Educație
Tratamente medicale în străinătate pentru pacienți cu afecțiuni grave. Suplimentare de 20 milioane de lei la bugetul ministerului

Guvernul a aprobat joi suplimentare cu 20 de milioane lei la bugetul Ministerului Sănătății, din fondul de rezervă. Banii vor fi folosiți pentru asigurarea tratamentelor medicale în străinătate pentru pacienții cu afecțiuni grave și foarte grave, care nu pot fi tratate în România.
Suplimentarea vine în sprijinul bolnavilor care efectuează tratamentele în mai multe etape, conform planurilor terapeutice stabilite de unitățile medicale din străinătate, fiind necesară continuitatea acestora, transmite Guvernul.
Măsura are caracter de urgență, având în vedere numărul semnificativ crescut de pacienți aflați în așteptare de peste 40 de zile pentru aprobarea finanțării tratamentelor, în condițiile în care majoritatea cazurilor sunt încadrate ca urgențe medicale.
Necesitatea suplimentării fondurilor a fost determinată de următoarele cauze principale:
- utilizarea majorității bugetului inițial pentru terapii oncologice de ultimă generație, care nu sunt disponibile in România (precum radioterapia cu protoni/ioni de carbon sau terapiile radionuclidice)
- creșterea numărului de sugari 0-1 an diagnosticați la naștere cu afecțiuni grave ce necesită transplant hepatic, intervenție care nu se poate realiza în România și implică costuri ridicate (aprox. 130.000 euro/sugar, în absența complicațiilor)
- necesitatea efectuării unor proceduri chirurgicale medicale de înaltă complexitate, disponibile doar în anumite centre din străinătate
- creșterea numărului de pacienți care accesează aceste servicii, ca urmare a unei informări mai bune privind drepturile de tratament (135 pacienți în 2022, 162 în 2023 și 2024, iar până la 1 august 2025 –134 pacienți).
De asemenea, solicitarea de suplimentare a fondurilor alocate tratamentelor în străinătate se justifică și de obligația generată prin Sentința civilă nr. 485/2024 din 14.11.2024 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă, prin care Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure contravaloarea tratamentului unei paciente diagnosticate cu o boală rară. Costul este de aproximativ 6,4 milioane lei – aproape un sfert din bugetul alocat pentru întreg anul 2025.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News