Economie
Transelectrica şi Transgaz trec în subordonarea altor ministere. Comisie pentru protecţia consumatorilor de energie electrică
Guvernul a aprobat, vineri, proiectul de Lege privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energetic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Proiectul de act normativ cuprinde prevederi referitoare la alegerea modelului operator de sistem independent, renunţarea la tarifele reglementate pentru consumatorii finali şi dezvoltarea pieţei concurenţiale de energie electrică, la independenţa Autorităţii de Reglementare, la protecţia consumatorilor de energie electrică şi la siguranţa alimentării cu energie electrică.
Potrivit ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, Directiva Europeană 72/2009 prevede reguli clare de separare a operatorului de transport şi de sistem în funcţie de regimul de proprietate, astfel că proiectul promovat de Executiv instituie modelul operatorului de sistem independent.
„În condiţiile în care reţele de transport de energie electrică sunt proprietate publică a statului, s-a optat pentru acest model, care permite certificarea operatorului de transport şi de sistem, cu respectarea prevederilor comunitare, concomitent cu păstrarea regimului juridic de proprietate existent. Se asigură, în acelaşi timp, o separare efectivă a intereselor legate de transportul energiei electrice faţă de cele legate de producerea şi furnizarea energiei electrice” a explicat ministrul Economiei.
Pentru garantarea independenţei operatorului de transport şi de sistem vor fi desemnate două organisme publice distincte care să exercite controlul separat asupra operatorului de transport şi sistem şi, pe de altă parte, asupra producătorilor şi furnizorilor de energie electrică.
„Guvernul va elabora un proiect de act normativ prin care cele două societăţi de transport, Transelectrica şi Transgaz, vor trece în subordonarea altor ministere, altele decât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri”, a afirmat ministrul Bode.
În ceea ce priveşte protecţia consumatorilor de energie electrică, proiectul de lege stabileşte înfiinţarea unei comisii de soluţionare a disputelor, ca organism independent organizat în cadrul ANRE, care va soluţiona disputele între participanţii la piaţa de energie electrică.
De asemenea, în proiectul de lege se prevede adoptarea de legi speciale care să stabilească categoriile de consumatori de energie consideraţi clienţi vulnerabili, precum şi facilităţi de care aceştia pot beneficia.
„În scopul asigurării unei protecţii reale a clienţilor finali de energie electrică de eventualele practici abuzive ale prestatorilor de servicii, se prevede înăsprirea regimului de sancţionare a contravenţiilor, cuantumul amenzilor fiind mărit de până la zece ori pentru anumite încălcări ale prevederilor legale. Amenzile pot ajunge la 10% din cifra de afaceri a operatorului economic”, a precizat ministrul Economiei.
Tot la acest capitol se înscrie şi garanţia acordată clienţilor finali privind schimbarea furnizorului de energie electrică în termen de trei săptămâni, în baza unor proceduri transparente. Totodată, furnizorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia clienţilor puncte unice de contact pentru informarea cu privire la drepturile lor şi la soluţionarea unor eventuale dezacorduri.
Referitor la independenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, preşedintele Autorităţii, Iulius Dan Plaveti, a declarat că proiectul de lege stipulează că ANRE se organizează şi funcţionează ca autoritate administrativ autonomă cu personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Totodată, ANRE va prezenta anual rapoarte de activitate Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei, Agenţiei de Cooperare a Reglementărilor în Domeniul Energiei şi Comisiei Europene.
Tarifele reglementate vor fi eliminate până la sfârşitul anului 2013, pentru clienţii non-casnici, şi până la sfârşitul anului 2017 pentru clienţii casnici.
Legat de partea de siguranţă a alimentării cu energie electrică, Dan Plaveti a explicat că proiectul de act normativ urmăreşte compatibilitatea cu prevederile Regulamentului (CE) 714/2009, în special în ceea ce priveşte managementul congestiilor şi accesul la capacităţile de interconexiune transfrontaliere, pentru a garanta alimentarea cu energie electrică din toate sursele.
„Un alt element important este legat de dezvoltarea reţelelor de energie electrică. Practic, se instituie în sarcina distribuitorilor dezvoltarea reţelelor de energie electrică chiar în localităţi, ceea ce vechea lege nu prevedea. În cazul în care avem situaţii când acele dezvoltări nu sunt fezabile din punct de vedere economic, se pot face inclusiv asocieri între autorităţile locale şi distribuitorii de energie electrică, în vederea dezvoltării de reţele în localităţi” a mai explicat Plaveti.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de adoptare în regim de urgenţă, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News