Connect with us

Economie

Sute de turiști riscă să nu fie primiți în hoteluri pentru care au plătit. Probleme financiare la un mare touroperator din România

concediu, liber, vacanta, mare

Publicat

Sute de turişti români, aflați în vacanță, au fost informaţi că serviciile de cazare sau transport, contractate prin intermediul unei agenții de turism românească, nu au fost achitate.

Este vorba despre Agenţia de turism Cocktail Holidays, controlată de Dan Goicea, vicepreședinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Agenţia de turism a transmis că se confruntă cu blocaj financiar temporar cauzat, în principal, de situaţia economică degradată a mediului de afaceri, scrie Ziarul Financiar.

„Ne confruntăm cu un blocaj financiar temporar şi depunem toate eforturile necesare pentru a redresa activitatea companiei în cel mai scurt timp posibil. Echipa Cocktail Holidays analizează în prezent toate colaborările cu partenerii interni şi externi, în vederea eliminării oricăror potenţiale pierderi”, a anunțat agenția de turism, potrivit sursei citate.

Agenţia de turism funcționează din 1993 și este este printre cele mai vechi din piaţă. Președintele ANAT, Alin Burcea, a estimat că de această situație ar fi afectați cel mult 400-500 de turişti. Printre aceștia, sunt turiști care au mers în Tenerife, Rodos, Cipru.

Recomandări pentru turiști

Turiștii aflați în concedii au aflat că nu mai au cazare, pentru că tour-operatorul de la care au fost achiziţionate pachetele de vacanţă nu a achitat. Hotelul la care s-au cazat le-a pus în vedere să părăsească locaţia întrucât nu a fost făcută plata, scrie adevărul.ro.

Turiştii au plecat în concediu având un pachet de vacanţă vândut de Cocktail Holidays, de la care au achiziţionat şi revândut şi alte agenţii de turism.

Președintele ANAT a spus pentru sursa citată că agenția de turism nu şi-a cerut încă insolvenţa.

Acesta îi sfătuieşte pe turiştii care au cumpărat pachete de la Cocktail Holidays să nu se mai urce în avion.

„Şi dacă li se răspunde, să verifice dacă biletele de avion au fost plătite şi la fel cazările, să verifice dacă au fost plătite. Să nu se bucure că se urcă în avion şi când ajung acolo le cer banii la intrarea în hotel. Eu îi sfătuiesc să nu se ducă”, spune Burcea.

Burcea susține totodată Guvernul că nu a fost receptiv la propunerea agenţiilor de turism, privind înfiinţarea unui fond de garantare a agenţiilor de turism şi a altui fond de garantare pentru biletele de avion, potrivit economica.net.

ANAT: responsabilitatea agențiilor de turism

ANAT subliniază că agențiile intermediare au responsabilitatea de a informa prompt turiștii cu privire la stadiul rezervărilor, dar nu sunt răspunzătoare pentru plata despăgubirilor sau pentru achitarea serviciilor neexecutate de turoperator.

În cazul în care agențiile intermediare achită din proprie inițiativă servicii pentru turiști, aceste plăți nu pot activa polita de insolvență, potrivit Mediafax.

ANAT: fonduri de garantare

Situația putea fi evitată. ANAT a semnalat încă din 2018, odată cu implementarea Directivei Europene privind pachetele de servicii de călătorie, lipsa unui mecanism real de garantare care să protejeze turiștii în cazul insolvenței turoperatorilor și companiilor aeriene. Anul trecut, după multiple consultări, s-a ajuns la o propunere concretă și funcțională: constituirea a două fonduri de garantare, unul pentru pachetele de servicii de călătorie și unul pentru biletele de avion.

Proiectele de lege sunt finalizate și depuse la minister încă din august 2024, pregătite pentru adoptare. Cu toate acestea, Guvernul nu a considerat aceste măsuri prioritare.

Președintele ANAT, Alin Burcea, este direct: „Statul român este direct responsabil pentru situația de astăzi, pentru că a transpus greșit directiva europeană și nu a luat măsurile necesare pentru ca turiștii să fie protejați 100%, așa cum prevede legea europeană”.

Prin transpunerea incorectă a Directivei Europene 2015/2302, statul a eșuat să asigure protecția integrală a consumatorilor, iar instrumentele actuale – asigurările și scrisorile de garanție – nu asigură decât o recuperare parțială a pagubelor. În consecință, turiștii afectați sunt îndreptățiți să se îndrepte împotriva statului român, care răspunde în solidar până la completarea procentului de despăgubire de 100%.

UPDATE: Precizări de la Ministerul Economiei

Au fost identificaţi 677 de turişti români aflaţi în străinătate, iar pentru majoritatea au fost deja găsite soluţii, transmite Ministerul Economiei, despre situaţia Cocktail Holidays. Sunt în analiză situaţiile altor 87 de turişti, notează Mediafax.

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a identificat 677 de turişti afectaţi de situaţia intrării în incapacitate de placă a agenţiei de turism Cocktail Holidays, pentru care susţine că au fost găsite deja soluţii.

„La nivelul celulei de criză constituită la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii agenţiei Cocktail Holidays şi cu alte entităţi relevante, care au în derulare pachete de servicii turistice, au fost identificaţi 677 de turişti români aflaţi în străinătate. Pentru majoritatea au fost deja găsite soluţii, astfel încât să se întoarcă în ţară în cursul acestui weekend, la finalizarea sejururilor. În prezent, sunt în analiză situaţiile altor 87 de turişti români, pentru care se caută soluţii adecvate în vederea asigurării revenirii în ţară”, spun reprezentanţii MEDAT.

Celula de criză, susţin aceştia, monitorizează permanent situaţia şi menţine legătura cu turoperatorul şi agenţiile partenere, însă nu are atribuţii de repatriere.

„Pentru plecările programate în zilele următoare, agenţia a transmis că toţi turiştii au fost informaţi în legătură cu posibilele inconveniente. După ce ne vom asigura că niciun turist român nu are probleme, vor fi demarate verificări pentru a stabili cauzele situaţiei şi măsurile necesare”, mai spun aceştia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.