Connect with us

Eveniment

Teatrul de Păpuși "Prichindel" din Alba Iulia, pe scenă în Tunisia. Spectacol non-verbal cu specific românesc

Publicat

Teatrul de Păpuși "Prichindel" va susține două reprezentații ale spectacolului "Viață de chibrit", în Tunisia, în perioada 4-5 februarie.

Teatrul din Alba Iulia a fost selecționat la cea de-a 7-a ediție a Festivalului Zilele Artei Păpușărești ale Cartaginei, Tunis, ca urmare a invitației venite din partea Centrului Național al Artei Păpușărești din Tunisia.

"E o mare bucurie prezența teatrului nostru într-un spațiu cultural atât de nou și de diferit pentru noi, unde ne dorim să avem parte de un adevărat schimb cultural, de o experiență inedită, dar și de un public numeros, care să ne descopere prin arta pe care o practicăm", au transmis reprezentanții teatrului, printr-un comunicat.

Spectacolul "Viață de chibrit"

Așadar, vor susține două reprezentații ale spectacolului "Viață de chibrit", regia Radu Dinulescu.

Este vorba despre un spectacol non-verbal, care, prin păpușile obiect, prin povestea elaborată din gesturi, sunete și imagini, transcende limbajul, lumile și timpul, oferind perspectiva unui adevăr general valabil, având și o componentă clară a ceea ce este numit specific românesc prin muzica însoțitoare.

Cele două reprezentații vor fi susținute în două locații ale festivalului, după cum urmează:

  • 4 februarie, ora 11:00, în localitatea Monastir;
  • 5 februarie, ora 11:00, în capitala Tunisiei - Tunis.

„Viață de chibrit” este un spectacol pentru întreaga familie. Este istoria unui popor construit din chibrituri.

"Aventuri amuzante, melancolice sau sensibile vorbesc despre păcatele, temerile și visele noastre de a fi mai buni, mai puternici.

Povestea noastră își propune să vă facă să râdeți și să reflectați asupra existenței, a libertății și a dorinței de a trăi cu adevărat în liniște și bogăție", a transmis Radu Dinulescu, regizor.

Echipa prezentă la festivalul din Tunisia este formată din: actrițele Viorica Boda și Teodora Popa, operatorul de lumini Ovidiu Tămășan, maestrul de sunet Florin Andrea și managerul teatrului Ioana Bogățan.

Foto: Teatrul de Păpuși "Prichindel"

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.