Connect with us
Advertisement

Actualitate

LUNI: Fenomen astronomic foarte rar, în premieră după 33 de ani. SUPER LUNĂ şi ECLIPSĂ de LUNĂ. Se va vedea și în România

superluna

Publicat

superlunaUn eveniment astronomic foarte rar, prin care se produc simultan două fenomene spectaculoase – Super Luna şi eclipsă de Lună – va avea loc în noaptea de 27 septembrie spre 28 septembrie.

Fenomenul va fi vizibil aproape în toată lumea şi va începe în seara de 27 septembrie în America de Nord şi America de Sud, iar în dimineaţa de 28 septembrie va putea fi urmărit şi din Europa, Africa şi anumite regiuni din Asia Acentrală. Locuitorii din regiunea Asia Pacific nu vor putea să urmărească fenomenul.

Super Luna – sau Luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.

Acest fenomen astronomic va fi vizibil parţial şi din România.

Eclipsa începe la ora 3:11 (28 septembrie), are maximul la ora 5:47 și se termină în jurul orei de 7:16, în ţara noastră. Cea mai spectaculoasă parte a unei eclipse totale este perioada de când Luna intră în umbră Pământului și până când iese din umbră. În cazul acestei eclipse primul moment va veni la ora 4:06, dar al doilea va fi pierdut pentru că Luna apune.

Discul selenar va căpăta o culoare roșiatică (mai deschisă sau mai închisă în funcție de gradul de opacitate al atmosferei terestre).

Luna nu se va afla sus pe cer pe durata desfășurării eclipsei. O parte din fenomen va putea fi observat când afară se luminează de zi, noaptea terminându-se oficial la ora 5:32.

Eclipsa este vizibilă cu ochiul liber, dacă un va fi cerul acoperit cu nori. Următoarea eclipsă de Lună se produce pe 16 septembrie 2016.

Apariţia simultană a Super Lunii şi a unei eclipse de Lună s-a produs cel mai recent în 1982. Următorul eveniment astronomic similar va avea loc în anul 2033.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement