Economie
„Tineri Lideri pentru Agricultură”: cursuri pentru cei care provin din familii de fermieri. Domenii de specializare și înscrieri
Tinerii cu vârsta de până la 35 ani provenind din familii de fermieri se pot înscrie la a patra ediţie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, lansată de Clubul Fermierilor Români.
Peste 120 de copii de fermieri sunt aşteptaţi să participe la a patra ediţie a programului, care va debuta în toamnă. Acesta își propune să îi pregătească pe aceştia pentru:
- a continua afacerile familiei
- asumarea rolului de lider în propriile afaceri şi în comunitate
- a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administraţiei publice din România şi de la Bruxelles.
Obiectivul Clubului Fermierilor Români este de a pregăti peste 1.000 de tineri fermieri până în anul 2027.
Condiții pentru participanți
”Este primul program major european care vine cu o abordare integrată a temelor menţionate, urmărind identificarea, antrenarea şi susţinerea unei noi generaţii de lideri în agricultură, oameni pregătiţi să preia afacerea familiei, să se implice responsabil în viaţa comunităţii rurale, să fie vectorul transformării inovative a afacerii pe baze antreprenoriale şi tehnologice”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Lansat în anul 2019, programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani, absolvenţi de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniţi din familii de fermieri (cu exploataţia înregistrată la APIA), dornici să-şi dezvolte competenţele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei şi să se implice în comunitate.
Domeniile de specializare
Programul se desfăşoară pe parcursul a 7 luni şi cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii:
- administrarea afacerii
- management strategic
- leadership
- comunicare şi vorbire în public
- diplomaţie şi protocol
- vânzare şi tehnici de negociere
- marketing în agribusiness
- resurse umane
- simulare de business
- legislativ-juridic
- fiscal-audit
- tehnologie.
Cursurile sunt interactive, cu activităţi practice şi studii de caz, iar transferul de cunoştinţe, metode şi concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.
Stagii de internship la Bruxelles
„Un punct major de interes în cadrul programului îl reprezintă stagiile de internship facilitate de Clubul Fermierilor Români, care se vor derula pe tot parcursul programului”, precizează organizatorii.
În funcţie de interes, participanţii se pot înscrie la stagii de internship la Bruxelles (Reprezentanţa României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociaţii europene ale fermierilor) sau în România, la instituţiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie şi inputuri agricole sau utilaje agricole.
Perioada de înscrieri
Înscrierile în ediţia 2022-2023 a programului se desfăşoară în perioada 21 februarie – 31 iulie. Tinerii care aplică pentru program vor trece printr-un proces de selecţie în perioada 7 martie – 19 august, în urma unor întâlniri cu specialiştii Clubului. La sfârşitul fiecărei luni din perioada martie – august vor fi anunţaţi tinerii selectaţi să participe la program. Lista finală a tinerilor care vor participa la program va fi publicată pe 22 august.
Cursurile sunt obligatorii şi se vor derula în perioada octombrie 2022 – aprilie 2023, la Bucureşti, câte o săptămână pe lună.
sursă: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News