TESTIMONIALE: Elevi din Alba față în față cu noul coronavirus. De la îngrijorare și confuzie, la aprecierea lucrurilor simple

Pandemia de coroavirus care a lovit România i-a forțat pe cei mai mulți dintre noi să renunțe, pentru o perioadă, la stilul de viață obișnuit, la rutina de zi cu zi și să se adapteze la situație. Mulți s-au ”trezit” în șomaj tehnic, alții, mai tragic, au rămas fără locuri de muncă, iar o parte au ajuns să lucreze de acasă.

„Lumea adulților” este prezentată zi de zi, pe toate canalele media, dar cum au fost afectați cei mai energici dintre noi? Adolescenții, elevii, cei care își croiesc un viitor în viață.

Alba24 a contactat mai mulți elevi din Alba pentru a afla cum se vede pandemia de coronavirus din punctul lor de vedere.

Pentru mulți a fost o stare de confuzie și de îngrijorare, în special pentru elevii de clasa a XII-a, care se gândesc serios la admiterea la facultate. Evoluția pandemiei peste granițe, în special în țările unde elevii din România pleacă la studii ”în afară” este de asemenea un motiv de îngrijorare pentru aceștia.

”Ieri eram la școală, iar astăzi stau la izolare” a fost cel mai mare șoc pentru elevi. Stilul de viață, activitățile sportive, petrecerile sau timpul petrecut cu prietenii, toate au fost anulate sau au luat o altă formă din cauza izolării.

Dar, într-un mod ciudat, pandemia a adus și lucruri benefice: în primul rând aprecierea pentru activitățile care până acum erau banale, aprecierea lucrurilor simple și mai mult de atât, un gând mai sporit pentru protejarea planetei.

Nici profesorii nu au fost ”scutiți” de schimbările aduse de coroavirus. Aceștia au trebuit să se adapteze, să găsească meteode inovative și să țină ”aprins” interesul elevilor pentru școală.

Vă prezentam mai jos testimonialele unor elevi, dar și a unei profesoare din Alba, oferite pentru Alba24

Daria elevă, în clasa a XII-a, la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia

Datorită suspendării orelor și cursurilor pe o perioadă nedeterminată, atât eu cât și mulți colegi și prieteni suntem într-o stare generală de confuzie. Aflându-ne în an terminal de liceu, avem gândurile fixate spre viitor și spre ceea ce vrem să facem în viață, iar incertitudinea legată de admiteri, examene și începerea anului studențesc ne framantă, în special din cauza stadiului pandemiei de peste granițe.

Atât eu, cât și alți colegi ne vedem în viitor ca fiind studenți în alte țări precum Anglia, Danemarca, Suedia etc. Luând în vedere decizia guvernului englez de a anula toate examenele finale și, probabil, înghețarea anului scolar, situația devine mai complicată pentru studenții străini.

Din nefericire, nici universitațile nu știu ce se va întampla, astfel încât suntem lasați să sperăm că „totul va fi bine”, fără a primi lamuriri concrete. Chiar dacă este de înteles faptul că nu se poate decide nimic definitiv, fiindcă nimeni nu știe cum va progresa pandemia, situația rămâne în continuare descurajantă.

Speranța noastră rămane în faptul că oamenii sunt destul de conștiinciosi și responsabili încât să rămâna acasă, ca să putem relua orele în curând și să ne putem finaliza învățamântul.”

Oana, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia

” N-o să vă mint, a fost, poate șocant e un cuvânt mult prea dur pentru situația în care ne aflăm, dar cu siguranță am avut parte de un șoc. “Ieri” eram la școală, totul părea normal, pe cât se putea și în acele momente, dar nimeni nu părea afectat. Tot în acea zi, mai spre seară, am primit vestea că școlile se vor închide. Nu era vestea în sine cea care crea frica de necunoscut, era perioada nedeterminată până când școlile vor fi închise și mai ales ceața în care ne aflam cu toții, întâlnind, de fapt, o situație aparte.

Pentru mulți, probabil acela a fost momentul n care au realizat că nu e o glumă, ce urma să se întâmple. Era ceva serios, pentru care s-au luat măsuri excepționale.

În calitate de elev al clasei a XII-a, această pauză pe care am primit-o cu toții a fost o “șansă”, dacă îi putem spune așa, pentru a avea parte de timpul de care ne tot “plângeam” că nu-l avem pentru a putea oferi atât de multă atenție examenului de bacalaureat, pe cât probabil ne-am fi dorit. Unele ore, într-adevar, le-am continuat și online. Profesorii ne-au trimis materiale de pe care puteam învăța, pentru a nu pierde materia, dar cu siguranță, nefiind obișnuiți cu învățatul autodidact integral, a fost și este greu să ne adaptăm la acest nou, și inedit, mod de predare.

Generalizând, cred că timpul era unul dintre cei mai mari dușmani și în același timp prieteni, al nostru. Timpul, aflat într-o antiteză ipotetică, deoarece el trecea la fel de repede, sau de încet, întotdeauna, factorul relativ fiind noi, mai precis, conștiința noastră și viteza sau încetinirea pe care ne-o doream pentru anumite momente din viața noastră.

Acum, în situația în care ne aflăm, ne-a fost oferit timpul pe care îl regretam atât de mult în unele momente. Nu aveam timp să-l petrecem cu cei dragi, nu aveam timp să-l petrecem cu noi înșine, parcă nu aveam timp de nimic, eram într-o continuă fugă… și oare chiar așa era? Chiar nu aveam timp să facem toate acele lucruri? Indiferent dacă aveam parte de timpul acela sau nu, acum toți îl avem.

Situația e delicată și chiar dură, în așa fel încât, în permanenț ni se prezintă poate partea mai puțin frumoasă a acestei realități pe care o trăim. Cu toate acestea, putem să-l privim ca pe un cadou, un cadou pe care l-am primit și pe care ni-l doream, în unele momente, atât de mult. Cadoul planetei noastre, care ne roaga să avem grijă de ea, deoarece ea își dorește să aibă grijă de noi, dar îi este greu, având în vedere că noi nu pare că încercăm să o protejăm.”

Darius, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia

”Pandemia de Covid-19 mi-a afectat viața din mai multe puncte de vedere. Fiind în clasa a XII-a, toate pregătirile pentru facultate am fost nevoit să le amân iar acest lucru m-a pus într-o situație destul de stresantă. Deoarece trebuie să stau toata ziua în casă energia mea a scăzut considerabil, iar acest lucru se vede mai ales când trebuie să repet sau să invăț.

Lecții simple care îmi ocupau o oră, maxim două, acum îmi ocupă o zi intreagă. În ultimii 6 ani mi-am disciplinat viața cu ajutorul sportului, mă antrenam undeva la o oră jumate, două ore pe zi. Sportul era pentru mine un mod de eliberare a stresului acumulat în timpul zilei, iar acest lucru ma ajutat atât fizic cât și psihic.

Pandemia nu m-a afectat doar pe parte profesională, ci si pe partea socială, nu am mai putut să ies cu prietenii mei,vizitele la bunici au trebuit amânate pentru a nu-i expune la un potențial pericol, am fost parcă închis intr-o cutie privat de toate plăcerile din viața de zi cu zi, care acum două luni mi se pareau niște lucruri banale, acum mi se par un lux.

Toată perioada de acum m-a facut să realizez că ar trebui să mă bucur mai mult de ieșirile afară, în parc sau în oraș cu prietenii și că ar trebui să fim mult mai uniți ca și comunitate pentru că încă mai sunt oameni care iau în glumă această pandemie și din păcate printre ei se numără și vârstnici, nu doar tineri.”

Irina, elevă la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia

Am fost scoasă puțin din ritmul meu de lucru și, mai ales, mi-a fost afectat si programul de somn, asta influențând și randamentul meu în ce privește învățatul. De asemenea, odata cu începerea acestei perioade de carantina și implicit cu închiderea școlilor, mi-am mai pierdut din motivația de a mai face ceva pentru școală.

Sunt prima data pusă în situația de a lucra ceva pentru propria persoană și propriul viitor și nu pentru un termen limită, sau vreun cadru profesoral. Această perioadă de stat acasă nu înseamnă vreo vacanță neprevazută, spre dezamăgirea oricărui elev. Așadar, trebuie să încercăm să ne ambiționăm și să nu uităm că avem un examen important de dat, oricând ar fi asta. Încurajez toți elevii de clasa a VIII-a și a XII-a să-și regăsească motivația.

Cătălină, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir

”Personal, această criză cauzată de Coronavirus a început să mă afecteze cu săptămâni înainte ca Ministerul să închidă școlile. Auzeam profesorii cum ne rugau să mergem acasă dacă ne simțim rău și, desigur a existat o bună informare a elevilor in legătură cu acest nou tip de Coronavirus.

Apoi am fost șocată de cum au evoluat lucrurile și de faptul că în aceste 30 de zile de când stăm în casă se agravează tot mai mult. Momentan, noi nu am făcut școală online, am primit doar la matematică subiecte de bac pe care să le rezolvăm.

Țin să menționez că sunt elev în clasa a 11-a și nu mă afectează problemele cu bacalaureatul sau cu admiterea, dar sunt bucuroasă de modul în care a reușit Ministerul să le soluționeze.

Desigur, această pandemie mă ține departe și de părinții mei, care sunt asistenți medicali și care se expun în fiecare zi riscului de infecție, pentru că situația nu stă foarte bine nici la Cugir. Tocmai de aceea este esențial să stăm în casă și să respectăm regulile impuse de autorități.”

Adelin, elev în clasa a IX-a la Liceului Tehnologic din Sebeș

Ei bine, în primă instanță ni s-a spus că această perioadă de „pauză” de la cursuri va fi de o săptămână (am primit cu drag această pauză, m-am bucurat că nu va trebui să merg mâine la școală). Cred că era miercuri și urma să stăm acasă până miercurea viitoare. În decursul saptămânii următoare, parcă Luni, am aflat că pauza se va prelungi, nu știam cât, deja începeau să apară speculații despre „pauza” noastră.

Cu timpul, după instaurarea stării de urgență am început să primim lecții la diferite materii. Pe grupuri de pe WhatsApp: Teme, fișe, lecții, ba chiar note. În perioada asta, de frica unei prelungiri a școlii în vară, îmi doream să înceapă școala. Dar a continuat pauza chiar și după terminarea stării de urgența, când a fost proclamată alta, nu știu când se va termina, eu deja m-am acomodat acasă, am intrat într-un ritm mai monoton, nu am o rutină sau ceva de genul ăsta, cu toate astea mai bine era la școală, terminam anul și mă bucuram de vară.

Totuși trebuie să înțelegem că situația este dificilă, și că trebuie să ne „sacrificăm” aceste zile. În mare am simțit nelămurire, nu credeam că un virus din China poate călători până aici. Nu știam la ce să mă aștept, și care era gravitatea situației de fapt. Cu timpul am înțeles, însă nici acum nu pot fi sigur de cât de periculoasă este situația în care ne aflăm.”

Alice, profesoară de Limba și Literatura Română, la Liceul de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia

”Co-vid 19, SARS, MERS…cuvintele care mi-au îmbogățit vocabularul în ultimul timp, iar din punct de vedere geografic, ne-am pus la punct mulți, în încercarea de a urmări pelerinajul virusului dinspre Wuhan spre întreaga lume.

Am trecut de la mărcile eului liric, text narativ, curente literare, la înțelegerea propriu-zisă a dramei omului ”singur, nemaipomenit de singur”, M. Sorescu. Închiderea școlii a atras după sine renunțarea la anumite obiceiuri, abilități și crearea altora, moderne, să zic așa… După trezirea bruscă la realiatea pe care ieri aproape o negam sau râdeam la glumele despre situația în sine, a urmat căutarea soluțiilor eficiente pentru ceea ce numim ”show must go on”.

Lumea digitală evoluează cu rapiditate, cei ca mine, care nu predau discipline cu butoane, prind mai greu, poate, modalitatea în care funcționează și alte platforme, în afară de cele de socializare, la care, toți avem acces, ba mai mult, distribuim și citim bancuri, fake news, rugăciuni în lanț, frigidere pline de bunătăți, fără să ne gândim că aproapele nostru nu a reușit să ajungă la cumpărături, din diverse motive.

All in all, lucrurile nu s-au oprit, dimpotrivă, au funcționat la o capacitate neașteptat de bună. Cu ajutorul elevilor și a minții mele luminată intermitent, deslușesc ițele aplicației zoom, platformă cu ajutorul căreia am avut contact cu elevii mei.

Dincolo de faptul că am avut ocazia să recapitulăm, să lămurim aspecte peste care am trecut în grabă din pricina timpului, pentru mine a fost și un soi de (pseudo)terapie. Cred că toți am devenit mai sensibili, mai atenți, și, de ce să nu recunoaștem, mai speriați. Am avut contact cu ei, copiii pe care îi știu de ani buni, care au încredere în mine că promovează cu brio examenele. Evident, diferența nu o constituie doar modalitatea în care ne vedem, ci gradul de implicare al unora. Pe unii nu pot zice ca i-am văzut la fiecare oră la școală, dar i-am trecut ”prezent” online, alții, dimpotrivă, s-au ”refugiat” în zone pe care le numesc ”fără semal/rețea”.

Ceea ce m-a amuzat a fost că nu voiau să pornească camerele, să îi văd, dar inspirația de moment m-a determinat să spun: ”nu puteți arăta mai rău ca mine”, așa că, rând pe rând, au pornit în întregime tehnica. Primele întâlniri au decurs bine, apoi am început să simt tensiune, frustrare, lucruri pe care nu pot să le neg nici eu. De la discuții pe teme lingvistice, am ajuns la ordonanțele militate, restricțiile impuse de autorități, măști și modalități de protecție personală. Nu pot să nu fiu sprijin, în măsura în care pot, mai ales că latura mea umanistă nu are doar componenta ”limba și literatura română”.

De la fotografii cu eseuri trimise pe email, am trecut la altele amuzante, deoarece nu puteam să am aceleași pretenții ca și când viața ar decurge normal. Le-am amintit că îi auzeam în urmă nu cu foarte mult timp că doreau un răgaz de la tot ce nu ține de examenul maturității, că voiau să doarmă, să aibă mai mult timp pentru studiu și, piesa mea de rezistență, timpul pentru citit… Totodată, le-am mărturist că și eu îmi doream ”o pauză”, că funcționam aproape stereotip și îmi doream să se schimbe ceva. Ei bine, s-a schimbat. Nu e ceea ce am cerut, dar este o realitate și trebuie să ne adaptăm. Să nu uităm implicarea părinților, mă rog, a celor care au auzit că profesorii își fac treaba, în ciuda închiderii școlilor și că ne este dor de ei. Bănuiesc că sentimentul este reciproc, mă refer la părinți, care acum îndeplinesc, parțial, și meseria noastră.

Ca mamă, încerc să ocup timpul copilului meu cu activități pe care nu am avut timp sau inspirație până acum. Tuturor ne lipsește ceva, aș zice libertatea, pentru că eram implicați în multe activități care presupuneau deplasări, întâlniri, sport etc. Ce am învățat pe timpul ăsta? Multe. Sper că nu rămânem doar cu suspiciuni, teamă, distanțare socială, judecarea aproapelui, spălarea compulsivă și completarea declarațiilor pentru orice deplasare în jurul locuinței. Sunt o fire optimistă, însă acel ”totul va fi bine” nu este chiar ceea ce aș pune pe geamul locuinței.

Evident, va fi bine, însă doar când va funcționa conștiința colectivă și vom înțelege că ne suntem, cumva, datori unii altora, măcar cu bunul simț. Pentru ca, în scurt timp să putem ”da mână cu mână”și să îi vedem pe cei pe care îi numim ”dragii noștri” consider că este momentul să arătăm că înțelegem, nu doar declarativ, ce înseamnă altruismul și că ceea ce înălțăm prin rugăciuni, nu este doar ”masca” de creștin, cu care tare ne place să ne lăudăm.”

sursă foto: Arhiva Alba24.ro, rol reprezentativ