depunerea cererii să fie restituite sumele donate. Ministerul Culturii va comunica public pe pagina proprie de internet şi pe pagina Guvernului, precum şi pe alte căi mediatice calendarul restituirii sumelor donate, pe etape și pe categorii de donatori.

Sumele donate pentru care persoanele fizice sau juridice și-au exprimat opțiunea de renunțare la restituire sau pentru care donatorii nu au putut fi identificați indiferent de modalitatea de colectare sau care nu au putut face dovada donației, până la 31 decembrie 2017, se fac venituri la bugetul de stat.

Donațiile încasate prin intermediul persoanelor juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ cu care Ministerul Culturii a încheiat contracte pentru a sprijini colectarea fondurilor, pot fi restituite în mod direct donatorilor fie de către aceste persoane juridice, pe baza acordului încheiat cu Ministerul Culturii, fie în mod direct de către Ministerul Culturii.

Comisioanele precum și diferențele de curs valutar aferente restituirii donațiilor, indiferent de mijlocul prin care acestea au fost colectate, vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii.

La campania publică pentru achiziționarea operei sculptorului Constantin Brâncuși au participat peste 100.000 de donatori, fiind colectată suma de 1.273.668 euro, a transmis Biroul de presă al Executivului.

sursa: legestart.ro, gov.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement