Actualitate
Toți aditivii alimentari folosiți în România sunt utilizați în întreaga Europă și foarte atent controlați, potrivit INSP
Toți aditivii alimentari folosiți în România sunt utilizați în întreaga Europă și sunt foarte atent controlați pentru că informarea și siguranța consumatorului se află în centrul preocupărilor tuturor statelor Uniunii Europene, a declarat, luni, doctorul Corina Zugravu, reprezentantul Institutului Național de Sănătate Publică.
„În Europa se merge pe precauție maximă pentru sănătatea consumatorilor, la fel și în România. Nu ar fi voie ca aici să se folosească ceva ce nu se folosește pe piața Uniunii Europene. Aditivii trec prin niște furci caudine până să li se dea drumul pe piață, iar odată verificați nu rămân așa pe veci. Ei sunt verificați la anumite intervale de timp. Poate suna propagandistic, dar în centrul preocupărilor tuturor statelor Uniunii Europene este informarea și siguranța consumatorului”, a spus Zugravu.
Aceasta a precizat că aditivii alimentari pot aduce un beneficiu real consumatorilor, dacă sunt folosiți în limitele admise.
„Nu ai voie să pui ceva, un aditiv, o substanță într-un produs decât dacă răspunde unui imperativ tehnologic deosebit și în limitele stabilite prin lege. Știu că pare greu de înghițit, dar aditivii pot să aducă un beneficiu real consumatorilor. Trebuie să avem încredere că se respectă ceea ce se scrie pe etichetă pentru că producătorii sunt foarte bine controlați și dacă se găsește vreo neregulă, o deviere de la reguli, ei pot suferi pierderi economice importante. Nu cred că și-ar pune cineva pielea în saramură pentru un câștig mic”, a explicat Zugravu.
Aceasta a încriminat ONG-urile care publică tot felul de broșuri despre aditivii alimentari „periculoși și cancerigeni”, așa zisele E-uri, apărute de prin anii ’70 dar și unele informații care circulă pe Internet și vehiculează „ca bune” date de prin anii 1911.
Președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru, a ținut să precizeze în timpul dezbaterii ceea ce reprezintă acel număr de pe ambalajul laptelui despre care în piață se vorbește că ar reprezenta de câte ori a fost pasteurizat.
‘Este numărul de rolă, de ambalaj, nu de câte ori s-a pasteurizat laptele. Am fost întrebat de presă și de autorități pentru că se vorbește că reprezintă de câte ori s-a pasteurizat laptele. Acel număr reprezintă tipul și culorile de ambalaj, rola care intră în mașina de ambalat, pentru că laptele nu poate fi repasteurizat și reambalat”, a precizat Cojocaru.
Romalimenta a organizat luni o dezbatere privind siguranța alimentară, în condițiile în care anul 2015 a fost declarat anul siguranței alimentare, aceasta fiind extrem de importantă deopotrivă pentru producători dar și consumatori.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Așa zis-a Burebista
marți, 12.05.2015 at 23:27
Mulți se jură că nu fură … Se știe și la procesatori locali de carne din Alba că folosesc tot felul de combinații de substanțe în concentrație mare ca să nu se mai introducă ingredientul principal: carnea. Sunt o grămadă de oameni care lucrează la aceste firme și povestesc ce se întâmplă în realitate.