Connect with us
Advertisement

Actualitate

Tichetele de masă generează consum, locuri de muncă și venituri bugetare. Analiză a Academiei Române

tichete de masa

Publicat

La fiecare 25 de noi beneficiari ai tichetelor de masă, se creează un loc de muncă în sectorul agroalimentar, retail sau horeca, se arată într-o analiză realizată de Academia Română pentru Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET).

Potrivit studiului „Impactul economic, social și financiar al sistemului tichetelor valorice (tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanță)”, sistemul tichetelor valorice are un potențial important de creștere a ocupării, a productivității muncii, a disciplinei în muncă, precum și a stării de sănătate fizică și psihică a salariaților, a nivelului de trai al angajaților și al familiilor acestora. Tichetele valorice cresc venitul disponibil din muncă, stimulând consumul și sprijinind economia locală, cu impact pozitiv asupra ofertei interne, a veniturilor bugetare și predictibilității mediului de afaceri. Ele contribuie totodată la reducerea economiei subterane și evaziunii fiscale, precum și a cheltuielilor de protecție socială.

Tichetele valorice, îndeosebi tichetele de masă, pentru care s-au făcut calcule specifice pentru anii 2014 și 2016, au o eficiență remarcabilă în generarea de consum, locuri de muncă și venituri bugetare, ca urmare a efectului de rostogolire a impactului lor pe șase valuri succesive de impuls economic. Fiecare leu acordat în tichete de masă aduce încasări bugetare de 40 de bani, iar pentru fiecare leu de contribuții sociale scutite de la plată sunt injectați în economia locală aproape 4 lei. La fiecare 25 de noi beneficiari ai tichetelor de masă se creează un loc de muncă în sectorul agro-alimentar, retail sau horeca.

  • primul „val” se referă la generarea de venituri bugetare prin simpla acordare a TM – impozit pe salariu la nivelul angajaților care primesc TM, impozit pe profit la nivelul emitenților de TM;
  • al doilea „val” se referă la generarea de impozit pe profit la nivelul retailerilor care acceptă plăți cu TM la bunurile alimentare vândute, de TVA la nivelul producătorilor de produse primare agro-alimentare vândute retailerilor, de impozit pe profit la nivelul producătorilor de produse primare agro-alimentare vândute retailerilor;
  • al treilea „val” se referă la generarea de noi locuri de muncă de tip salarial, precum și de locuri de muncăde tip non-salarial (convenții de muncă ad hoc sau pe durată determinată sau pe activități pre-stabilite) la producătorii de produse agro-alimentare primare, la retaileri, la emitenții de TM, la firmele curierat;
  • al patrulea „val” se referă la generarea de venituri bugetare (impozit pe profit, impozit pe salariu, contribuții sociale, TVA) aferente noilor locuri de muncă salariate;
  • al cincilea „val” se referă la creșterea consumului de bunuri alimentare (consum efectiv final al gospodăriilor populației) generat de noii salariați, precum și noile persoane ocupate non-salariate;
  • al șaselea „val” se referă la generarea de noi venituri bugetare la nivelul TVA aferent consumului suplimentar.

Performanța economică, fiscală și socială a tichetelor de masă le conferă un avantaj net comparativ cu indemnizațiile de hrană, prevăzute a le înlocui în cazul personalului plătit din fonduri publice cu începere de la 1 decembrie 2018 : pentru anul 2019, bugetul public ar câștiga mai bine de 1,3 miliarde lei dacă toți bugetarii ar primi tichete de masă (la valoarea actuală de 15 lei pe zi) în locul indemnizațiilor de hrană (în valoare anuală de două salarii minime brute pe economie). Tocmai de aceea, studiul recomandă amendarea legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în sensul oferirii posibilității pentru ordonatorii de credite de a acorda, în urma consultării cu sindicatele sau cu reprezentanții salariaților, fie tichete de masă conform legii 142/1998, fie indemnizații lunare de hrană reprezentând a 12a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.

Din punct de vedere economic, tichetele valorice reprezintă un beneficiu extrasalarial, care completează pachetul salarial și comportă un avantaj economic remarcabil : scăderea costului cu forța de muncă, urmare a scutirii de sarcina contribuțiilor sociale. Astfel, se armonizează interesul angajatului cu cel al angajatorului, acordarea de tichete valorice fiind de natură nu numai să îmbunătățească cultura organizațională, dar și să creeze o solidaritate sui generis între angajator și angajat. Se evită așadar situația apariției unui conflict între decizia de acordare a sporului salarial și decizia de a menține numărul de angajați în cadrul fondului de salarizare planificat.

Cifre pentru 2016 :

– volum de emitere : 5,7 miliarde lei
– consum total generat : 8,43 miliarde lei (5,7 miliarde + 2,72 miliarde creștere consum)
– locuri de muncă generate : 104.440
– încasări bugetare : 2,3 miliarde lei (TVA 784,4 milioane, CAS 396,4 milioane, impozit salariu 1007,6 milioane, impozit profit 111,6 milioane)
– pierdere contribuții sociale exonerate : 2,166 miliarde lei
– sold pozitiv pentru bugetul public : 133 milioane lei

Tichetele valorice, în special tichetele de masă, pentru care s-au făcut calcule specifice pentru anii 2014 și 2016, aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rată de impozitare de circa 40%. Aceasta înseamnă o eficiență foarte bună a tichetelor de masă în asigurarea veniturilor bugetare (mai mare decât eficiența tuturor impozitelor și contribuțiilor sociale actuale), iar această eficiență se explică tocmai prin „ecoul” pe care, prin natura și funcționarea lor, tichetele de masă îl au în economia reală, respectiv în cea nominală.

Tichete de masă versus indemnizații de hrană

Comparând situația în care bugetarii din domeniul sănătății, una dintre puținele categorii de bugetari care au beneficiat până acum de tichete de masă, primesc aceste beneficii pe parcursul anului 2019, în valoare de 15 lei valoare unitară/pe zi, cu situația în care bugetarii din domeniul sănătății primesc indemnizații de hrană în valoare de două salarii minime brute pe economie pe parcursul anului 2019, bugetul public câștigă circa 334 milioane lei în condițiile prevederilor Codului fiscal actual, respectiv câștigă circa 360 milioane lei în condițiile prevederilor noului Cod fiscal, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

sursa: apet-romania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement